
Preşedinţii din statele Trio Asociat şi-au reiterat „angajamentul faţă de procesul integrării în Uniunea Europeană (UE)”.
Documentul a fost semnat cu scopul de a consolida cooperarea trilaterală dintre cele trei ţări în ceea ce priveşte integrarea europeană şi pentru a reitera angajamentul de a lucra împreună pentru un viitor european paşnic, democratic şi prosper al Georgiei, Moldovei şi Ucrainei”, transmite știri.md
„Reafirmăm angajamentul nostru neclintit de a avansa în continuare procesul de integrare în Uniunea Europeană prin reforme cuprinzătoare pentru consolidarea instituţiilor noastre democratice şi de a armoniza progresiv legislaţia din sectoarele relevante cu elementele cheie ale acquis-ului UE”, se relatează în Declaraţie.
Autorii acesteia au menţionat că Acordurile de Asociere cu Uniunea Europeană sunt foile de parcurs esenţiale pentru reforme şi punerea lor continuă în aplicare constituie baza pentru consolidarea asocierii politice şi aprofundarea integrării economice şi sectoriale cu Uniunea Europeană a celor trei Parteneri Asociaţi.
„Acordarea perspectivei europene celor trei Parteneri Asociaţi va fi un stimulent puternic şi va oferi un impuls pentru reforme mai profunde şi mai cuprinzătoare.
În acest context, reamintim că Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, în calitate de state europene, respectând valorile europene şi angajându-se să le promoveze, pot solicita să devină membre ale Uniunii Europene”, se relatează în Declaraţie.
Preşedinţii din statele Trio Asociat au convenit să continue să lucreze cu instituţiile UE pentru punerea în practică a tuturor oportunităţilor şi potenţialului oferit de prevederile Acordurilor de Asociere privind Zonele de Liber Schimb Aprofundate şi
Cuprinzătoare care prevăd integrarea treptată în Piaţa Internă a UE, aşa cum este stipulat în Acorduri şi nu numai, în cazul în care nivelul actual de integrare economică va permite în continuare alinierea politicilor şi convergenţa reglementărilor.
„Aderarea la Uniunea Europeană este un obiectiv care uneşte cele trei state ale noastre. Integrarea europeană nu are alternativă pentru ţările noastre şi nicio parte terţă nu ar putea influenţa această alegere suverană.
Am realizat deja progrese considerabile în relaţiile noastre cu Uniunea Europeană. Susţinuţi de voinţa puternică a popoarelor noastre de a deveni parte a familiei europene, suntem uniţi în hotărârea noastră de a lucra în vederea obţinerii recunoaşterii perspectivei europene pentru Georgia, Moldova şi Ucraina, deschizând calea pentru viitoarea aderare a celor trei state la UE”, se relatează în Declaraţie.