
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Clujul orwellian s-a afirmat de nenumărate ori în tabloidele „presei libere” pentru proiectele sale „high-tech” și lipsite de raționamentul conservator care îl definea înainte de venirea la cârmă a primarului hipsterist, sau „smart” cum îl numesc primele pagini ale ziarului, Emil Boc.
Având obârșiile în satul Răchițele, fostul Premier al României și-a renegat originile rurale și tradițiile învățate de la strămoșii săi și a transformat unul dintre cele mai respectabile orașe din țară, în felul său nobil și dichist, într-o mahala neo-marxistă și de prost gust, despre care Emil Boc spunea că are „un climat propice pentru ceea ce înseamnă inovare, IT și inteligență artificială”.
Să nu se înțeleagă prin aceasta că în Cluj exista un fel de infrastructură sau capital aservit intereselor europene, dar această replică abominabilă a venit în urma întâlnirii noului „boier” cu cetățenii docili și cu bun simț ai orașului.
Ulterior, pentru a minimiza și puținele voci care se pronunțau împotriva proiectelor „inovatoare”, a creat un sistem de „sufocare” a cetățeanului de rând prin organizarea unor evenimente de anvergură, precum renumitul UNTOLD, prin colaborări subtile cu Bogdan Buta -fiul fostului șef SRI Aiud- care, sub pretextul că „aduce bani” la bugetul local, se ține an de an, între blocuri, terorizând sute de oameni și „iobagi”, victime ale dictaturii neo-marxiste cu iz liberal.
Ulterior, printr-un fariseism avocățesc tipic parveniților, „boierul” populist și fanul obiectivelor pur declarative, Emil Boc s-a suit pe carul său digital, conceput de puhoiul de IT-iști cărora le-a deschis porțile Canaan-ului prin intermediul unor parteneri europeni, și a început să privească de sus „iobăgimea”, oamenii simpli care de fapt, trăiesc în Cluj și îi plătesc acestuia venitul lunar.
Odată eliminați din context cetățenii reali ai orașului, a început să se adreseze nou-veniților pe care i-a poftit în apartamentele construite în grabă, blocând orașul și făcând tot mai greu accesul la serviciile publice.
În acest sens, se poate da ca exemplu recenta hotărâre a Consiliului Local care „interzice accesul în vehiculele de transport public în comun a celor care nu au o vestimentație corespunzătoare, sau suficient de curată pentru a nu afecta în nici un fel tapițeria și podelele acestuia”. E vorba de săraci.
De râsul-plânsul dacă o iei așa cum ți-e servită. Cine va amenda săracii? Șoferul digital de pe autobuzul autonom, sau vreun IT-ist care monitorizează cetățenii din umbră?
Prin urmare, eu, sau orice alt clujean care trebuie să străbată zonele de șantier din centrul Clujului pentru a ajunge în stație, este necesar să ne schimbăm încălțămintea înainte de a intra în achizițiile Administrației clujene, achiziții la care se consideră că au participat și oamenii simpli ai orașului.
Cetățenii pot face câteva genuflexiuni în stația de autobuz, în schimbul unui bilet, iar această șarlatanie pavloviană asemănătoare supunerii prin mască, este pusă pe seama îngrijorărilor legate de sănătatea cetățenilor, aceeași care îndură zi de zi abuzurile unei conduceri care s-a dezis de la scopul ei: acela de a proteja drepturile și intereselor populației.
De curând, pe motiv de „bună purtare” Emil Boc a fost numit președinte al Comisiei pentru Buget și Coeziune a Comitetului European al Regiunilor, făcându-și o nouă prietenă, pe Elisa Ferreira, Comisarul european pentru politica de coeziune. Titluri pompoase ca la noi aici, în lumea distopiei orwelliene, la nimeni.
Prin urmare, primarul orwellian din Cluj, același care, îmbrăcat în 2009 în straie de Premier a dus România în pragul falimentului, se transformă treptat în „Proiectul pilot Emil Boc”, devenind un acolit tot mai credibil al Bruxelles-ului, în timp ce unul dintre cele mai demne orașe din Transilvania se prăbușește în universala gaură a iepurelui, din care nu se știe prin ce intervenții divine va mai putea ieși vreodată.
Dar putem fi mândri: cel mai mare pitic din Europa e primar la Cluj!