NU va fi Pace în Ucraina! Soarta Europei este pecetluită pentru 50 – 100 de ani de acum încolo

Se înmulțesc informațiile despre negocieri secrete între Washington și Moscova. În același
timp, toate semnele arată că războiul se va înteți și se va prelungi. Care este
adevărul?

Într-un interviu pentru postul de
radio BBC 4 difuzat în ziua de Anul Nou, secretarul general al NATO avertiza că
războiul din Ucraina va dura mult și bine.

El afirma:

„Trebuie să ne pregătim pentru o lungă
călătorie deoarece, așa cum ați remarcat, Rusia nu intenționează să renunțe la
obiectivul său principal.”

La rândul său, Vladimir Putin
recunoștea pentru prima dată, pe 7 decembrie, că războiul din Ucraina ar putea
fi un „proces de lungă durată”.

În același timp, apar tot mai multe
zvonuri despre negocieri între ruși și americani, peste capul lui Zelenski,
pentru a pune capăt războiului.

Care este realitatea? Declarații
precum cele ale lui Putin sau Stoltenberg spun adevărul sau au rolul de a
întări poziția părților la masa negocierilor?

Geopolitologul francez François Martin
crede cu convingere în prima variantă: războiul din Ucraina va fi unul de lungă
durată.

Într-o analiză pentru Le Courrier des
Stratèges, cu titlul „Nu va fi pace în Ucraina”, el aduce următorul argument:
rușii nu au ce să ofere în schimbul păcii, iar americanii nu au nici un interes
să încheie pace.

Un argument care ne aduce aminte că,
după numai șase săptămâni de la invazia rusă, generalul american Mark Milley,
șeful Statului Major reunit al armatelor Statelor Unive, avertiza că războiul
va dura ani de zile. Poate chiar un deceniu.

Iată mai jos excepționala analiză a
lui François Martin pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

În ultima perioadă, au apărut voci
care și-au exprimat speranța că în curând vom asista la începutul negocierilor
dintre marii beligeranți, Rusia și SUA.

Este adevărat că Vladimir Putin a făcut
câteva declarații în acest sens. Dar Lavrov s-a grăbit să precizeze că
negocierile de pace trebuie să includă în mod obligatoriu menținerea
proviciilor anexate în cadrul Federației Ruse și aplicarea principalelor
prevederi ale acordurilor de la Minsk, adică denazificarea și demilitarizarea
restului teritoriului ucrainean.

De partea sa, Zelenski – vorbind
evident sub controlul SUA – a deschis ușile pentru negocieri, dar a precizat că
acestea ar trebui să aibă loc după ce trupele rusești se retrag total de pe
teritoriul ucrainean…

O propunere de negociere care, în
realitate, este mai degrabă o provocare decât o deschidere reală.

În același timp, recenta vizită a lui
Zelenski la Washington s-a soldat cu un nou ajutor de 45 de miliarde de dolari.
Dovadă că, măcar pentru moment, comanditarii săi nu au nici o intenție să
ridice piciorul de pe pedala războiului.

De o 
parte și de cealaltă, „deschiderile” sunt foarte timide, dar par să
existe cu adevărat și, se spune, acestea ar putea însemna începutul unui proces
încurajator.

Totuși, privind lucrurile mai
îndeaproape, nu este nimic real.

Într-adevăr, așa cum am arătat și în alte
rânduri, Zelenski este omul devotat al mai multor grupări, în Ucraina
(oligarhii), în SUA (complexul militaro-industrial, CIA, grupuri private
implicate în procesul de război, politicieni) și în Europa (cercuri din
interiorul Comisiei și Parlamentului European), care câștigă sume uriașe de
bani – oficial sau nu – de pe urma acestui război.

Și care au un interes direct ca
războiul să dureze CÂT MAI MULT POSIBIL.

Fiecare nouă lună de război înseamnă noi
miliarde de dolari deturnate.

Este deci de presupus că Zelenski va
continua să întrețină presiunea maximă, până când armele vor regla definitiv
chestiunea și statul ucrainean se va prăbuși.

În privința lui Putin, acesta nu poate
înceta războiul înainte de a cuceri Mariupol, care îi oferă controlul la Marea
Azov, Kramatorsk, pentru a putea controla Donbasul, și Odessa, pentru a zăvorî
Marea Neagră.

Orice alt plan în afara acestuia –
care să lase aceste trei orașe sub jurisdicția ucraineană în schimbul încetării
focului – promite un nou război într-un an sau doi.

La fel cum acordurile de la Minsk
(Angela Merkel a declarat ceea ce toată lumea știa) nu aveau alt scop decât să
ofere un răgaz taberei americano-ucrainene de a-și strânge forțele).

Dacă este coerent (și probabil că
este!), Putin NU POATE proceda altfel decât să meargă până la capăt.

Această ipoteză este confirmată de
schimbarea totală de strategie, din octombrie, după cucerirea Limanului. Până
atunci, toate indicau faptul că Putin spera să se ajungă la un Acord „Minsk 3”.

După acest episod, totul indică faptul
că a decis să obțină prin forță ceea ce nu a putut obține prin negocieri.

Dacă într-adevăr obiectivele lui Putin
sunt acestea, ce are el de negociat? Ce are de oferit „în schimbul” păcii?
Astăzi, în afară de a cuceri toată Ucraina și a o oferi apoi în schimbul păcii,
păstrând teritoriile care îl interesează, nu e prea clar ce altceva ar avea de
făcut.

Până și această ipoteză pare
hazardată, pentru că, așa cum știm, rușii se tem ca dracul de tămâie de o„vietnamizare” în care occidentalii au încercat să îi atragă încă de la
început.

Acesta este motivul pentru care au
intrat în luptă cu un contingent de numai 150.000 de soldați și, cu excepția
stratagemei inițiale a trupelor din jurul Kievului, s-au ferit să se aventureze
în partea de țară care le este ostilă din punct de vedere cultural.

Prin urmare, rușii nu vor ocupa pentru
o lungă perioadă vestul Ucrainei, nici măcar pentru a-l folosi ca monedă de
schimb.

Rezumând, strategia lor este: „iau ce
vreau și basta”. Nu prea mai rămân multe de negociat.

Doar că acest scenariu CONVINE DE
MINUNE americanilor.

Într-adevăr, din momentul în care armele vor pune capăt
războiului, și chiar dacă operațiunea geopolică (destabilizarea pe termen lung
a rușilor) nu a reușit, americanilor le va rămâne o formidabilă operațiune de
prădare economică a Ucrainei și a Europei.

Și dacă prădarea Ucrainei se va opri
la un moment dat, de exemplu pentru că nu va mai avea nici armată, nici guvern,prădarea Europei nu ar avea nici un sens să fie oprită.

Din punctul de vedere al acestui plan,
este limpede că negocierile de pace ar fi CEA MAI MARE EROARE POSIBILĂ. Ea ar
duce la diminuarea faliei dintre Europa și Rusia, atât de oportun creată și
adâncită de acest război.

Negocierile de pace ar face ca SUA să
piardă beneficiile acestei operațiuni atât de bine pregătite din 2014 încoace.
Și, de altfel, foarte reușite, în ciuda rezistenței Rusiei.

Negocierile de pace ar duce la o
scădere a presiunii politice asupra Europei, o presiune care este acum atât de
mare încât nu doar că am ajuns cumpărăm din Statele Unite (probabil pentru multe
decenii de acum încolo) arme, energie și materii prime, dar acceptăm să ne
rupem de aprovizionarea din Rusia și să închidem companiile noastre de acolo,
în timp ce SUA nu o fac!

În mod evident, pentru „prietenii
noștri americani”, această situație nu trebuie să se schimbe. Dacă nu sunt
vigilenți, ar fi chiar posibil ca Germania să ceară Rusiei să își redeschidă conducta
Nord Stream 2, rămasă funcțională, și să le repare pe celelalte.

Ar fi o catastrofă pentru SUA! Totul
ar trebui luat de la capăt.

Așadar, între Est și Vest focul nu
trebuie să se stingă. Aceasta este condiția, nu a Vasalizării, ci a Sclaviei
noastre.

Din acest motiv, americanii (în acord
tacit cu rușii) au nevoie ca de aer ca o situație de „non-beligeranță armată”sau de război rece să dureze.

Au nevoie să se stabilească un
echilibru armat nereglementat juridic, cum este cazul în Cipru sau în Coreea, ori
– să nu uităm – în Osetia de Sud, în Abhazia și în Transnistria.

Rușii sunt cât se poate de în largul
lor cu astfel de tipuri de configurări politico-geografice, iar americanii nu
ar avea decât de câștigat! Ei vor putea continua astfel să îi terorizeze pe
europeni mult timp de acum încolo, repetând când vor avea chef:

„Războiul poate reizbucni în orice
moment!”

Iar europenii vor răspunde în cor:

„Unchiule Sam, suntem alături de
tine!”

Aceasta este configurația care ne-a
fost rezervată pentru următorii 50 sau 100 de ani. Adică atâta timp cât focul
ucrainean va rămâne aprins, fie și sub formă de jăratec.

Rămâne o întrebare: de ce Putin tot
repetă că vrea să negocieze, deși, în mod evident, nu are nici un interes?

Din mai multe motive:

Întâi, pentru că nu pierde nimic dacă
o spune, deoarece este perfect conștient că nimeni nu îi va primi oferta.

Apoi, de la începutul războiului, el
încearcă să îi monteze pe europeni împotriva guvernelor lor.

Cerând negocieri de pace, el se pune
într-o lumină favorabilă, contracarând – pe cât posibil – propaganda ultrabelicoasă
pusă la cale de Occident împotriva sa, dar și incitând europenii, excedați de
efectul de bumerang al sancțiunilor și de sărăcirea lor programată.

Cu cât opinia publică va deveni mai
pacifistă (deși Putin nu are nici o intenție de război împotriva Europei), cu
atât își va dezbina și își va slăbi inamicii.

Dacă lucrurile vor evolua potrivit
acestei logici, americanii și rușii ar putea ajunge de comun acord să pună
capăt războilui, fără a institui pacea.

Dar Europa? Care va fi situația ei?

Ar
fi nevoie de lideri cu un caracter de oțel pentru a ieși din această capcană.
Dar, în orice parte a Europei te-ai uita, nu se vede nimic la orizont. Suntem
ca în Deșertul Tătarilor.