Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susține că problema gravă preoților români ortodocși din Ucraina terorizați de autorități va fi discutată în cadrul Sfântului Sinod, de pe data de 9 februarie. Acesta a condamnat agresiunea autorităților ucrainene împotriva Bisericii, împotriva credinței și împotriva românismului, exprimându-și speranța ca și Guvernul României să se implice în detensionarea acestei situații absurde.
”Nu se poate ocupa de această problemă fiecare, de capul lui. Ne implicăm emoțional, sentimental, dar nu ne putem ocupa oficial, pentru că preoții ortodocși români din Ucraina aparțin altei țări și altei biserici autocefale. Eu tot timpul îl pomenesc în rugăciuni pe mitropolitul Longhin, că știu că e bolnav. Cu siguranță, pe data de 9 februarie, la Sfântul Sinod, se va dezbate și problema preoților români din Ucraina. Nu putem accepta o astfel de agresiune nefirească împotriva Bisericii, împotriva credinței, împotriva românismului. Este o anarhie acolo. Nu pot fi de acord cu această aberație. Sper ca și Guvernul nostru și autoritățile să se implice, pentru că este vorba despre poporul român. Noi ne rugăm pentru românii de pretutindeni, că rugăciunea face mai mult decât diplomația, și sperăm ca Dumnezeu să dea gândul cel bun și celor de acolo”, ne-a declarat Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Dreapta credință
Ortodoxia, dreapta credință, este dominantă în doar 12 țări din întreaga lume: Belarus, Bulgaria, Cipru, Georgia, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Rusia, Serbia și Ucraina. Organizarea internă a bisericilor le desparte, însă legătura indestructibilă prin împărtășirea aceleiași credințe transcede sau ar trebui să transceadă orice granițe. „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / BOR, ci, în mod majoritar, de Biserica Ortodoxă Ucraineană, rămasă în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă”, a fost primul mesaj al BOR față de atrocitățile comise de ucraineni împotriva preoților ortodocși români din Ucraina. Declarația controversată a stârnit, pe bună dreptate, furia populației, care a perceput mesajul ca o delimitare a BOR față de frații români ortodocși, cărora li s-a interzis să-și folosească limba maternă până și în rugăciune. Sigur, poate că ar fi necesar și oportun ca cele 114 parohii ordodoxe române din Ucraina să revină în comuniunea directă a Bisericii mame Ortodoxe Române, însă lucrurile nu sunt chiar simple, mai ales în teritoriile istorice predate Ucrainei, unde ostilitatea față de români a atins cote alarmante.
Capul plecat sabia nu-l taie
Ultima ”zicere” a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a pus și mai multe paie pe foc, deși intenția era de a-l stinge cumva. Pe scurt, Patriarhia a transmis românilor și preoților din Ucraina: capul plecat sabia nu-l taie. ”Situația gravisimă în care se află acum Ucraina, invadată și agresată militar de aproape un an, a creat o realitate tragică, inclusiv în plan local bisericesc, o realitate socială la care românii de acolo, inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist”, a afirmat Vasile Bănescu. Ceea ar fi trebuit și încă trebuie să facă Biserica Ortodoxă Română este să condamne, oficial, atacurile ucrainene împotriva preoților ortodocși români și să ceară, răspicat, încetarea acestora. Pentru că războiul dintre Rusia și Ucraina nu poate constitui niciodată un pretext pentru prigonirea românilor ortodocși din Ucraina.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!