
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Candidatul Alianței electorale PSD – PNL la Primăria Sectorului 2, Rareș Hopincă, a atras atenția luni asupra cozilor înregistrate la depunerea sacilor cu voturi la Biroul electoral de sector, adăugând că există, totodată, o problemă creată de faptul că în unele secții, „în cea mai mare parte din cauza reprezentanților USR”, nu s-a ajuns la un consens privind încheierea numărării buletinelor de vot.
El a estimat că, în prezent, la Biroul electoral al Sectorului 2 sunt aproximativ 60 de persoane care așteaptă să predea saci cu voturi.
„Fac apel la Primăria Sectorului 2, la toate instituțiile responsabile, să se comporte uman și să nu mai prelungească artificial acest proces electoral, această numărătoare de voturi, să accepte că în democrație rezultatul urnelor este lege și pentru cel care câștigă, dar și pentru cel care pierde și să nu mai chinuie acești oameni absolut inutil”, a transmis Rareș Hopincă.