Cazul Vulcănescu: Unde ne-au fost Intelectualii?

Salvat de o mână de oameni inimoși,
curajoși și incorecți politic, bustul lui Vulcănescu a rămas în picioare. Deocamdată.
Până la viitoarea furtună, care nu va întârzia.

Odată cu el a rămas și întrebarea:
unde au fost intelectualii români în aceste zile? Cu excepția a două, trei voci
remarcabile, toți au tăcut mâlc.

Unde au fost filosofii să
mărturisească în apărarea confratelui lor batjocorit?

Unde a fost Gabriel Liiceanu, cel care
tipărea cu trei decenii în urmă la Humanitas „Ultimul cuvânt”, strălucita pledoarie
finală a lui Vulcănescu în procesul stalinist care i-a fost intentat și în care
arăta cum activitatea sa în guvernul Antonescu a umplut țara de aur?

„Isus al lui” nu i-a șoptit că e un
laș? Nu i-a bătut obrazul că e o rușine să rămână răscrăcărat între Heidegger
și Siegfried, când Vulcănescu este scuipat în obraz și răstignit din nou?

Dar Andrei Pleșu? Pe călduțul angelolog
cum de nu l-a îmboldit o minima moralia să iasă pentru o clipă din comoditatea în
care șade înfofolit ca într-o șubă și să spună că Mircea Vulcănescu NU e un
criminal de război și că merită măcar un bust?

Peste Horia Roman Patapievici trec
repede: cum să te aștepți să îi sară în apărare autorului „Dimensiunii
românești a existenței” cel care afirma: „Radiografia plaiului mioritic este ca
a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării”?

Dar venerabilul Mihai Șora de ce a
tăcut? El care vorbea atât de frumos despre „dimensiunea sacrificială” a lui
Mircea Vulcănescu, el care se prezenta ca un discipol al acestuia, de ce nu a
zis nimic?

Apărarea magistrului împroșcat cu
noroi era o cauză mai puțin importantă decât legile justiției ale lui Dragnea,
încât să merite să își sacrifice și el câteva minute? Sau coana Luizica nu îl
deranjează din gânduri decât în zi de pensie?

Dar talentatul domn Bănescu unde a
fost zilele acestea? El, care a realizat câteva emisiuni remarcabile la
Trinitas despre grupul Criterion și Vulcănescu, de ce a tăcut? I s-a epuizat
energia combativă în luptele cu antivacciniștii? I s-au terminat bolgiile în
care îi îngropa într-o lamoste de metafore pe criticii Micimii Sale?

Unde au fost ceilalți „intelectuali
îmbisericiți”, gen Baconschi și Papahagi? Sunt atât de ocupați să îl combată pe
Putin încât nu mai găsesc timp să lupte împotriva moștenirii lui Stalin?

Unde a fost grupul marilor „actori
civici”, degrabă ieșitoriu în stradă: Rebengiuc, Pellea, Manole, Chirilă…?
Bustul lui Vulcănescu nu merita măcar tot atâta osteneală să fie apărat ca
geaca roșie a lui Iohannis?

Unde au fost uniunile de creație?
Unde, sculptorii care să sară – dacă nu în apărarea memoriei lui Vulcănescu –
măcar a operei de artă a confratelui lor, Ion Papuc?

Unde e vâlva creată când i s-a rupt
coada lupoaicei din brațele lui Traian, de la Muzeu? Sau când au fost atacate creaturi
precum „Măslina din Scobitoare” și alte monstruozități comandate pe bani grei
care au împânzit Bucureștiul?

Unde sunt scriitorii? De la Nicolae
Manolescu nu mai am de mult nici o așteptare morală, dar ceilalți? În zecile de
reviste ale Uniunii Scriitorilor, pline de mâncătoriile dintre confrați, nu s-a
găsit nici măcar un colțișor pentru o notă de protest întru apărarea lui Mircea
Vulcănescu?

Unde sunteți toți cei care ați umplut
țara cu ifosele voastre dar vă pitiți și tăceți chitic când există riscul să
fiți puși la index pentru incorectitudine politică? Și să vă pierdeți
sinecurile?

Răspunsul e simplu: voi nu sunteți
intelectuali. Intelectualul nu are doar lecturi, are și o conștiință. Și simțul
dureros al apartenenței la poporul din care s-a născut.

Intelectuali au fost Vulcănescu, Steinhardt,
Pillat, Voiculescu…

Voi
sunteți doar o adunătură de scroafe care s-au cocoțat fraudulos în copacul cu
cărți.