
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.
Pelerinii ce sosesc la baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, dispus în aer liber în apropierea Catedralei Mitropolitane, sunt disciplinați, respectă normele epidemiologice de distanțare și purtare a măștii și, mulțumită extinderii duratei pelerinajului și a dirijării fluxului de nou-veniți, afluența de persoane la un moment dat nu depășește câteva zeci, maximum o sută-două, potrivit organizatorilor.
„Lumină și căldură aici, la Iași, la propriu și la figurat, pelerinii sunt bucuroși că au putut să vină să se închine, au putut să vină și de-a lungul nopții – foarte puțini, într-adevăr, pentru că e o perioadă lungă în care pot veni și au ales cei mai mulți să vină ziua -, nici ziua nu este foarte aglomerat, după cum vedeți, sunt câteva zeci de persoane, poate o sută – două maximum, timpul de așteptare este scurt, se respectă toate regulile, chiar constat că, față de anul trecut, e mult mai ușor să-i convingem, au venit și ei cu un pic de înțelepciune la capitolul acesta, înțeleg și ei că trebuie să păstreze distanța, să poarte mască ș.a.m.d. Sunt bucuros că inclusiv am avut la un moment dat un medic de la Spitalul de Infecțioase din Iași care a venit la fața locului, a stat la rând ca un pelerin oarecare, s-a închinat și a spus: ca specialist, eu pot să dau mărturie că nu există nici un pericol pentru pelerinii care vin la racla Sfintei Cuvioase Parascheva.
Avem voluntari care curăță racla, sigur că este o frecvență mult mai mare față de ce se întâmpla în alți ani. Și înainte de pandemie racla și icoanele se curățau, pentru că este firesc la un moment dat să facem și o astfel de operațiune. Acum este mult mai des curățată.
Așa cum s-a putut constata și la pelerinajul de anul trecut, nu există nici o constatare obiectivă cum că s-ar infecta în felul acesta pelerinii care vin la sfintele moaște.
Fiecare pelerin își manifestă credința așa cum dorește: unii ating doar cu mâna, alții ating cu fruntea, alții au în mînă o iconiță sau o hăinuță și o ating de sfintele moaște. Alții, într-adevăr, își dau masca jos și le sărută. Este un act de credință și noi nu putem interveni în relația aceasta a omului cu Dumnezeu și cu sfinții Lui. (…) Decența cred că își spune cuvântul, fiecare are bunul simț și știe ce să atingă și ce nu”, a declarat luni pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Până marți după-amiază, pe la baldachinul cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași ar fi trecut 43.000 de pelerini, la rând aflându-se la ora 15:30 circa 150 de pelerini dispuși în rând de câte o persoană, cu distanțare și mască.