Prof. Nicholas Dima: Tristețe și durere. Unde ești tu, Țepes Doamne?!

GÂNDURI DUREROASE DIN EXIL

Unde ești tu, Țepes Doamne?!

Zilele
acestea am fost trist; foarte trist. Am citit pe internet ca un
polonez care a trait mai multi ani in tara noastra a facut urmatoarea
declaratie: „Ca
sa-i indrepti pe Romanii de azi ar trebui impuscati toti cei in
varsta de peste sapte ani si dupa 20 de ani ar trebui repetata
operatia…”

Sunt
plecat din tara de peste 50 de ani si la intoarcere, prima oara in
1990 dupa 22 de ani de instrainare, nu mi-am mai gasit nici familia,
nici prietenii, nici locul, si nici neamul.

Oamenii cu frica de
Dumnezeu si cu sufletul curat au fost nimiciti ori marginalizati si
daca mai traiesc ei se zbat intre viata si moarte. Si daca mor nu mor
de batranate. Sunt omoriti sufleteste.

Taraturile au ajuns in frunte
si netrebnicii s-au vazut imparati.

Si impreuna ei se grabesc si
jefuiesc tara pentru ca simt ca nu mai au mult timp si li se apropie
sorocul. In orice moment poate sa revina stapanul casei: Marele Stapan.

Acum insa parvenitii se intrec in a-si etala spoiala in timp ce fac
sluj in fata noilor stapani, niste
ciocoi pribegi adusi de vant.
Si cu cat se umfla mai mult in pene si se etaleaza pe dinafara, cu
atat mai goi sunt noii epigoni pe dinauntru.

S-au gandit ei vreo
clipa ca nu vor viermui la nesfarsit pe acest pamant? Cu ce vor se
vor prezenta aceste taraturi in fata marei
judecati?

SUPRAVIETUIRE

Stramosii
nostri au fugit din calea barbarilor si au supravietuit, dar au ramas
sa traiasca pe
fuga.
Multi dintre ei si-au aplecat capul si multa vreme au ramas cu capul
aplecat in pamant. Au
venit slavii si s-au pretins prieteni cu noi. Cu timpul au devenit
ortodocsi ca si noi si am invatat de la ei sa spunem bogdaproste.
O spuneam pentru ca ne dadeau de pomana din ceace furasera tot de la
noi.

Au
venit turcii si ne-au cerut bir, si un timp am ramas biruiti.
De la ei am invatat sa dam si sa pretindem bacsis.

Au
urmat grecii fanariotii care ne salutau cu ticalos,
adica ce
frumos pre
limba lor. Si ca sa supravietuiasca, unii dintre noi s-au ticalosit.

S-au
ridicat eroi ca Horia, Mihai si Tudor, dar nu le-a placut lichelelor
de sus. I-au tras miseleste pe roata, i-au injunghiat las pe la
spate, i-au ucis. Au supravietuit in fruntea tarii talharii si
fatarnicii.

Au
venit comunistii si le-au luat pamantul taranilor. Ca sa
supravietuiasca taranii si-au trimis copiii sa fure de pe propriile
lor ogoare. Si unii din copii s-au deprins cu furtul. Cei
colectivizati s-au prefacut ca muncsc si multi au ramas prefacuti.

Intelectualii
mai destepti
s-au orientat
si au intrat in partid ca sa-l schimbe pe dinauntru, si au ramas ei
preschimbati pe dinafara. Dar, Domane fereste, ei nu erau comunisti!…

Dupa
89 fostii comunisti s-au declarat revolutionari cu dreptul legitim de
a jefui tara. Si am ramas jefuiti. Si tot ei ne conduc si ne jefuiesc
si azi. Poporul
a supravietuit, dar supravietuirea e doar un somn vesnic !
Treziti-va frati romani!

CONFESIUNE

In
cursul multor ani de cercetare si auto-analiza am cautat raspunsuri
la multe framantari, dar mult timp fara nici un rezultat.

Am suferit
sub comunisti in Romania, dar nu mi-am gasit linistea sufleteasca
nici in America.

M-am ales cu alte vise ravasite, cu incertitudini si
cu noi infrangeri.

Un
timp, nu am vrut sa-mi accept destinul, sa ma impac cu soarta si sa
accept vointa marei forte divine care ne guverneaza. Cum te poti
impaca insa cu o forta pe care nu o intelegi? Putem cunoaste oare
aceasta forta prin cautari rationale or o descoperim prin revelatii?
Am vrut sa-l gasesc pe Dumnezeu prin acumulare de cunostinte si am
ajuns chiar la concluzia ca a acumula cunostinte nu e doar un drept,
ci o datorie. Cunostintele
sunt fara limite si stau la dispozitia tuturor celor care le cauta.
Acumularea lor nu iti aduce insa linistea dorita, ba chiar iti
adanceste framatarile. De fapt, noi nu intelegem nici macar
realitatea fizica pe care o percepem prin simturile noastre: Urechea
te minte si ochiul te inseala.

Cunostintele
trebue filtrate prin credinta pentru a ajunge la intelegere, la
intelepciune, la pace sufleteasca.

Si in cautarile mele m-am oprit in
fata unei mari dileme: Care e sensul vietii? Desigur,
la inceput, in prima tinerete si in perioada de formare, cautarile
sunt lumesti si sensul vietii il gasesti in bunuri materiale, in
familie, in prietenii, si in natura din jurul nostru.

Pe la mijlocul
vietii, in perioada de afirmare, sensul vietii il gasesti in glia
stramoseasca, in tara in care te-ai nascut si in care te-ai format,
in cultura nationala care te-a definit.

Spre apusul vietii, sensul
devine spiritual. Te cheama divinitatea care te-a zamislit si care
ti-a harazit un destin. Te atrage ca un magnet nemurirea care te
primeste in infinitatea ei. Acolo te poti pierde in neantul spiritual
al tuturor celor care au ajuns in sferele ceresti. Acolo devii tu
insuti, cel adevarat si etern…

Se spune ca viata de
dincolo de materie, existenta in spirit, energie si constiinta,
seamana in esenta ei cu cea de aici. Si totusi, trairea spirituala
este infinit mai intensa si mai profunda decat cea de pe terra.
Acolo, fiecare familie de spirite egal evoluate isi are asezamantul
ei paradisiac.

Inainte de a ajunge acolo, trebue sa ratacim insa prin
aceasta jungla terestra, sa depasim numeroase obstacole, sa ne
lepadam de cele lumesti, sa lasam zgura pe pamant, sa ne dobandim
dreptul la inaltare…

Si inca imi amintesc fragmente din poeziile
marelui poet si martir al inchisorilor Radu Gyr:

Esti
Doamne bun, eu pamantean si rau/

In
dragoste nu-ti seaman, nici in mila/

Dar
dupa rani, sunt chip din chipul Tau/

De
par dospit din cer, nu din argila…

Atat
de dulce stiu sa cad/

Si-atat
de greu ma’inalt in sfere/

Ca
radacina mea in cer e/

Iar
fructul ei se coace’s iad…

Poem
de Radu Gyr in amintirile lui Nicolae Dima