man Model National Opinii

Aventura Occidentului Risipitor: Emanciparea spre Cocină

Ce-și
dorește în definitiv Ateul? De la alde Marx, Engels și Lenin am aflat: să se
„elibereze” de jugul lui Dumnezeu, să se emancipeze, să se transforme într-un
Om Nou, care să-și fie propriul său stăpân.

Nu altceva, decât să
„scape” de tutela Tatălui său, își dorește și Fiul Risipitor, căruia îi este
dedicată a doua duminică a Triodului.

„Un om avea doi fii”, citează Evanghelistul Luca vorbele
Mântuitorului. „Și a zis cel mai tânăr dintre
ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere!”

Antonie de Suroj insistă
asupra acestor vorbe, care cu o cruzime fără margini, spun de fapt: 

„Tată … vreau să-mi trăiesc viața, tu-mi stai în cale; nu pot
aștepta ca tu să mori, voi fi prea bătrân atunci pentru a mă bucura de ceea ce
bogăția și libertatea îmi pot dărui. Deci mori!”
 

Aceasta este însăși
esența păcatului, comentează episcopul de Suroj. Omul îi întoarce spatele lui
Dumnezeu, mergând pe urmele lui Lucifer, Adam sau Cain.

Tatăl își înghite
amărăciunea și, fără vreun comentariu, se execută.

Cu o satisfacție
care trebuie că nu se deosebea prea mult de cea a unui animal de pradă, Fiul
Risipitor își înșfacă partea de avere și pleacă în străinătate.

Bucuria nu durează
mult. Într-o viață de desfrâu, înconjurat de o droaie de amici de circumstanță,
toacă repede toți banii și ajunge să trăiască printre străini într-o sărăcie
cumplită.

Din fecior de boier
ce era, ajunge să păzează porcii, să doarmă cu ei în cocină, să râvnească la
roșcovele lor.

Dezmeticirea este
crudă: „Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier
aici de foame?” 

(Transparentă
referire la „foamea duhovnicească” după Dumnezeu și la „pâinea
euharistică”.)

Fiul Risipitor decide așadar să se întoarcă acasă, să-i cadă
tatălui în genunchi și, pocăit, să-i ceară iertare. Tot drumul spre casă îl
face frământat de gândul cum îl va primi părintele său.

Nu știe că n-a fost zi în care acesta să nu iasă în poartă și să
privească îndurerat în zare, așteptând.

Revederea este cutremurătoare: 

„Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu
mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”
.

 Îmbrățișându-l, bătrânul nu doar că nu-l ceartă, nu o face pe
ranchiunosul, nu îi administrează un perdaf moralizator, dar nici măcar nu-l lasă
să-și termine vorba, ci chemând slugile, le poruncește să-l îmbrace în „haina cea dintâi”, să-i pună inel în deget și să
taie „vițelul cel îngrășat”

„Să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele
tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”
, spune Tatăl către celălalt fiu al său.

„Haina dintâi” nu este altceva decât harul la care
omul, asemenea lui Adam, se leapădă atunci când îi întoarce spatele lui
Dumnezeu.

Iată însă că această efuziune a tatălui provoacă indignarea
celui de-al doilea fiu, care se simte nedreptățit: 

„De atâția ani îți slujesc și niciodată n-am
călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied.”

 Această reacție de revoltă la adresa Tatălui / Dumnezeu,
reproșându-i presupuse nedreptăți pe care considerăm că ni le face, nu este un
păcat mai mic decât al Fiului Risipitor.

Prea adesea, cu atenția
fixată pe acesta din urmă, pierdem din vedere explicația pe care Tatăl i-o
oferă celui Cuminte: 

„Tu totdeauna ești cu mine și
toate ale ale mele ale tale sunt”
.

Altfel zis, Împărăția
Cerurilor îți aparține. Ce vrei mai mult?

Dar găsirea oii
rătăcite, izbăvirea unui suflet din ghearele iadului, este o biruință colosală,
de care se bucură întregul univers.

Este o minune cosmică,
restauratoare, reparatoare a păcatului originar, al cărei efect izbăvitor l-a
cunoscut cel dintâi, tâlharul pe cruce: „Adevăr grăiesc ție,
astăzi 
 vei fi cu Mine în Rai”.

Așadar, instantaneu!

După
cum nici Bătrânul nu a stat pe gânduri, nu a socotit meschin cum să-și
primească Fiul, ci l-a înconjurat cu TOATĂ iubirea sa, ca și cum totul a fost
șters cu buretele.

Așa cum insistă N. Steinhardt, Dumnezeu este boier, urăște
mărunțișul și contabilitatea, când dă, deschide larg băierile pungii și nu se
uită cât scoate din ea.

Lumea zisă civilizată este
supusă în ultimii ani unui atac furibund, feroce, al ateilor, care încearcă să
o smulgă din rădăcinile sale creștine. Să-i întoarcă spatele Tatălui.

Dacă vor reuși, povestea Fiului Risipitor ne dezvăluie destinația către
care ne îndreptăm: direct spre cocină!

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *