Un pasager a suferit un infarct pe avionul în care se afla. Primul ajutor a fost acordat de personalul de la bord, scrie RTV.
La data de 26 ianuarie a.c., scrie
ȘtiripeSurse, în jurul orei 13:00, polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Timișoara din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au fost sesizați de reprezentanții Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara cu privire la faptul că la bordul unei aeronave, care circula pe ruta Valencia-Timișoara, se afla un bărbat care avea probleme de sănătate.
În momentul în care aeronava a aterizat, un echipaj medical a examinat starea bărbatului, în vârstă de 67 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Manevrele de prim ajutor care au fost aplicate nu au avut însă, nici un efect. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui.
Oamenii legii au inceput o anchetă. Urmează să se stabileasca cu exactitate cum s a produs această tragedie.
About Post Author