ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Scurgerile de
informații de la Pentagon sunt un avertisment al Armatei pentru Casa Albă și
Departamentul de Stat să se oprească cât încă mai este timp.
O analiză a lui Uwe
Parpart publicată de Asia Times pe care am tradus-o pentru cititorii
ActiveNews.
*
Acest articol este
despre iminenta escaladare a conflictului din Ucraina, pe care am prezis-o de
acum șase luni și care va avea loc probabil la începutul lunii mai.
Dați-mi voie să încep
însă cu o istorioară care nu este nici o scurgere de informații a unui membru
al Gărzii Naționale din Massachusetts, nici o minciună a Casei Albe, nici un
produs al fanteziei înfierbântate a vreunui neocon zărghit de la Departamentul
de Stat – principalele surse de informații pentru presa occidentală din aceste
zile.
Aflat în vizită la
Berlin marți (18 aprilie), președintele Elveției, Alain Berset i-a comunicat
cât se poate de clar cancelarului Olaf Scholz – cu precizie elvețiană – că Germaniei
nu i se va permite să trimită muniție fabricată în Elveția pentru blindatele germane
Ghepard.
Vehiculele Ghepard,
folosite de Ucraina, sunt echipate cu două tunuri Oerlikon, calibrul 35 mm, de
fabricație elvețiană.
„Nimeni nu poate
pretinde să ne încălcăm propriile reguli de neutralitate”, a spus Berset.
Cum e posibil? A
îndrăznit Berset să îi dea peste nas lui Herr Scholz?
Să trecem, însă.
Ghepardul, cu două
tunuri Oerlikon montate pe un șasiu de tanc Leopard 1, este un model vechi de
sistem autopropulsat de tun antiaerian, scos din uz de Germania în 2010.
Dar el este eficient
împotriva dronelor și a rachetelor de croazieră cu viteză mică de zbor – cu condiția
să aibă muniție – și infinit mai ieftin decât alte sisteme antiaeriene, cum ar
fi Patriot.
Treizeci și șapte de
Gheparduri sunt desfășurate în Ucraina. Fiecare are o cadență de tragere de
1100 de lovituri pe minut și își golește muniția în 35 de secunde.
Există pentru ele muniție
de fabricație norvegiană, dar nu suficientă.
Și există situația
generală dificilă a Ucrainei și a NATO, ca fundal pentru scurgerile de
informații ale Pentagonului.
Nimeni, cu excepția
naivilor sau adulatorilor mincinosului și senilului Joe, nu poate crede că un caporal
de 21 de ani putea selecta, copia și pune în circulație 300 de documente secrete.
Experiența mea
personală de la cartierul general al NATO, în anii 1980, îmi dă această
certitudine. Totul este o aiureală.
Singurele întrebări
serioase sunt acestea:
1. Sunt documentele scurse reale?
2. Dacă da, cine i le-a dat puștiului?
Ținând cont de ce
cunosc și din alte surse, eu susțin că documentele sunt reale.
Apărarea antiaeriană
ucraineană, așa cum am arătat mai sus, are mari probleme.
Artileria ucraineană
duce lipsă de muniție.
Pierderile ucrainene,
chiar dacă nu sunt considerabil mai mari decât cele ale rușilor, sunt
comparabile cu acestea. Ținând cont de raportul de 4:1 al populațiilor,
situația nu este durabilă.
Prin urmare, cine a
scurs informațiile și de ce?
Documentele proveneau
de la șefii de stat major interarme americani.
Este binecunoscut
încă de la sfârșitul anului trecut, de când președintele Statului Major
Interarme, gen. Mark Milley, a declarat la New York Economics Club că nici una
din tabere nu poate câștiga acest război și că trebuie ajuns la o soluție
negociată – că există mult scepticism la nivelurile superioare ale armatei
americane în privința acestui război al neo-conilor de la Departamentul de
Stat, care doresc o schimbare de regim în Rusia.
Condițiile
verificabile în mod obiectiv și care susțin punctul de vedere al lui Milley,
fără a mai pune la socoteală scurgerile de informații, sunt mult mai
convingătoare astăzi decât la sfârșitul anului trecut.
Așadar, unde ne aflăm
acum și către ce ne îndreptăm?
Dacă evaluarea lui
Milley este corectă și dat fiind că poziția ucraineană este mult mai fragilă
decât se credea în octombrie sau noiembrie, atunci o ofensivă ucraineană
reușită, care să amenințe în mod serios Crimeea, este puțin probabilă.
În sud, Rusia are o
poziție solidă și este pregătită să repete scenariul Bătăliei de la Kursk din
Al II-lea Război Mondial: cedare ușoară pe centru, apoi învăluirea pe flancuri
a forțelor ucrainene – maximum 80.000 de oameni – care vor trebui să se retragă
rapid pentru a nu fi încercuite.
Există și o condiție:
pentru a da o șansă mult-trâmbițatei ofensive din sud, Ucraina și aliații săi
apropiați, Statele Unite și Marea Britanie, trebuie să arunce în aer podul
peste Strâmtoarea Kerci pentru a tăia accesul rușilor de pe continent către
Crimeea.
Dacă acest lucru s-ar
realiza prin folosirea artileriei NATO cu rază lungă, atunci s-ar încălca o
linie roșie pe care rușii au stabilit-o.
Din mai multe motive,
Ucraina ar putea alege să declanșeze o ofensivă pe centrul frontului – în
regiunea aflată la nord de Bahmut și la este de Kramatorsk – în direcția
Lisihansk și Lugansk.
Șeful grupului
Wagner, Prigojin, a avertizat în legătură cu această posibilitate și este
foarte posibil ca instinctul său să nu se înșele.
Forțele rusești din
nordul Donbasului însângerat ar fi izolate și nevoite, fie să fugă spre țară,
fie să se predea.
Nu ar fi chiar cucerirea
Crimeei, mult-trâmbițată de Victoria Nuland, dar ar menține în viață sprijinul
occidental acordat Ucrainei.
Dacă sfaturile militarilor
nu vor avea nici un efect asupra încăpățânării de catâr a Casei Albe, intrăm în
faza cea mai periculoasă – nu doar a acestui război, ci a ultimilor 40 de ani.
În noiembrie 1983, un
război nuclear a fost pe punctul să izbucnească din cauză că rușii au
interpretat prea realistele manevre militare ale NATO, botezate Operation Able
Archer, ca pe un camuflaj pentru a declanșa un atac nuclear.
Ideologii nebuni de
la Departamentul de Stat, care doresc o schimbare de regim la Moscova și dezintegrarea
Rusiei, nu au odihnă.
About Post Author
