man Model National Ucraina

Zelenski: Dacă eu cad, începe al III-lea Război Mondial

Riscurile extinderii conflictului din Ucraina cresc de la o oră la alta. Părțile nici măcar nu se mai ostenesc să mimeze negocierile. Un război și mai mare pare inevitabil.

Secretarul General al ONU, Antonio
Guterres, a lansat luni un avertisment grav în legătură cu riscul escaladării
războiului din Ucraina.

Într-un discurs susținut în
deschiderea celei de-a 193-a Adunări Generale a ONU, Guterres a spus:

„Perspectivele de pace scad pe zi ce
trece. Riscul pentru o nouă escaladare și o baie de sânge continuă să crească.
Mă tem că lumea nu se îndreaptă ca un somnambul spre un război mai mare. Mă tem
că o face cu ochii larg deschiși.”

Avertismentul secretarului general ONU
vine pe fondul informațiilor că rușii vor lansa o mare ofensivă peste câteva
zile și al angajamentului NATO că va sprijini Kievul cu arme tot mai multe și mai
moderne, până când Rusia va fi înfrântă.

Încă din martie trecut, Joe Biden anunța că
regimul Putin trebuie răsturnat de la putere
.

Negocierile de pace nici măcar nu mai
sunt simulate.

Ne așteptăm la un război total. Care
pe care.

Însă poate că nimic nu descrie mai
bine gravitatea situației decât o declarație halucinantă făcută zilele trecute de Volodimir
Zelenski la Fox News.

El a afirmat – nici mai mult, nici mai
puțin – că de soarta sa și a regimului său depinde soarta planetei:
 

„Dacă Ucraina cade, va fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial.”

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *