man Model National Știri

A MURIT! Președintele vaccinist al Parlamentului European, reinternat cu o formă gravă de disfuncție anormală a sistemului imunitar, o posibilă consecință a vaccinării, a decedat. David Sassoli a fost un promotor al Pașaportului Vaccinal al UE

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Președintele Parlamentului UE, David Sassoli, a murit marți dimineață după ce a fost spitalizat pentru a doua oară în ultimele 3 luni.

Anunțul a fost făcut în dimineața aceasta de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo, pe Twitter:

„Președintele Parlamentului European, David Sassoli, s-a stins din viață la 1.15 a.m., pe 11 ianuarie, la spitalul din Aviano, Italia, unde a fost internat”.

Politicianul social-democrat italian în vârstă de 65 de ani a fost internat într-un spital din Italia pe 26 decembrie „din cauza unei complicații grave cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar”, a declarat purtătorul său de cuvânt Roberto Cuillo.

În luna septembrie, Sassoli (65 de ani) a fost spitalizat „cu pneumonie” și, din această cauză, nu a putut prezida sesiunea P.E. în care șefa C.E., Ursula von der Leyen, a rostit discursul anual privind Starea Uniunii.

Ulterior, el s-a deplasat în Italia după ce medicii au fost de acord ca politicianul să se recupereze după boală în țara natală.

David Sassoli a devenit președinte al Parlamentului U.E. în 2019, în urma unui acord mai amplu între cele mai mari familii politice paneuropene.

Pe 25 martie 2021, Sassoli spunea în europarlament că „nu ne putem permite risipirea nici unei doze de vaccin” și „distribuirea și organizarea vaccinării Covid trebuie să se supună principiului proporționalității și reciprocității”. VIDEO:

Același David Sassoli era nerăbdător să introducă certificatul U.E. de vaccinare, spunând că acesta poate „sprijini o redeschidere ordonată și sigură a activităților”. Și, dacă un asemenea instrument de constrângere ar funcționa în Uniune, de ce să nu ne gândim la un pașaport global de vaccinare? 

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *