OSTATIC ÎN PROPRIA ȚARĂ

OSTATIC ÎN PROPRIA ȚARĂ de ION IOVCEV

Editura Universul Academic, București 2022

O marturie zguduitoare scrisa cu talent si daruire
sufleteasca de un compatriot de dincolo de Prut; o carte care se
citeste pe nerasuflate si pe care o recomand tuturor; o
marturie-document care ar trebui studiata in toate scolile din tara!

Mult timp am crezut ca etalonul suferintei il gasim
in inchisorile comuniste. Cand au aparut insa marturiile celor care
au supravietit deportarilorin Siberia m-am cutremurat descoperind soarta infioratoare la care au
fost supusi fratii nostri Basarabeni si Bucovineni. Acum, citind
cartea lui Ion Iovcev, imi dau seama ca noi romanii am avut o soarta
de martiri. Toti am fost rastigniti pe crucea lui Iisus. Multi isi
continua si azi martiriul. E cazul confratilor din Transnistria.

Noi Romanii supravietuim de doua mii de ani in pofida
navalirilor care au trecut peste pamantul tarii. De-a lungul
istoriei, Rusii au vrut sa ne desfiinteze si ca tara si ca neam. Si
nu au fost singurii. In cartea In Umbra
Europei, Robert Kaplan afirma, ca de altfel
si alti scriitori, ca insasi existenta noastra reprezinta un miracol.
Am supravietuit, dar asa cum am scris in cartea Romanii
si Romania, nu este suficient. Trebue sa
invingem. Fratele Iovcev ne arata ca putem invinge. O dovedeste
liceul romanesc Lucian Blaga din Tiraspol.

Ion Iovcev s-a nascut in perioada sovietica intr-un
sat din Basarabia. Tatal sau, desi de origine etnica bulgara, invata
la o scoala romaneasca si devine mare admirator al Romaniei. Mama sa
are radacini adanci romanesti. Amandoi sunt basarabeni. De la tatal
sau autorul a invatat sa fie integru. De la mama sa a primit cei
sapte ani de acasa pe care i-a purtat cu cinste toata viata. Ion
creste in satul natal cu limba materna romana, dar la scoala e
obligat sa foloseasca alfabetul cirilic si sa se declare moldovean.
Studiile superioare le face la Tiraspol, oras comunist si rusificat.
La universitate se specializeaza in fizica si matematica si ajunge
profesor de scoala si ulterior director de liceu. In acea prioada
incepe si lupta pentru identitate.

Pe fundalul luptei pentru identitate lingvistica si
etnica, autorul ne prezinta o fresca sociala a vietii din anii tarzii
ai Ununii Sovietice cand oamenii nu mai erau arestati in mod automat,
dar zbuciumul de zi cu zi pentru supravietuire era acerb. Ca student,
Ion pleaca in fiecare vacanta sa munceasca fie in Kazakstan, fie in
Siberia or in Muntii Altai, unde descopera lumi diferite si cumva
paralele celei oficiale. Conditiile sunt foarte grele, dar pentru a
se intretine a trebuit sa munceasca. Despre Siberia, unde intalneste
si deportati din Basarabia, el scrie: „Am
traversat Siberia, am vazut cum traiesc localnicii si am inteles ca
Moldova este un loc rupt din rai.” (p. 60).
Poate asa se explica dece Rusii tin cu dintii de Basarabia.

Dezmembrarea Uniunii Sovietice si independenta
Moldovei le aduce noi sperante basarabenilor si dorinta reunificarii
cu tara. Am trait personal acele momente pentru ca in 1989 ma aflam
la Chisinau ca reporter al Vocii Americii si pentru ca ulterior am
revenit de mai multe ori in Basarabia si am fost in vizita si
laTiraspol. Evolutia fireasca pro-romana a evenimentelor a fost insa
blocata. Si totusi, Chisinaul a adoptat alfabetul latin si a militat
pentru limba romana. Pe de alta parte insa, la instigatia Moscovei,
autoritatile din Tiraspol au declarat independenta zisei republici
nistrene si au declansat un efort perfid de rusificare a romanilor
moldoveni.

Rusii sunt ingroziti de ideia ca moldovenii sunt
romani. Autoritatile din Tiraspol resping cu indracire adoptarea
grafiei latine in scolile romanesti din Transnistria. Ele cer
imperativ ca limba sa fie scrisa in grafie cirilica si sa fie numita
‘moldoveneasca’. Si aici incepe tragedia de peste 30 de ani
descrisa de Ion Iovcev care lupta pentru mentinerea romanismului…
Dumnezeule mare, cata ipocrizie! Dece se tem Rusii? Ce fel de oameni
sunt ei?

La scurt timp dupa proclamarea independentei
Nistrene, Moscova trimite la Tiraspol cazaci sovini si inraiti,
infractori eliberati din puscarii si diversi indivizi dubiosi.
Imbracati in uniforme de camuflaj acestia patruleaza inarmati pe
strazi si intimideaza populatia. In acelasi scop de intimidare a
populatiei moldo-romane, autoritatile de la Tiraspol au inarmat si
elementele criminale locale. (p. 81) In consecinta, Transnistria
ramane suspendata intre un trecut Marxist, o Rusie expansionista, o
Moldova neputincioasa si ambigua, si o Romanie distanta, care ea
insasi se zbate sa iasa de sub controlul fostei securitati.

Metodele de intimidare ale KGB-ului din Tiraspol sunt
draconice si variaza de la amenintari pana la asasinate. In luna mai
1992, Alexei Conovalev, vice-primar al satului Caragas, indrazneste
sa inalte tricolorul romanesc pe cladirea primariei. La scurt timp
dupa aceasta Alexei dispare si deabea in octombrie i se gaseste
cadavrul aruncat intr-o fantana abandonata. In paralel, scolile
romanesti sunt continuu amenintate si timorate. La scoala din
Grigoriopol, de exemplu, un cazac in uniforma militara intra intr-o
clasa si impusca rand pe rand toate cele 26 de litere ale alfabetului
latin afisate pe un perete.

Autoritatile din Tiraspol au facut orice, sustine
Iovcev, „pentru a trezi ura impotriva a tot
ce este romanesc si impotriva populatiei din dreapta NIstrului.”
(p. 93) Cu un profund simt misionar, Ion Iovcev nu se lasa insa
intimidat si isi continua munca de educator. Si face acest lucru timp
de 30 de ani, fara compromisuri si fara sa renunte la limba materna
si la programa analitica romaneasca a scolii. Iata ce scrie el la
pagina 97. ”Limba romana imi este leagan
deoarece am primit aceasta dragoste de limba de la parintii mei, de
la mama si tatal meu care au invatat in perioada interbelica in
scoala romaneasca.” Apoi, continua el… „Cand dupa 1989 am trecut pentru prima data
Prutul, in pofida propagandei oficiale, am inteles ca suntem acelasi
popor, acelasi neam, ca vorbim aceiasi limba.”

Am
fost amenintaț cu moartea la telefon, chemat pe la procuratura
separatistă, pe la tribunale, am fost scos din casă, băgat într-o
mașină și amenințat cu moartea bagandu-mi o grenadă la piept…
Numai Dumnezeu știe cum am fost salvat.”Propaganda oficiala promovata de Moscova a sucit
totusi mintile multor locuitori din Transnistria. Numerosi rusi din
zona au profitat de ea, desi nu toti au fost adepti ai politicii
separatiste. In acelasi timp, unii romani basarabeni au trecut de
partea inamicului si s-au purtat caineste cu proprii lor frati.
Autorul ne ofera nominal asemenea exemple. In
ce priveste soarta romanului de neclintit Ion Iovcev, citez dintr-o
scrisoare pe care mi-a trimis-o recent: „

In
ce priveste scoala pe care a condus-o, in decursul anilor aceasta a
fost devastată de doua ori. Iata ce scrie autorul: „Prima
devastare a avut loc în luna octombrie 1994, iar a doua, cea mai
sălbatică, a fost organizată și îndeplinită la 15 iulie 2004.”
…Vandalii au spart usile, au
devastat mobilierul, au avariat instalatiile electrice si tevile de
apa, au confiscat ahiva, au ars cartile in limba romana, au spart
ferestrele… Aceiasi vandali au smuls icoanele de pe pereti impreuna
cu portretele marilor nostri clasici Eminescu si Creanga… „Doamne!” Se
intreaba autorul, „dece atata rautate in
lumea asta?” (p. 165)

Ion Iovcev, impreuna cu profesorii, parintii si
elevii scolii, obtin totusi ajutorul fratilor din Moldova si Romania
si refac liceul care isi reia misiunea. Apoi, in 2007 are loc
ceremonia de decernare a diplomelor de bacalaureat a primei promotii
a liceului Lucian Blaga din Tiraspol. Absolventii se prezinta la
ceremonie cu fruntea sus, dar nu vor uita nici odata prin ce au
trecut pentru a-si mentine dreptul de a fi romani si eventual de a se
reuni cu tara, asa cum s-a facut in 1918. In aceasta ideie, Iovcev
marturiseste ca a sperat ca unirea se va repeta in 2018, dar nu a
fost sa fie. „Unirea nu s-a implinit inca,” scrie el la pagina
233 adaugand, „Nimeni nu va putea intoarce
roata timpului si mersul istoriei. Numaratoarea inversa a inceput…”Personal, as vrea ca acest crez sa rasune puternic in special in
parlamentul de la Bucuresti. Reintregirea Romaniei se va implini!

Intre timp, liceul romanesc Lucian Blaga a dobadit
respectul multor oameni cumpatati si cu bun simt de alte
nationalitati din Tiraspol. Un medic de etnie rusa vine sa-si inscrie
fiul la liceul Blaga. O tinara mama de origine bulgara si cu sot
ucrainian doreste si ea sa-si inscrie copilul la acelasi liceu…
Cand ai demnitate si esti integru te respecta si inamicii!

Trecand prin numeroase incercari, autorul e framantat
de multe ganduri filozofice, dar si practice. El scrie ca „regimul
de la Tiraspol vrea ca romanii din stanga Nistrului sa isi uite
radacinile, sa uite de unde provin, cine le sunt stramosii … sa
distruga cuvantul romanesc.” Dar, adauga
el,”La inceput a fost Cuvantul si cuvantul
este insusi Dumnezeu. Nu se poate distruge o limba cu Kaleshnicovul…
deoarece cuvantul nu este material, cuvantul e sfant, e spirit, e
suflet, iar sufletul este nemuritor.” (p.
250). Si tot autorul continua pe un ton realist, dar plin de
speranta: „Nu e totul perfect in Romania, e
rau si la Chisinau, dar in Tiraspol, in regiunea trasnsnistreana, e
iadul pe pamant…” (p. 240). In semn de
recunostinta, prietenul sau ardelean, poetul Ion Alexandru, ii spune
cu lacrimi in ochi „Voi sunteti martirii
neamului.” Aceste cuvinte, marturiseste
fratele Ion, „m-au incurajat si m-au intarit.”

L-am cunoscut si eu pe regretatul poet. De altfel am
avut deosebita satisfactie sa gasesc printre sustinatorii lui Iovcev
si alte personalitati din Chisinau cu care m-am imprietenit si pe
care le-am prezentat la Vocea Americii: Alexandru Mosanu, Gheorghe
Ghimpu, Nicolae Dabija, Vasile Soimaru, Grigore Vieru, poetul care
mi-a dedicat o poezie, Ilie Ilascu, si dece nu, Iurie Rosca, cel care
ne-a dezamagit.

In incheiere stimati cititori,
recomand fara rezerve cartea Ostatic in
Propria Tara. Cu atat mai mult cu cat autorul
are talent de povestitor, disciplina de matematician, si inclinatii
de documentarist. Limbajul sau este bogat si modern, stilul cartii
este cursiv, si organizarea ei o face usor de lecturat. Miezul
descrierilor este insa cutremurator. Nu mi-am putut imagina rautatea
diabolica cu care rusii continua sa-i persecute pe romanii autohtoni
din Transnistria pentru ca acestia sa renunte la identitate lor
etnica. Dar nu mi-am imaginat nici darzenia cu care fratele Ion si
profesorii scolii impreuna cu elevii si parintii acesora isi apara
dreptul de a fi romani. Ion Iovcev s-a retras anul acesta de la
directia liceului, dar ctitoria lui a ramas la datorie iar el isi
continua misiunea de roman.

Prof. Dr. Nicholas Dima, SUA