Nu e o criză mică, nu e o Criză Mare: Este o Mare Revoluție Socialistă

Nouriel Roubini este un Guru al Crizelor. Nu de pomană a
fost poreclit „Dr. Apocalipsă” („Dr. Doom”).

Economistul iudeo-iraniano-american născut la Istanbul a
devenit faimos pentru că a prevestit criza mondială din 2007-2008.

Acum, el îi contrazice pe toți experții de pe Wall Street
care afirmă că semnele de criză din toate domeniile ar anunța o recesiune
scurtă și de mici dimensiuni.

Nu este așa, spune Roubini. Vine o criză mare și lungă.

Într-un interviu pentru Bloomberg, el atrage atenția
asupra faptului că raportul de îndatorare pentru economiile dezvoltate a ajuns
la recordul istoric de 420% și nu încetează să crească rapid.

În același timp, ajutoarele financiare masive acordate de
guverne în timpul pandemiei COVID au distorsionat realitatea economică,
transformând companiile în Zombie. Morți-Vii.

Niciodată situația nu a fost atât de gravă, explică
Roubini.

În anii 1970, stagflația (existența concomitentă a
stagnării economice, inflației și șomajului) era caracterizată de niveluri de
îndatorare mici.

Iar în 2008, criza datoriilor a dus la o scădere a
inflației.

Acum, toate flagelurile sunt prezente simultan.

Și Roubini conchide:

„Ideea că (criza) va fi scurtă și superficială este
absolut delirantă.”

Nu trebuie să fii un economist faimos ca Roubini ca să
vezi că la orizont nu se ridică o vântoasă obișnuită de vară, ci ditamai
uraganul.

E suficient să trăiești în lume ca să vezi semne mult mai
teribile.

Nu e vorba doar de nivelul de îndatorare, de inflație și
de șomaj.

Este și criza din aprovizionare, provocată de aceleași
demente măsuri COVID. Lockdown-urile au rupt lanțurile mondiale de
aprovizionare. În condițiile globalizări și ultraspecializării producțiilor
(volanul mașinii se face în Italia, cipurile de la instalația electrică în
China, cauciucurile în România etc.) au apărut penurii la produse de strictă
necesitate.

Lipsa de lapte praf și de tampoane din America a devenit
deja emblematică. La fel ca rafturile tot mai goale din hipermarketurile
occidentale.

Încetarea lockdown-urilor și relansarea producției a avut
și ea un efect catastrofal pe care l-am putea numi „gâtuirea furtunului”:
cererea depășește capacitatea de producție, iar producția depășește capacitatea
de transport.

Rezultatul: penuria se agravează.

„Înverzirea” forțată și irațională a economiilor,
renunțarea în masă la combustibilii fosili și la energia nucleară ieftină – în disprețul
tuturor criteriilor de eficiență și rentabilitate – a amorsat bomba unei crize energetice
mondiale.

Războiul din Ucraina a detonat bomba. Iar factorul
politic a desăvârșit nimicirea, impunând Rusiei – mare producătoare de petrol
și gaze – niște sancțiuni sinucigașe cu efect de bumerang.

Bomba energetică nu a fost singura detonată de Războiul
din Ucraina.

Foametea este o altă bombă, cel puțin la fel de devastatoare.

Rusia și Ucraina sunt printre cele mai mari producătoare
de grâne dar și de îngrășăminte agricole ale lumii.

Aceeași sinucigașă „înverzire economică” întru Salvarea
Planetei impune măsuri aberante care desăvârșesc nimicirea provocată de foamete.

Falimentarea artificială a fermierilor din regiuni precum
Olanda sau Texas, două dintre cele mai mari exportatoare de alimente din lume,
prevestește un alt dezastru despre care Roubini nu spune nimic.

În fine, până la un punct, inflația în sine nu e rea. În
schimb, e catastrofală atunci când nu e urmată de creșterea salariilor. Or,
nicăieri în Occident, salariile nu cresc măcar pentru a compensa pierderile din
buzunare provocate de inflație. Surplusul de bani tipăriți este cheltuit pentru
înarmare sau pentru combaterea așa-zisei Schimbări Climatice.

Așa apare un alt efect devastator: Sărăcia.

Oamenii au
din ce în ce mai puțini bani pentru a-și procura produsele vitale pe care
celelalte crize le fac tot mai rare și mai scumpe. Inclusiv banii pentru
facturile casnice devin insuficienți.

A avea o casă, o mașină, în general a fi PROPRIETAR a
devenit un lux.

În fine, criza economică este agravată de o criză generală a Sistemului Capitalist.

Cele câteva principii simple și sănătoase ale
acestuia – rentabilitatea, libera concurență, proprietatea privată – au fost
alterate de Corporatismul transnațional și de Ideologie.

Corporațiile au devenit mai puternice decât statele. Guvernele
naționale au ajuns niște anexe și departamente ale lor, iar miniștrii au
căpătat – mai discret sau mai fățiș – statutul de salariați. Complicitatea
corpo-guvernamentală a ajuns să zdrobească din fașă orice inițiativă locală.

Ideologia a înlocuit eficiența capitalistă cu
criterii-fetiș precum rasa, sexul, orientarea sexuală, corectitudinea politică,transformând Salariatul în Activist.

Conform cu directivele Forumului Economic Mondial,
Corporatismul Transnațional, care a înlocuit de câteva decenii Capitalismul,
este și el pe cale să fie înlocuit de o altă dihanie: Corporatismul Părților
Interesate.

(Nu trebuie uitat că titulatura completă consacrată de
Klaus Schwab este „Marea Resetare a Capitalismului”.)

În Socialismul clasic, guvernul își aroga rolul de Tătuc
al Cetățenilor – controlând fiecare aspect al vieții până la cele mai intime
detalii, inclusiv sexuale.

În Corporatismul Părților Interesate acest rol este
asumat de marile corporații transnaționale. Ele decid ce ai nevoie și ce
nu, supraveghind și controlând, încruntate și vigilente ca niște Comisari
Politici.

(Nu întâmplător, membrii executivului UE sunt numiți
„comisari”.)

Uniunea Sovietică a avut nevoie de câteva condiții pentru
a fi instaurată: instabilitate socială, criză economică, război, sărăcie,
foamete…

Sună cunoscut?

Ceea ce trăim noi acum NU este o criză. Nici măcar una gravă,
cum prevestește Roubini. Este o Mare Revoluție Socialistă Mondială.

(Un alt nume pe care același Schwab îl dă Marii Resetărieste „A patra Revoluție Industrială”.)

Teribila ciocnire dintre Occident, de o parte și
Rusia-China, de cealaltă, la care asistăm acum, nu este decât ciocnirea dintre
diferitele forme și programe de socialism.

Ca acum 75 de ani între Stalin și Mao.