
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Un interpret de muzică populară, în vârstă de 47 din România a murit ieri după o luptă aprigă cu cancerul, potrivit spynes.
Ionel Lazăr a fost diagnosticat cu o boală cruntă la jumătatea anului 2020. Acesta a făcut de curând și un apel umanitar, potrivit infoploiești.
”M-a adus mama mea de cântec popular, Mariana Birică, la un doctor foarte bun la Fundeni, la domnul doctor Cirimbei Ciprian. Cred că mă va pune pe picioare după cum văd, cred că sunt spre bine. Am făcut două ședințe de radioterapie, mai am patru până sâmbătă. M-am rugat la Dumnezeu, cânt și la biserică, am zis că, Doamne, viața mea e în mâinile Tale, să mă ajute și pe mine câte zile mai am să trăiesc. Ce or vrea Dumnezeu și doctorii.”
Din păcate, boala sa a evoluat rapid în ultimul an și nu s-a mai putut face nimic, artistul lăsând lumea muzicii populare în doliu.