Life Lifestyle man National Politics Technology

Reabkov a spus care este subiectul principal pentru securitatea Rusiei

CHIȘINĂU, 10 ian – Sputnik. Neextinderea NATO este o problemă cheie pentru securitatea națională a Federației Ruse, reglementarea acestei chestiuni nu mai poate fi amânată în continuare, a declarat luni viceministrul rus de externe Serghei Reabkov.„Aceasta este o chestiune de securitate națională a Rusiei”, le-a spus Reabkov jurnaliștilor în urma negocierilor ruso-americane cu privire la garanțiile de securitate.Reabkov a menționat în cadrul briefingului de după negocieri că nu au fost înregistrate progrese în ceea ce ține de subiectul neextinderii NATO.”În chestiunea principală care se referă la neextinderea NATO, eu aș spune că nu, nu am reușit să obținem o oarecare îmbunătățire”, a declarat el.Întâlnirea de la Geneva a durat aproape șapte ore și jumătate. Ea a avut loc cu ușile închise, cu o scurtă întrerupere pentru prânz.Delegația Rusiei este condusă de Serghei Reabkov și de ministrul adjunct al apărării Aleksandr Fomin. Cea americană este condus de secretarul adjunct de stat Wendy Sherman.Drept motiv pentru negocieri a servit proiectul de acord pe care Rusia l-a transmis Statelor Unite și aliaților lor încă la mijlocul lunii decembrie. În particular, acesta prevede neamplasarea de către ambele părți a rachetelor de croazieră cu raza scurtă și medie în zona de accesibilitate reciprocă, renunțarea la extinderea NATO în fostele republici sovietice și reducerea numărului de exerciții militare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *