
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
de caz. Iuri Bezmenov: Subversiune și destabilizare, sau cum să
destructurezi o națiune. Rolul
grupurilor de influență în preluarea controlului asupra
societății.
„Demoralizarea
eficientă [a
unei națiuni]
este un proces ireversibil, cel
puțin pentru o generație.” Iuri
Bezmenov; Love
Letter to America
Fost
colaborator și agent al KGB-ului și al Serviciului de Informații
Externe sovietic, având acoperire de jurnalist al agenției
sovietice de știri RIA Novosti, lucrând cu Ministerul de Externe
sovietic, Iuri Bezmenov a executat mai multe misiuni în India,
Bangladeș și Pakistan, unde a contribuit la culegerea de informații
despre înalți oficiali indieni și la crearea unei structuri
locale, a unei agenturi, care să determine o atitudine pozitivă a
Indiei și a statelor din zonă, față de Uniunea Sovietică, prin
schimbări de mentalitate în societate și dirijarea anumitor
curente de opinie în direcția dorită. În 1970 a părăsit
clandestin India și a ajuns în Grecia, unde a cerut azil politic în
Occident. După mai multe verificări, inclusiv din partea
structurilor de informații americane, a fost acceptat ca refugiat
politic în Canada.
Începând
cu jumătatea anilor ’80, a susținut o serie de conferințe și
interviuri la televiziunile americane și sub pseudonimul Tomas
Schuman, a scris cartea Love
Letter to America. În
conferințe și în carte, Bezmenov descrie procesul, denumit de el
proces de subversiune, prin care o societate funcțională, cu
principii și norme morale, ajunge să fie destructurată și practic
subjugată de o entitate ostilă, organizație sau structură statală
– în speță, Uniunea Sovietică1,
prin folosirea grupurilor de influență2 (VIDEO mai jos).
Potrivit
agentului KGB, cele patru etape prin care se ajunge la destructurarea
societății – și prin consecință, la schimbarea de regim sau la
ocuparea țării urmată de schimbarea regimului – sunt:
Demoralizare
(15 – 20 de ani)3;
Destabilizare
(2 – 5 ani);
Criză
(una – șase luni);
Normalizare.
Criza
se poate rezolva în două moduri: prin intervenție externă (război
armat), ori prin revoluție (sau război civil). Normalizarea
reprezintă reașezarea vieții, a valorilor și a relațiilor
intersociale din stat pe noi baze, favorabile subvertorului.
Grupurile care au contribuit la demoralizarea societății: ziariști
aflați în soldă străină, analiști politici, activiști civici,
organizații neguvernamentale promovând drepturi și libertăți
pentru grupuri diverse, asociații ale homosexualilor sau ale
minorităților sexuale4,
etc, nu mai sunt necesare; vor fi reduse la tăcere, eliminate din
viața socială sau eliminate fizic.
După
Bezmenov, pentru a se obține rezultatele dorite de cei care urmăresc
destabilizarea unei societăți, sectoarele țintă asupra cărora se
va acționa prin măsuri coordonate, sunt:
Religia: va fi politizată, comercializată5,
se va pune accentul pe spectaculos6,
va fi diminuată și diluată predarea religiei în școli
(„Ridicularizează
[religia], înlocuiește-o cu diferite culte, secte, indiferent dacă
sunt naive sau primitive; nu contează, atâta timp cât dogma
religioasă acceptată este erodată și este ruptă legătura
oamenilor cu divinitatea”);
Educația: se va induce și încuraja indulgența și relativitatea7 („Distrage
oamenii de la învățarea unor materii constructive, pragmatice,
eficiente; în locul fizicii, matematicii, chimiei, predă-le lecții
despre istoria conflictelor urbane, hrană naturală, economia
familială, sexualitate”8);
Media: va fi monopolizată, manipulată, discreditată, se va concentra pe
scandaluri, subiecte minore, false sau care provoacă disensiuni, cum
ar fi homosexualitatea mai degrabă decât moralitatea sexuală;
Cultura: vor fi creați falși eroi sau modele, în paralel discreditându-se
și aruncându-se în derizoriu eroii clasici, tradiționali ai
națiunii9;
Legea
și ordinea: se va înlocui codul moral cu un cod legislativ;
Relațiile
sociale: vor fi promovate drepturile, în locul obligațiilor („Înlocuiește
instituțiile tradiționale cu organizații false (de decor); ia
inițiativa din mâinile oamenilor, anulează responsabilitățile
natural instituite ale grupurilor sociale și înlocuiește-le cu
structuri artificiale, controlate birocratic. În locul colaborării
firești între vecini, crează instituția asistenților sociali,
care vor avea ca obiectiv nu bunăstarea familiei tale sau a
comunității, ci să-și încaseze salariul și care vor fi plătiți
nu de societate, ci de birocrație. Aceștia vor inventa o întreagă
documentație stufoasă, prin care vor demonstra guvernului și
societății cât sunt de utili10”);
Instituțiile
de forță: vor fi atacate și discreditate agențiile de informații, poliția
și forțele armate („Structurile
de putere vor fi erodate și discreditate de grupuri de oameni11
care nu au nici calificarea, nici nu sunt delegați pentru a fi în
poziții de forță. O comparație între filmele mai vechi și cele
actuale12,
ne va arăta că [astăzi]
un polițist, un ofițer din armată sunt portretizați ca niște
maniaci stupizi, psihopați și paranoici, în timp ce un criminal
este simpatic, [chiar dacă] fumează hașiș sau se droghează, dar
este un om plăcut, creativ și nu este productiv, doar pentru că
este oprimat de societate”);
Politica
internă: va fi stimulată dezbinarea prin antagonismul partidelor;
Familia
și societatea: va fi dezbinată și se va induce neloialitatea (promovând interesul
strict material);
Sănătatea: se vor promova spectacolele cu tentă sportivă, în locul
activităților sportive și participării individuale, mentalități
nerealiste despre medicină și hrana nesănătoasă;
Rasa: se va promova ura și dezbinarea rasială prin argumente mai degrabă
conjuncturale, decât genetice, se vor mediatiza cazurile marginale
ale conflictelor cu origine sau tentă rasială, legislația în
domeniu va fi înăsprită13;
Populația: va fi controlată prin urbanizare14,
va fi eliminat patriotismul și independența bazată pe proprietatea
asupra pământului15;
Relațiile
economice și de producție: se vor ațâța sindicatele împotriva societăților („Relațiile
tradiționale [dintre patronat și angajator] vor fi distruse și
înlocuite cu dictatul sindicatelor politizate16”).
Toate
aceste comandamente se regăsesc, sau rezultă astfel, din diferite
documente ale KGB/ NKVD-ului sau din acțiuni ale acestora
desfășurate după 1945, în principal în Europa de Est, căzută
sub dominația sovietică în urma ultimului război mondial17.
În
acest sens, iată și declarația fostului președinte american John
Fitzgerald Kennedy, făcută pe 27 aprilie 1961 la conferința
reprezentanților Asociației Publiciștilor de Presă Americani
adunați la Hotelul Waldorf Astoria din New York, care –
referindu-se la o forță nenumită, dar puternică, infiltrată și
extrem de influentă – a spus:
„Suntem
confruntați (…) cu o conspirație monolitică și necruțătoare,
care se bizuie în primul rând pe metode ascunse
pentru extinderea sferei sale de influență, pe infiltrare în loc
de invazie, pe subversiune în loc de alegeri libere, pe intimidare
în loc de liberă opțiune, pe acțiuni săvârșite pe furiș
noaptea în locul operațiunilor militare la lumina zilei. Este un
sistem care a mobilizat vaste resurse umane și materiale întru
edificarea unei structuri strâns țesute și extrem de eficiente și
care combină operațiuni militare, diplomatice, de informații,
economice, științifice și politice. Planurile sale sunt oculte, nu
publice; greșelile sale sunt escamotate, nu scoase în evidență;
cei de altă părere sunt aduși la tăcere, nu lăudați. Nici o
cheltuială nu este prea mare, nici o informație nu se publică,
nici un secret nu este dezvăluit.”
Șaizeci
de ani după cele declarate de președintele american și patruzeci
de ani de la cele prezentate în conferințe, interviuri și carte de
Bezmenov – Schuman, acestea se verifică, atât în civilizația
occidentală, cât și în așa-zisa democrație postdecembristă din
România, chiar dacă astăzi, în spatele acestor manevre oculte, nu
mai intuim prezența omnipotentă și amenințătoare a Uniunii
Sovietice, doritoare să instaureze comunismul mondial, ci o entitate
mult mai insidioasă, mai răspândită și infiltrată în toate
sectoarele vieții noastre, chiar în cele ce țin de viața intimă
personală
și de
familie,
care,
beneficiind de puterea cu posibilități nelimitate a mijloacelor de
comunicație moderne
și bizuindu-se pe politicieni amorfi sau cumpărați,
pare de neoprit.
Ca
recție la aceste acțiuni dizolvante și conspiraționiste, Bezmenov
accentuează necesitatea întăririi moralei societății, a
coeziunii sociale, a conservării
tradițiilor și a identității – de grup și naționale, a
educației din familie, reînvierea patriotismului și ancorarea în
credință.
În același timp, se pronunță hotărât împotriva
egalității, văzută ca egalitarism, una din pietrele unghiulare
ale politicilor neomarxiste: „Egalitate!
egalitate! (…) Se nasc oare oamenii egali? Există vreo afirmație
în Biblie, (în
creștinism n. a.)
sau în oricare altă religie [despre egalitate]? Nu există nici un
singur cuvânt despre egalitate, doar opusul său: «După
faptele voastre, Dumnezeu vă va judeca!»,
«Ceea
ce faci [tu] este important!»
Egalitatea nu poate fi legalizată (impusă n. a.). Dacă vrei să
fii egal, [chiar] trebuie să fii egal, trebuie să o meriți, și
totuși ne fundamentăm societatea pe principiul egalitatății,
spunem: «Oamenii
sunt egali».
Aceasta însă este o minciună! (…) Dacă-i facem [pe oameni]
egali cu forța, dacă așezăm principiul egalității la baza
structurii socio-politice, este același lucru cu a clădi pe nisip.
Mai devreme sau mai târziu [edificiul] se va prăbuși.”18
Pe
meleagurile noastre, Eminescu spunea că „Egalitatea
nu există decât în matematică”19. De
remarcat că Bezmenov se ridică împotriva egalității de drepturi,
în condițiile inegalității prestației și utilității sociale,
altfel spus a discriminării pozitive, pe care o simțim în România
postdecembristă, în care există numeroși asistați social (unii
din aceștia, chiar antisociali!20),
care în mod vădit nu ar trebui să beneficieze de asistență și
unde drepturile (în special pentru minorități, de orice natură)
se respectă și se impun cu asupra de măsură, iar obligațiile
sunt de cele mai multe ori formale, dacă nu cumva ignorate, în timp
ce majoritarii sunt tratați de cele mai multe ori ca niște paria.În
cartea sa, William Mancester, vorbind despre societatea americană
interbelică (deci dinainte de revoluția culturală a anilor ’60),
sintetizează admirabil această idee, ca și altele legate de
diferența de mentalitate dintre societatea noastră modernă și cea
clasică:„Răutatea
era atribuită defectelor din caracterul unor indivizi, nu lipsurilor
societății. Oamenii s-ar fi considerat umiliți să accepte
ajutorul de șomaj, dacă [acesta] ar fi existat. (…) Datoriile
erau nedemne. Curajul era o virtute. Mama era iubită și tatăl
ascultat. Căsătoria era ceva sacru. Divorțul o rușine. (…)
Regulile urmau să se schimbe mai târziu. Dar atunci noi nu știam
acest lucru.”21
(fragment
din cartea „Apostolii
întunericului și comunizarea României” de Sorin Berilă, aflată în curs de apariție la Editura Coresi)
1 Bezmenov chiar nominalizează acest set de măsuri: Aktivnie Meropriatia (Активные Mероприятия), sau măsuri active, după terminologia KGB.
2 Conceptul și metodele au fost teoretizate încă din secolul 6 î Hr de generalul și filosoful chinez Sun Tzu în tratatul Arta Războiului, lucru subliniat și de Bezmenov.
3 Perioada de timp necesară pentru a educa o generație.
4 Nu toți dintre cei enumerați acționează conștient pentru demoralizarea societății (de fapt, cei mai mulți o fac inconștient). Toate aceste grupuri sau persoane erau denumite de Troțki „idioți utili” și erau determinați – prin laude sau recompense – să contribuie benevol și entuziast la promovarea ideilor bolșevice și susținerea statului sovietic în mediile occidentale printr-o imagine cosmetizată, făcând marxism-leninismul o ideologie frecventabilă și o alternativă de dorit. Aceleași metode sunt astăzi folosite pentru promovarea noii doctrine a marxismului reșapat.
5 După 2000, multe așezăminte monahale din România s-au renovat și modernizat cu bani proveniți de la Uniunea Europeană, obținuți în urma unor contracte de finanțare. Indiscutabil, acesta a fost un lucru benefic, multe lăcașuri fiind salvate de la ruinare, însă efectele colaterale, reflectate asupra cultului în sine și asupra relațiilor credincioși – slujitori, se vor vedea în viitor.
6 Accent pus pe spectacolul slujbei și pe gesturi laice, cum ar fi asistența socială, nu pe spiritualitate și pe cultul în sine.
7 În școala românească de după 1989 a fost introdus conceptul egalitarismului recompenselor, prin care cvasi-totalitatea elevilor trebuie să primească o distincție, indiferent de înzestrări, eforturi sau rezultate. Prin aceasta au fost încurajate delăsarea, formalismul și superficialismul și au fost demotivați elevi, altfel net superiori colegilor lor mai puțin sclipitori, care însă au fost premiați ca și ei. Pe termen lung, aceasta desființează inclusiv conceptul de lider.
8 A se vedea insistența cu care se introduce educația sexuală în școli (în special la presiunea unor ONG-uri cu agendă neomarxistă, finanțate din străinătate), de la vârste fragede, inclusiv de la grădiniță (!), în ciuda opiniei și a protestelor majorității românilor (vezi articolele: De ce să facem educație sexuală încă din grădiniță? din 8 iunie 2015 pe secsromania.wordpress.com și Efectul Educației Sexuale: Copii de 5 ani exmatriculați de la grădiniță pentru „proastă purtare sexuală” din 10 august 2017, cu subtitlul: Instituționalizarea copiilor de la vârste tot mai fragede și educația sexuală agresivă produc un val de „mici monștri sexuali” din Evenimentul Zilei, ediție online).
9 Vezi în acest sens campania de discreditare a personalităților istoriei naționale, ale căror acțiuni sunt uneori judecate după standardele și legislațiile actuale și care după 1989 au fost supuși unor campanii intense de denigrare și demitizare de către pseudoistorici sau așa-ziși formatori de opinie și analiști, prin metodele clasice ale marketingului negativ.
10 Lucru extrem de evident în ceea ce privește activitatea multor ONG-uri postdecembriste, a căror principală preocupare pare să fie printarea leaflet-urilor glossy, pline de chart-uri și de fotografii prin care își justifică existența și subvențiile consistente.
11 De exemplu, așa zișii analiști politici sau militari, oamenii din presă și televiziuni, dar și artiștii, cineaștii, scriitorii, etc, care cu toții își dau cu părerea „cu competență” în probleme sociale, economice, politice sau militare.
12 Din anii ’80. Analiza evoluției ulterioară a filmelor, până în zilele noastre, confirmă cele afirmate de Bezmenov.
13 În România, cazuri precum Hădăreni sau Bolintin au fost puternic mediatizate și sunt și astăzi folosite ca argumente în susținerea falsei tezei a rasismului sau xenofobiei românilor, în timp ce lucrurile stau exact invers. Evenimentele sus amintite au avut la bază motivații sociale (eliminarea din comunitate a unor infractori, vinovați inclusiv de omoruri), nicidecum rasite.
14 Vezi Anexa 4, „Directivele KGB pentru Europa de Est”.
15 Ferma „de subzistență”, producătorii particulari și gospodăria rurală sunt puternic descurajate, atunci când nu sunt atacate de-a dreptul (vezi recentele campanii legate de diversele epizootii: gripa aviară, pesta porcină, pesta micilor rumegătoare, etc. Toate acestea lovesc în principal pe micul producător, deoarece marile combinate de creștere își pot reveni după asanarea focarului – primind despăgubiri și subvenții, însă producătorul particular, nu).
16 Controlate politic.
17 Idem.
18 Iuri Bezmenov – conferință ținută la Los Angeles, California, în 1983.
19 Acest lucru era cunoscut încă din antichitate. Aristotel a spus că „Cea mai rea formă de inegalitate este de a încerca să faci egale lucrurile inegale.”
20 Marea majoritate a asistaților social, sunt sprijiniți pe drept, însă unii dintre aceștia, infractori, fără un venit oficial, dar cu un trai îndestulat ostentativ, beneficiază – ei și întreaga lor familie – de ajutor social, pe care merg să-l ridice cu Mercedesul propriu. Vezi articolul „Caroseriile de lux și ajutorul social” publicat în 8 decembrie 2018 pe Deutsche Welle, ediție online.
21 William Mancester Adio întuneric! Memorii din războiul Pacificului. Editura Politică 1986, pp 375, 376.INTERVIUL: