man Model National Opinii

Dictatura COVID s-a prăbușit. Un nou „J’Accuse” zgâlțâie lumea. Este nevoie de un „Nürnberg II”

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Pentru ca o asemenea monstruozitate să nu se mai repete cineva trebuie să plătească.

Cele mai recente dezvăluiri care vin din America nu mai lasă loc la nici o îndoială: în ultimii doi ani am asistat la o făcătură mondială.
La o lovitură, nu de stat, ci la o „lovitură de planetă”. La un puci în care uniformele militare au fost camuflate sub halate albe. Și în care scopul obținerii controlului politic asupra lumii a fost disimulat sub pretexte științifice și umanitare.
S-a mers până acolo încât puciștii nu s-au mai ferit, vorbind deschis despre necesitatea unei „dictaturi medicale”.

O dictatură medicală care, în numele științei, a schimbat viața oamenilor de pe întreg Pământul, a distrus economia mondială și economiile naționale și a pus în pericol însuși viitorul omenirii.

O dictatură medicală care, în numele unei noțiuni utopice precum „binele comum”, a omorât mai mulți oameni decât ar fi făcut-o boala netratată. Și nu se știe câți va continua să ucidă în următorii ani, prin efectele perverse și necunoscute încă ale unor tratamente experimentale aruncate pe piață și aprobate cu grabă criminală.

Ca să își justifice propriile măsuri draconice, majoritatea țărilor occidentale dădeau Israelul ca exemplu de „cum se face”.

Cu toate acestea, Țara Sfântă, ultravaccinată, ultraizolată, ultradistanțată și ultramascată nu înceta să bată record după record la infectări. La fel, toate țările occidentale care o imitau.

Era limpede că ne apropiam de un punct de cotitură. De un moment crucial.

Și acest moment a venit după ce, lovit de valul Omicron, Israelul a capotat. A acceptat în sfârșit ceea ce numeroase studii științifice demonstraseră de mult: că imunitatea naturală este singura cale de combatere a pandemiei.

Dar dacă, în ultimii doi ani, am fost supuși unei dictaturi feroce sub deviza „Respectați Știința”, când de fapt tocmai Știința a fost călcată în picioare, iar somități precum laureatul Nobel și virusologul Luc Montagnier, virusologul Didier Raoult sau inventatorul ARN-mesager Robert Malone au fost făcuți conspiraționiști și li s-a băgat pumnul în gură, atunci cineva trebuie să plătească pentru această suferință provocată omenirii.

Mai ales acum, când s-a dovedit că virusul a fost creat în laboratorul din Wuhan cu bani americani dați de Fauci. 

Când s-a dovedit că Fauci și acoliții săi știau că antivirale ieftine, ca Ivermectina și Hidrohiclorochina funcționează perfect, dar au fost interzise și denigrate cu bună știință.

Când, pe scurt, s-a dovedit că toată isteria a fost o făcătură planetară, cineva trebuie să plătească. 

Pentru ca o asemenea monstruozitate să nu se mai repete.

Și nu e vorba de o mână de acoliți ai lui Fauci. E vorba de mii și mii de așa-ziși „oameni de știință”, medici, politicieni, ziariști din toată lumea.

(Apropo: felul în care presa „mainstream” ascunde sau minimalizează documentele teribile dezvăluite de Project Veritas este dovada perfectă a Complicității. O complicitate plătită cu bani grei).

Mai mult ca oricând, este nevoie de un „Nürnberg II”.

Profesorul Ehud Qimron, șeful Catedrei de Microbiologie și Imunologie de la Universitatea din Tel Aviv și unul dintre cei mai importanți imunologi din lume, a dat publicității o scrisoare deschisă în care critică aspru modul în care autoritățile din Israel au gestionat pandemia COVID.
Scrisoarea lui Qimron (care încă din vara lui 2020, avertiza că „Istoria va judeca această isterie”) se constituie într-un excepțional rechizitoriu, nu doar la adresa autorităților israeliene ci și din toate țările care au instrumentat o boală pentru a institui o dictatură. 

După un veac și jumătate, un nou „J’Accuse” zgâlțâie lumea.

Până la urmă, adevărul iese întotdeauna la lumină. Și adevărul în privința coronavirusului începe să se dezvăluie.

Atunci când concepte distructive se prăbușesc unul după altul, nu mai rămâne decât să ne adresăm experților care au gestionat această pandemie: noi v-am zis!

Cu doi ani întârziere, realizați în sfârșit că un virus respirator nu poate fi învins și că orice încercare de acest fel este destinată eșecului.

Nu recunoașteți, pentru că nu ați recunoscut aproape nici o eroare în ultimii doi ani, însă, privind în urmă, este limpede că ați eșuat lamentabil în aproape toate măsurile voastre și până și presei i-a devenit greu să vă acopere rușinea.

Ați refuzat să recunoașteți că infecția vine în valuri care dispar singure, în ciuda anilor de observații și a cunoștințelor științifice.

Ați insistat să atribuiți fiecare declin al unui val exclusiv măsurilor voastre și astfel, printr-o propagandă mincinoasă, „ați învins flagelul”. 

(Klaus Iohannis – „Campania de vaccinare a fost un succes. Practic, am oprit pandemia” – 24 iunie 2021 – n.m.)

Și după aceea l-ați învins din nou. Și din nou, și din nou, și din nou.

Ați refuzat să recunoașteți că testarea în masă este ineficientă, deși propriile voastre planuri de contingență afirmau asta (Planul de pregătire a sistemului de sănătate pentru o pandemie de gripă – 2007, p.26).

Ați refuzat să recunoașteți că trecerea prin boală oferă mult mai multă protecție decât vaccinul, în ciuda cunoștințelor existențe și a observațiilor care arătau că persoanele vaccinate netrecute prin boală au un risc mult mai mare de a se infecta decât persoanele trecute prin boală.

Ați refuzat, în ciuda a ceea ce arătau studiile științifice, să recunoașteți că persoanele vaccinate sunt contagioase. Pe această bază, ați încercat să ajungeți la imunitatea de grup prin vaccinare – ați eșuat și aici.

Ați insistat să ignorați realitatea că boala este de zeci de ori mai periculoasă pentru grupurile de risc și pentru adulții vârstnici decât pentru tinerii care nu fac parte din grupurile de risc, în ciuda informațiilor care au venit din China încă din 2020.

Ați refuzat să adoptați „Declarația de la Barrington”, semnată de peste 60.000 de oameni de știință și profesioniști medicali sau orice alte programe de bun simț.

Ați ales să îi ridiculizați, să îi calomniați, să le deformați spusele și să îi discreditați. În locul programelor bune și al persoanelor bune, ați ales niște profesioniști cărora le lipsea pregătirea potrivită pentru gestionarea pandemiilor (medici generaliști pe post de consilieri șefi ai guvernului, veterinari, agenți de securitate, personal din presă etc.)

Nu ați creat un sistem eficient pentru a semnala efectele secundare ale vaccinurilor, iar rapoartele despre efectele secundare au fost eliminate până și de pe pagina dvs. de Facebook.

Medicii evită să lege efectele secundare de vaccin, de teamă că îi veți persecuta așa cum ați făcut-o cu unii dintre colegii voștri.

Ați ignorat numeroase rapoarte care vorbeau despre schimbările în intensitatea și durata ciclurilor menstruale.

Ați ascuns informații care ar fi permis o cercetare obiectivă și adecvată (de exemplu, ați șters datele pasagerilor de pe aeroportul Ben Gurion).

În schimb, ați decis să publicați articole lipsite de obiectivitate împreună cu membri din conducerea Pfizer despre eficiența și siguranța vaccinurilor.

Totuși, de la înălțimea orgoliului vostru, ați ignorat și faptul că până la sfârșit Adevărul va ieși la lumină. Și el a început să iasă.

Adevărul este că ați adus încrederea publicului în voi la un nivel fără precedent de jos și că v-ați erodat statutul de autoritate.

Adevărul este că ați risipit în van sute de miliarde de șekeli – pentru a publica acte de intimidare, pentru teste ineficiente, pentru lockdown-uri distrugătoare și pentru a tulbura rutina vieții în ultimii doi ani.

Ați distrus educația copiilor noștri și viitorul lor. Ați făcut în așa fel încât copiii să se simtă vinovați, speriați, să fumeze, să bea, să devină dependenți de droguri și iritabili, după cum o atestă directorii de școli din toată țara.

Ați distrus viețile, economia, drepturile omului, sănătatea mintală și fizică.

I-ați calomniat pe colegii care au refuzat să vi se supună, i-ați asmuțit pe oameni unii împotriva altora, ați dezbinat societatea și ați polarizat discursul.

I-ați etichetat, fără nici o bază științifică, pe oamenii care au optat să nu se vaccineze drept inamici publici și răspânditori de boală.

Ați promovat într-un mod fără precedent, o politică draconică de discriminare, de negare a drepturilor și de selecție a oamenilor, inclusiv a copiilor, în funcție de opțiunile lor medicale. O selecție lipsită de orice fel de justificare epidemiologică.

Când compari măsurile distructive pe care le-ați urmat cu politicile raționale din unele țări, poți să vezi cu claritate că distrugerile pe care le-ați provocat nu au făcut decât să adauge noi victime la persoanele deja vulnerabile la virus.

Economia pe care ați ruinat-o, șomerii pe care i-ați provocat și copiii cărora le-ați distrus educația reprezintă un surplus de victime rezultate exclusiv în urma acțiunilor voastre.

Nu exista nici o urgență medicală, însă voi ați întreținut o asemenea stare de doi ani încoace din lăcomie de putere, de bani și de control.

Singura urgență este faptul că voi încă decideți măsurile și controlați bugete enorme pentru propagandă, și le manipulați în mod conștient, în loc să le direcționați pentru a întări sistemul de sănătate.

Această urgență trebuie să înceteze!

                                                Profesor Udi Qimron, Facultatea de Medicină, Universitatea din Tel Aviv.

După cutremurătorul rechizitoriu al profesorului Qimron, nu mai rămân multe de spus. 

Doar atât: să nădăjduim că Omenirea va dovedi suficientă înțeleciune și curaj încât să nu îngăduie Fiarei rănite de moarte (și, de aceea, mai periculoase ca oricând) să facă gesturi necugetate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *