3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german

„Regele
îmi spune că de 10 mai steagul românesc va fâlfâi deasupra
clădirii Parlamentului din Budapesta, acesta fiind singurul mijloc
de a-i învăța minte pe unguri.” (Nicolae
Iorga – „Memorii, 1918-1920”, volumul II)

„–Ei, și acum îți pare bine
că făcurăm România Mare și că faci de gardă, tu, căpraru
Bivolaru de la Mehedinți, tocmai aci la Budapesta?
–E lucru mare, domnule general…
Dar… am auzitără că mai e și o Vienă!…”(General
Marcel Olteanu”Huzarul Negru”, 1926)

„În
continuare tov. Lenin a vorbit despre faptul că trupele românești
au intrat în Budapesta dar aceasta nu prezintă cine știe ce
importanță.” (Cuvântare
rostită la Conferința muncitorilor și ostașilor roșii din 6
august 1919 apărută în Isvestia în 7 august 1919 – Lenin,
„Opere”, Vol 39).

Ocuparea
Budapestei de către Armata Română și izgonirea bolșevicilor în
urmă cu un secol reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele
mai glorioase momente istorice ale României, edificând pe deplin
rolul milenar al românilor de apărare a creștinismului la porțile
Europei. Cu un an înainte, tot românii curățaseră de comunism
însăși Viena. „Cele
trei mari operațiuni militare ale corpurilor militare românești
atât din vestul cât și din estul României, de la Viena din 1918,
avându-i în frunte pe generalul Ion Boeriu și pe însuși Iuliu
Maniu, eliberatori ai Vienei de hoardele bolșevice anarhizante, de
la Chișinău, din Basarabia, și apoi de la Budapesta, curățată
de bolșevici de Armata Română, în 1919, au prefigurat sistemul
defensiv al Europei națiunilor creștine în fața celor două
expansiuni panideologice antinaționale și anticreștine,
revizionismul în haina sa mitteleuropeană sudică și sovietismulîn cele două formule ale sale, stalinismul și cominternismul”afirmă
academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie
„Dimitrie Gusti” al Academiei Române. Cuadevărat,
Ungaria de azi și Europa occidentală ar trebui să le fie profund
recunoscătoare României pentru blocarea avansului comunist asupra
inimii civilizației europene, cu toate crimele și ororile ce ar fi
urmat, aruncând umanitatea în hăurile iadului bolșevic.

Generalul
Nicolae Mihăescu,unul
dintre înfăpturitorii acelui moment astral al românimii,
sintetizează admirabil: „Campania
de la Tisa a pus capătbolșevismului în Europa Centrală unde se cuibărise și unde nu
i-ar fi fost atât de greu să se întindă dar și în alte părți
ale globului pământesc ceea ce ar fi fost un dezastru social
incalculabil pentru omenire și civilizația ei. Acest
fapt face mare cinste României și istoria nepărtinitoare nu va
putea să nu înregistreze într-o zi marele serviciu adus de țara
noastră civilizației mondiale prin distrugerea din inima Europei a
acestei periculoase molimi care se cheamă bolșevism.”

Trecerea
Tisei și
ocuparea Budapestei a provocat adevărate sărbători naționale pe
cuprinsul întregii Românii. 

Redăm aici, ca omagiu adus acestor mari eroi ai României
luptători în campania pentru dezorbirea Ungariei, câteva dintre
mărturiile lor scrise pentru posteritatea mai mult sau mai puțin
recunoscătoare:

Cum
au pus românii
opinca pe Parlamentul de la Budapesta 

„Și-au
intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august
1919.
Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui
pluton de vânători. Șeful gărzii de la intrarea principală era
sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru,
uscat și foarte vioi.

Deasupra palatului a văzut Iordan cum
fâlfâia în vânt flamura ungurească, roșu-verde-alb.

Faptul acesta nu l-a supărat prea tare,
dar nici nu i-a plăcut… Dându-și capela pe ceafă și
scărpinându-se după ureche și-a zis: „Să dau jos steagul
unguresc și să pun fanionul de la companie?… Asta ar ști și
madama de la popota domnilor ofițeri s-o facă…”

„Dar am să
chibzuiesc în așa fel ca să rămână de pomină și să fie și
talpa României răzbunată…”

Zis și făcut. Chemând pe căprarul
Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei și au coborât steagul în
lungul sforii, drept la jumătatea steajerului și, luând apoi
opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs și a
pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojițele
s-atîrne-n vânt. Și așa a fâlfâit multă vreme în cerul
Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui.”

General
Marcel Olteanu („Huzarul
Negru”, 1926 și Gheorghe
Mărdărescu, „Campania pentru desrobirea Ardealului și ocuparea
Budapestei și alte mărturii”, Editura Marist, 2010)

Generalul
Rusescu, românul
care a intrat primul în Budapesta: „Când
am apreciat că am întreaga capitală în bătaia tunului, am oprit”

Brigada
4 de Cavalerie de sub comanda generalului GheorgheRusescua
fost prima unitate a Armatei Române care a intrat în Budapesta, la
3 august 1919. Cu toate acestea, istoria consemnează data de 4
august, când a avut loc prima defilare oficială a Armatei Române
în Budapesta. Ulterior, generalul Gheorghe Rusescu a alcătuit un
Memoriu în care istorisește cu talent cum a nesocotit posibilele
înțelegeri care se făceau prin spatele trupelor române pentru a
se împiedica intrarea Armatei Române în Budapesta.

„MEMORIU
asupra operațiunilor Brigadei a IV-a Roșiori, dela 31 iulie – 3
august 1919, data intrării la Budapesta”

”(…)
Cu credința că execut o acțiune bine judecată și temerară cu
riscul și sacrificiul însăși al persoanei mele, căci în tot
timpul m-am aflat în capul coloanei, ca să execut nu numai ordinul,
dar chiar mai mult.

Ajuns
în împrejurimile orașului, la răspântia Sarvasz-Cz, am surprins
mai multe companii cu piramidele făcute și o baterie gata de
tragere. Pentru a nu pierde o clipă am impus celor peste 1000 de
luptători inamici să se împrăștie imediat sub amenințarea de
moarte și o patrulă a fost lăsată să scoată închizătorile de
la arme și a demonta tunurile.

Apoi,
am aflat că rolul celor două companii și al bateriei inamice era
de a mă opri până la sosirea delegației guvernului și, sub
presiune, să renunț la înaintarea spre oraș.

Într-adevar
nu străbătusem decât vreun kilometru și sunt întâmpinat
de o delegație de trei a guvernului unguresc ce venea în goana
automobilului, ca să ma roage a mă opri, având comunicări
importante.

La
rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap și
nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanță de incă
trei kilometri, și când am apreciat că am întreaga capitală în bătaia tunului, am oprit.

Plouând
torențial, am intrat intr-o locuința și am angajat urmatoarele
tratative:

Delegația
îmi spune: – „Guvernul se află intrunit intr-un consiliu și ma
roagă a mă retrage cu trupa.”

Am
răspuns: – „Nu numai ca nu mă retrag, dar imediat voi intra in
oraș și oprirea de înaintare nu o poate ordona decât
Comandamentul Superior Român la care, le spun ca trebuie să se
adreseze; și in fața delegației dau ordin celor doua tunuri a pune
în baterie asupra orașului (5000-6000 m)”, după care adaug: –
„Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce privește detașamentul meu, care este fapt indeplinit, nu le pot trata eu, și dumnealor să
se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Torek Szt Miclos.”

Delegația
in fața mea comunică Guvernului la telefon hotărârea. Raspunsul, tot telefonic, a fost
că autoriza delegația a se duce la Marele Cartier General , iar eu
să trimit un delegat la Consiliul de Miniștri. Le-am facut cunoscut
ca voi veni chiar eu, fixandu-le că dacă până la orele 20
tratativele nu vor fi terminate bombardez orașul!

Odata
cu plecarea misiunii, am raportat și situația. La Consiliul
Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30. Venise si căpitanul
Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasfold, Est – N-Est
– Pesta.

Guvernul
îmi comunica că așteapta sosirea și a delegatului misiunii
italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le raspund ca e de prisos și
că nu se poate schimba întru nimic hotărârea mea.

Consiliul
îmi face cunoscut ca situația este dificilă, ca populația e
agitată, că 20.000 de lucrători armati se vor răscula, iar 3
regimente ce au in oraș, poate, ca nu vor putea fi stapanite la
intrarea armatei române.

I-am
asigurat sa nu aiba nici o teama, ca Armata
română va mențineordinea cea mai perfecta în Buda-Pesta, că trebuie să intru și să
imi pună la dispoziție cazarma husarilor „Herzog Ioseph” și
care sa fie evacuată de trupele ungare. (Era răspândit zvonul că
toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare). Discutiile
prelungindu-se, le pun în vedere că armata roșie maghiară
întreagă este capitulata, orașul e incercuit de trupele noastre și
catastrofa e inevitabila. O singura concesie ce le pot face, este ca
grosul forțelor mele (real nu avem nimic mai mult decat cele trei
escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri si 2 grupuri de mitraliere) sa fie
oprite, pentru noapte, acolo unde se gasesc, iar în oraș să nu
intre decat Brigada IV, deja sosita cu mine.

Ora
fiind avansată, le pun in vedere că din eroare am uitat a
contramanda ordinul ca la ora 20:30, daca nu se termina tratativele,
bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în
oraș.

Consiliul
cedează! Și
la ora 20:00 un ofițer de legatură ungur este trimis cu ordinul meu
ca trupa să intre in oraș!

La
cazarma am primit defilarea trupei. Apoi am revenit in oraș și am
luat cartier la hotelul Dunapalota (Rietz)la
care erau ofiteri italieni si francezi. Alte tratative nu am facutdecâtcele privitoare la detașamentul meu.

A
doua zi, 4 august, am fost rugat din nou pentru a scoate trupa din
oraș. Le-am răspuns că sunt și rămân și, în caz contrar, mă
retrag la punctul inițial din ajun și încep operațiunile de
bombardament. (…)”

Radu
Cosmin (Românii
la Budapesta, DESROBITORII, București, Editura Librăriei
Stănciulescu, 1920)

„Ocuparea
Budapestei însemnează stăpânirea cheii de boltă a
imperialismului maghiaro-german” 

„Budapesta a fost ocupată. Un
detașament de trei arme în frunte cu generalul Holban a defilat în
Piața Octogon din mijlocul orașului, una dintre principalelele
piețe centrale ale capitalei Ungariei, în fața comandantului
trupelor din Ardeal, generalul Mărdărescu, și a unui imens public.

Vestea sosirii armatei române în oraș
s-a răspândit ca fulgerul până prin cele mai îndepărtate
mahalale ale Budapestei. Oameni care timp de patru luni nu ieșiseră
din casă de frica bolșevicilor de astă dată se coborâseră în
stradă și mândrul bulevard Andrássy gemea de lume venită să
vadă soldații cu căști de oțel și cu baionete lungi.

Defilarea a fost impunătoare. Ministrul
de război ungar, care asista la ea alături de generalul Mărdărescu
nu și-a putut stăpâni emoția și felicitând pe comandantul român
de admirabila ținută a trupelor noastre a declarat că nu s-ar fi
așteptat niciodată ca după trei ani de război și după
paisprezece zile de lupte neîntrerupte soldatul român să se poată
prezenta în astfel de condițiuni (…)

Această scurtă dar strălucită
campanie a dovedit încă o dată calitățile admirabile ale
soldaților noștri de care cu drept cuvânt s-a spus că sunt
printre cei dintâi în luptă.

Ocuparea Budapestei de către trupele
române a produs cea mai mare bucurie în toată țara mai ales că
această ocupație reprezintă de fapt înfrângerea politicii
imperialiste germano-maghiare în Răsarit și biruința noilor legi
morale consfințite prin Victoria finală.

Pentru prima dată o armată a aliaților
intră prin luptă într-o capitală dușmană pecetluind printr-un
act militar măreț trimful înțelegerii în uriașul război pentru
Drept, Onoare și Libertate.

Ocuparea
Budapestei însemnează stăpânirea cheii de boltă a celui mai vechi și mai primejdios
proces care se dezbate de veacuri în răsăritul Europei și
implantarea dreptului aliaților pe ruinele fortăreței
imperialismului maghiaro-german.”

Dr. Vasile Bianu, medic colonel

(„Însemnări
din Războiul României Mari”, „Ardealul”, Cluj, 1926)

Continua amenințare rusească cu
Basarabia și Transilvania

Importanța
campaniei de la Tisa 

„Campania de la Tisa formează după
bătălia de la Mărășești pagina cea mai glorioasă a razboiului
nostru de întregire.

1) Pentru repeziciunea aproape
surprinzătoare cu care s-a terminat)… propriu-zis dar, campania de
la Tisa nu a durat decât șase zile ceea ce constituie un caz unic,
un adevărat record în istoria războaielor.

2) Pentru că această campanie a hotărât
definitiv soarta provinciilor românesti: Transilvania, Banat si
Crișana pe care până la războiul mondial le stăpâniseră
ungurii. Dacă campania de la Tisa nu ar fi fost câștigată atât
de strălucit de către armata română cele trei provincii surori ar
fi căzut poate din nou sub jugul unguresc și atunci adio pentru
cine știe cât timp incă întregirea neamului, adio România Mare.

3) Pentru că victoria noastră de la
Tisa a temperat pentru foarte multă vreme pofta Rusiei bolșevice de
la o aventură la fel ca cea ungurească în scopul de a recuceri
Basarabia. In adevăr, cunoscută fiind mentalitatea bolșevicilor
ruși din acea vreme este mai mult ca probabil că în cazul unei
victorii ungurești la Tisa armatele rusești nu ar fi pregetat să
invadeze nu numai Basarabia pentru a o cuceri dar și o bună parte
din Moldova, spre a o păstra ca gaj pentru a ne sili sa renunțăm
la Basarabia.

4)
Pentru că campania de la Tisa a pus capătbolșevismului în Europa Centrală unde se cuibărise și unde nu
i-ar fi fost atât de greu să se întindă dar și în alte părți
ale globului pământesc ceea ce ar fi fost un dezastru social
incalculabil pentru omenire și civilizația ei.

Acest fapt face mare cinste României și
istoria nepărtinitoare nu va putea să nu înregistreze într-o zi
marele serviciu adus de țara noastră civilizației mondiale prin
distrugerea din inima Europei a acestei periculoase molimi care se
cheamă bolșevism.

5) Pentru că armata română a fost
singura dintre toate armatele aliate care a avut șansa să ocupe în
cursul războiului mondial o parte capitală inamică. Aceasta
formează orice ar spune invidioșii neamului nostru o aureolă cu
care noi și urmașii noștri vom avea tot dreptul să ne mândrim.

6) În
fine, pentru că această campanie, în care armata noastră a avut
să lupte singură contra armatei ungurești, după victoria ei
neașteptată contra tinerei armate cehoslovace dovedește o dată
mai mult superioritatea rasei noastre latine față de rasa
ungurească.”

Generalul de divizie N. Mihăescu

(„Amintiri
și învățăminte din războiul de reîntregire a neamului
1916-1919”, Editura Ziarului Universul, București, 1936)

„Trăiască Republica Comunistă
Internațională!”

„Radio
telegrama de salut adresată Guvernului Republicii Sovietice Ungare
în numele Congresului

Către Guvernul Republicii Sovietice
Ungare, Budapesta,

Congresul al VIII-lea al Partidului
Comunist din Rusia trimite un salt înflăcărat Republicii Sovietice
Ungare.

Congresul
nostru este încredințat
că nu este departe vremea când comunismul va învinge în întreaga
lume.

Clasa muncitoare din Rusia se străduiește
din răsputeri să vă vină cât mai curând în ajutor.
Proletariatul din întreaga lume urmarește cu atenție încordată
lupta voastră și nu va permite imperialiștilor să ridice mâna
asupra noii republici sovietice.

Trăiască Republica Comunistă
Internațională!

Salut adresat prin radio Republicii
Sovietice Ungare

Aici, Lenin.

Trimit un sincer salut Guvernului
Proletar al Republicii Sovietice Ungare și în special tov. Bela
Kun. Am transmis salutul vostru Congresului Partidului Bolșevic din
Rusia. Entuziasm indestriptibil. Vă vom trimite cât de curând
posibil Hotărârile Congresului de la Moscova al Internaționalei a
III-a, Comuniste, precum și comunicatul cu privire la situația
militară. O legătură permanentă prin radio între Budapesta și
Moscova este absolut necesară.

Cu salutări comuniste și cu o
călduroasă strângere de mână,

Lenin

22 martie 1919”

Lenin, „Opere”, Vol. 38

Articol apărut într-o formă mai amplă și în reputata revistă Evenimentul Istoric

Mai multe materiale și în ediția noastră de mâine