
CHIȘINĂU, 2 dec – Sputnik. Acțiunile pretins ilegale ale procurorului general interimar, Dumitru Robu, vor fi examinate de procurorul Ina Frunză-Bargan. Decizia a fost luată astăzi de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Se întâmplă după ce, anterior, Robu a apărut într-un filmuleț în care are în mână o sumă de bani.În urma acestui incident, Dumitru Robu a spus că este ținta unor acțiuni de manipulare a opiniei publice și de compromitere a imaginii sale, dar și a altor colegi de-ai săi.Hotărârea vine după ce însuși procurorul general interimar, Dumitru Robu a depus o cerere în acest sens la CSP, cât și în baza adresării activistului civic Veaceslav Valico.Amintim că în data de 18 noiembrie pe adresele electronice ale redacțiilor de știri a fost expediat un video în care Dumitru Robu ține în mână o sumă de bani, iar expeditorul precizează că aceasta ar fi mită pentru soluționarea unui dosar de corupție cu implicarea unui funcționar public. Acest video a ajuns și pe poșta redacției noastre, însoțit de următorul mesaj.Potrivit lui Robu, imaginile au fost filmate în perioada mai – iunie 2020, în casa părinților cetățeanului Sergiu Șeptelici, care locuiește în vecinătatea socrilor procurorului general interimar.El mai spune că acea persoană ar fi procurat un automobil de la cumnatul său Ghenadie Ghețiu și pentru că acesta se afla la acel moment în Italia, banii pentru autoturism i-ar fi primit Dumitru Robu. Potrivit acestuia, ar fi vorba de o sumă de zece mii de euro, care după primire a fost depusă pe contul bancar și transferată cumnatului său în Italia.Dumitru Robu este de părere că în spatele răspândirii acestui video ar sta persoane „care au înțeles că tragerea lor la răspundere penală este inevitabilă”. Iar asta după acțiunile din ultima perioadă, intervențiile în forță asupra mai multor persoane corupte, activizarea investigațiilor în cazurile de rezonanță sporită, inițiativele de extrădare a mai multor figuranți în dosare de corupție, spălare de bani și altele.