Externe man Model National

Apocalipsa acum? – Marea Galileii a devenit roșie ca sângele

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Apa în
jurul căreia Mântuitorul și-a desfășurat cea mai mare parte a activității Sale a
căpătat o stranie nuanță de roșu sângeriu, provocând îngrijorare și speculații
în rândul localnicilor și observatorilor.

Marea
Galileii, cunoscută și ca Marea Tiberiadei sau Lacul Ghenizaret, loc cu o uriașă
încărcătură culturală, istorică și religioasă, reprezintă o importantă sursă de
apă dulce pentru Israel.

Schimbarea
culorii a fost mai întâi observată mai întâi cu îngrijorare de către localnicii
din jur.

În
scurt timp, postările pe rețelele sociale au explodat.

Unii
susțin că schimbarea culorii apei a fost provocată de înflorirea algelor, ca urmare
a temperaturilor ridicate, sau de poluarea de la construcțiile din zonă.

Alții
însă și-au amintit de faimoasele versete 16, 3-6 din Apocalipsă:

„Și
al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, și marea s-a prefăcut în sânge ca de
mort și orice suflare de viață a murit din cele ce sunt în mare.

„Iar
cel de-al treilea a vărsat cupa lui în râuri și în izvoarele apelor și s-au
prefăcut în sânge.

„Și
am auzit pe îngerul apelor zicând: Drept ești tu, Cel ce ești și Cel ce erai,
Cel sfânt, că ai judecat acestea:

„Fiindcă
ai vărsat sângele sfinților și al proorocilor, tot sânge le-ai dat să bea.
Vrednici sunt!”

Marea
Galileii, un lac cu o lungime de 21 de kilometri, cu o lățime de 12 kilometri
și cu o adâncime maximă de 45-50 de metri, este locul în jurul căruia
Mântuitorul Iisus Hristos Și-a desfășurat cea mai mare parte a activității Sale.

Autoritățile
israeliene, care au luat probe de apă pentru a le analiza, nu au oferit încă o
explicație.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *