man Model National Știri

De la Iași, în toată țara. Angajații de la salubritate sunt monitorizați prin GPS. Înainte de a începe munca, primesc un mic dispozitiv care îi verifică în timp real

La Iași, angajații de la salubritate sunt monitorizați prin GPS. Nu toți au fost încântați de modelul Big Brother și au demisionat, informează Observator News.

Este rutina de câteva luni a celor 180 de angajați ai companiei de salubritate din Iași. La ora 4 dimineața, pe lângă traseu, echipament și utilaje de curățenie, primesc și câte un mic dispozitiv GPS. 

Bărbat: Aveți GPS-urile la voi? 

Angajați: Da. 

Bărbat: Foarte bine, atenție cu ele. Fiecare își respectă traseul și spor la treabă. 

Angajat: E perfect, ne facem treaba, nu ne e frică. 

Cătălin Neculau, director firmă Salubris Iași: Acum ceva timp alergam după 180 de salubriști, să-i văd printre blocuri, dacă își fac treaba, era un control pe care nu reușeam să îl dețin. 

Conform sursei citate, sistemul de urmărire permite verificarea, în timp real, a zonelor care au fost curățate. 

Cătălin Neculau, director firmă Salubris Iași: Din 2 în 2 minute, GPS-ul arată exact poziția lui, ne arată cu câți kilometri merge pe oră, cum își desfășoară activitatea.

Cătălin Neculau, director firmă Salubris Iași: În momentul implementării, aproximativ 15% din personal și-a dat demisia pentru că ei oricum stăteau degeaba, dar fiind monitorizați și-au dat seama că nu mai pot chiuli. 

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *