man Model National Știri

Președintele Braziliei, vaccinat, infectat, iar acum bolnav de pneumonie. Recent, îi îndemna pe brazilieni să se vaccineze cu a patra doză anticovid și îi amenința pe părinți că nu vor primi ajutor de la stat dacă cei mici nu sunt vaccinați

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva și-a anulat vizita în China, prevăzută în perioada 27-31 martie, din motive medicale, a anunțat sâmbătă un purtător de cuvânt, relatează Reuters, potrivit Știripesurse.

Purtătorul de cuvânt a publicat o notă medicală, potrivit căreia, în urma unei evaluări clinice, Lula a fost diagnosticat cu o bronhopneumonie virală bacteriană, cauzată de o gripă, și a început un tratament.

”În pofida unei ameliorări clinice, serviciul medical al președinției republicii recomandă amânarea vizitei în China până la încheierea ciclului transmiterii virale”, se arată în document.

În decembrie 2022, președintele îi îndemna pe brazilieni să se vaccineze cu a patra doză anticovid, potrivit infobae.com.

„Ați luat deja a patra doză de vaccin?”, scria Lula pe rețelele sale de socializare.

Totodată, el a anunțat în luna februarie a acestui an că vaccinarea împotriva COVID-19 va fi obligatorie pentru copii dacă părinții doresc să continue să primească ajutoare de la stat, arată YourNews.
Lula a fost vaccinat cu prima doză de vaccin anticovid în martie 2021.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *