
CHIȘINĂU, 10 dec – Sputnik. Auditul privind datoria istorică a companiei Moldovagaz față de Gazprom ar putea începe în perioada lunilor februarie – martie, anul viitor. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.Asta după ce, în luna noiembrie, în timpul negocierilor privind contract de furnizare a gazelor naturale cu concernul rus Gazprom, s-a ajuns și la un acord privind efectuarea unui audit al datoriei istorice a companiei Moldovagaz față de Gazprom.Amintim că în cadrul negocierilor dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” s-a constatat că „Moldovagaz” a acumulat o datorie istorică de 709 milioane de dolari. Atunci, „Gazprom” i-a cerut Chișinăului să recunoască această datorie ca fiind a Moldovei și s-o ramburseze în regim de urgență. Autoritățile moldovenești au declarat că vor recunoaște această datorie doar dacă va fi confirmată de un audit independent. Andrei Spînu a anunțat că efectuarea unui audit este necesar pentru a se vedea cum s-au format datoriile țării noastre față de Gazprom.