ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
În primii (mulți) ani
de după revoluție, o remarcă frecventă care explica și taxa în același timp
neajunsurile politice, administrative și sociale din România era aceea ca „nu
avem tradiție democratică”.
Așa este, nu aveam și
nu avem nici acum cine știe ce bagaj democratic în spate. Însă spre deosebire
de țările cu tradiție democratică, aveam atunci într-o mai mare măsură și acum
într-o formă de imunitate latentă instinctul libertății.
Abia după ororile din
ultimii ani am ajuns la concluzia fermă, care validează bănuiala neexprimată,
că instinctul libertății este net superior tradiției democratice, în special
pentru că democrația bine exersată anesteziază dorința de libertate — ai un set
de reglementări care îți dau suficientă coerență guvernamentală încât limitele
libertăților individuale să arate a delimitări de parcele proprietate privată
și nu a garduri de închisoare, și ca atare nu se mai pune problema dorinței de
libertate, e ca viața la bloc, ți-ai asumat că nu ai grădină în spatele casei
și ești împăcat cu asta.
Când nu există o
astfel de organizare cvasiunanim acceptată, se manifestă cu toată puterea
dorința individuală ca liberatea ta să prevaleze, ca parcela ta să fie cât mai
generoasă, de unde și reacțiile adverse la orice tentativă de ridicare de
garduri.
Teoria s-a verificat
din topor, nu mai este loc de finețe analitică: țările cu cea mai strașnică
tradiție democratică și-au văzut libertățile făcute praf în ultimii doi ani și
jumătate în cea mai cruntă manieră imaginabilă în context.
Reticența mea la
imaginea aspirațională a „țărilor civilizate” a crescut cu atât mai mult în
urma testului de inteligență individuală și națională pe care aceste repere ale
„progresului” l-au ratat ca niște copii mai puțin dotați.
Pe de altă parte, o
observație importantă este aceea că de data asta dictatura pe față, agresivă și
cinică, ba chiar criminală în toată regula, s-a manifestat la nivel global —
este poate cel mai bun lucru care se putea întâmpla, pentru că în felul acesta
va exista o sincronizare simetrică și la nivelul trezirii instinctului
libertății (care nu se șterge chiar așa, cum se vede pe simulatoarele
computerizate ale progresiștilor).
Explozia aceea a
dorinței de libertate de după revoluția noastră s-a suprapus peste o etapă
incipientă a dezvoltării tehnologice, o etapă încă nelovită de sindromul
complexității greu de gestionat — e interesant de văzut cum va fi acum, într-un
context complet diferit, într-un moment al SF-urilor depășite de realitatea
tehnologică și al supraaglomerărilor urbane bine amestecate.
Nu știu cum ar
putea arăta o asemenea complexitate în condițiile în care s-ar manifesta acut
nevoia de libertate individuală a unor cetățeni care nu se mai lasă conduși
nici în limite democratice, de spaima vreunei dictaturi ascunse sub fustă,
rămâne să vedem, dacă mai e ceva de văzut.
About Post Author
