Istorie man Model National

Prof. Florin Constantiniu: Datoria cea mai sfântă a clasei politice din România este să readucă Basarabia în frontierele românești. Prefață la SĂPTĂMÂNA PATIMILOR (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei – de Mihai Pelin

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

SĂPTĂMÂNA PATIMILOR (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei și a nordului BucovineiMihai Pelin

Prefață de Florin Constantiniu

Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei și nordu­lui Bu­co­vinei1, la 28 iunie 1940, a fost consecința directă a Pac­­tului Molotov-Ribbentrop și a izolării politice și militare din acea perioadă a Ro­mâ­niei.

Cu aproape un an înainte de începutul amputărilor terito­riale suferite de România în vara anului 1940, Germania și URSS au încheiat, la 23 august 1939, un tratat de neagresiune, însoțit de un protocol adițional secret, prin care cele două părți își delimitau « sferele de interese ». Tratatul, cunoscut și sub nu­me­le celor doi semnatari ca Pactul Molotov-Ribbentrop (pri­­mul – comisar al poporului pentru Afacerile Străine al URSS, ce­lălalt – ministrul de Externe al Reich-ului), a rezultat din con­­­­­­ver­gența de interese ale celor două regimuri totalitare și a schimbat configurația geostrategică a continentului european.

Antagonismul declarat dintre ideologiile regimurilor de la Berlin și Moscova – nazism și comunism – nu i-a împiedicat pe Hitler și Stalin să cadă de acord și să fixeze soarta țărilor din imediata vecinătate a Germaniei și URSS.

Pentru Führer, înțelegerea cu URSS era condiția indispen­sa­bilă declanșării – dorite de el – a războiului, prin cîști­ga­rea căruia spera să instaureze hegemonia celui de-al treilea Reich în Europa și în lume. Garanția acordată Poloniei de Marea Bri­ta­nie și de Franța, la 31 martie 1939, crea perspectiva unui răz­boi pe două fronturi în cazul în care guvernul de la Varșovia ar fi respins revendicările Berlinului (orașul Danzig/Gdañsk și o cale ferată pe teritoriul polon unind Germania propriu-zisă cu Prusia Orientală și beneficiind de extrateritorialitate). Pentru ca garanția să capete o consistență militară, era nevoie ca Uni­u­­nea Sovietică să fie asociată la apărarea Poloniei, avînd în ve­de­re că frontiera de vest a Germaniei era străjuită de Linia Sieg­­­fried, a cărei străpungere – pentru a veni în sprijinul Polo­ni­ei – ar fi necesitat, judecînd după experiența primului război mondial, costuri umane uriașe.

Uniunea Sovietică și conducătorul ei, Stalin – care, după acor­­dul de la München (29 septembrie 1938), încheiat, în detri­­­­mentul Cehoslovaciei, de Germania, Italia, Marea Brita­nie și Franța, păreau într-o totală izolare – s-au aflat, odată cu începerea crizei poloneze, în situația de arbitri ai Europei.

Hitler avea nevoie de URSS pentru a evita un război pe do­uă fronturi : în vest, împotriva Franței și Marii Britanii ; în est, îm­potriva Poloniei și URSS, dacă acestea din urmă s-ar fi alăturat coaliției anglo-franco-poloneze Führer-ul era convins că, dacă URSS rămînea neutră, Wehrmacht-ul era capabil să lichi­de­­ze ra­­pid Polonia (2-3 săptămîni), pentru a se « întoarce » apoi în Vest.

La rîndul lor, premierii Marii Britanii și Franței – Cham­ber­­la­in și, respectiv, Daladier – înțelegeau că garanția dată Po­lo­niei nu căpăta eficiență decît dacă Uniunea Sovietică s-ar fi ală­turat celor două mari democrații occidentale.

Stalin avea de ales între cele două oferte : cea anglo-fran­ce­ză și cea germană. Prima însemna participarea la un război pentru apărarea unei țări – Polonia – pe care Moscova o considera « un copil monstruos al Versailles-ului » și care nu dorea să fie salvată de sovietici (« cu germanii ne pierdem independența, cu rușii ne pierdem sufletul », gîndeau polonezii). În afară de angajarea într-un război nedorit, URSS nu obținea nici un bene­ficiu de pe urma efortului militar. Ce avantaje ar fi putut căpăta la masa păcii – în cazul victoriei – în fața celor două mari puteri « imperialiste » ?

Oferta lui Hitler era mult mai tentantă : dacă rămînea neutră, URSS își vedea recunoscută o întinsă « sferă de interese » în Europa Nordică, Central-Răsăriteană și de Sud-Est. Pro­pu­ne­rea germană venea în întîmpinarea celor două obiective fundamen­tale ale politicii externe promovate de Stalin, ca mijloa­ce­le cele mai sigure de a garanta securitatea Țării Socialismului :

a) Crearea unui brîu de protecție (glacis strategic) la fron­tie­­­­rele sovietice.

b) Stimularea unui război între țările capitaliste pentru a îm­piedica formarea unei mari coaliții antisovietice.

Era evident că, odată asigurată neutralitatea URSS, Hitler avea să declanșeze atacul împotriva Poloniei, ceea ce avea să atra­gă onorarea garanției din 31 martie 1939, ajungîndu-se ast­­­fel la un război între Germania și anglo-francezi, adică acea divi­zi­une sîngeroasă a lumii capitaliste, chemată să favorizeze răs­pîn­direa revoluției comuniste.

În același timp, Hitler era dispus să plătească generos pre­țul neutralității sovietice : Finlanda, Estonia, Letonia (inițial, Li­­tu­­a­nia rămînea în sfera germană), o mare parte din Polonia și Ba­sarabia.

Cîntărind cele două oferte, Stalin nu putea ezita. Sunt indi­cii că la 19 august 1939 el a luat decizia de a accepta oferta ger­­ma­nă.2

Ambele părți erau grăbite – odată principiul cooperării ac­cep­­tat – să încheie tratatul : Hitler, presat de apropierea toamnei, cu ploile ei, care stînjeneau funcționarea binomului tanc-avi­on, piesa esențială a războiului-fulger ; Stalin, nerăbdător să vadă statele « imperialiste » încăierate, în timp ce Uniunea So­­vie­­­ti­că, rămasă în afara conflictului, avea să-și spo­rească po­­ten­țialul mi­litar, să-și extindă granițele și, la momentul ju­de­cat de ea opor­tun, cînd combatanții aveau să-și fi sleit for­țele, Ar­mata Ro­șie avea să intervină și să pună bazele unei pax sovietica.

În momentul încheierii tratatului germano-sovietic, atenția lui Hitler și Stalin era îndreptată asupra Europei Central-Ră­să­ri­­­tene, unde avea să izbucnească războiul și unde cei doi pre­gă­teau împărțirea Poloniei. Europa de Sud-Est a făcut, în con­­secință, obiectul articolului 3 din Protocolul adițional secret, redactat intenționat într-o formă mai puțin precisă, care dădea însă sa­tis­­facție semnatarilor, în așteptarea intervențiilor de mai tîr­ziu. Textul suna astfel : « În privința sud-estului Europei, din par­tea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia. Par­tea germa­nă declară totalul dezinteres politic pentru aceste re­giuni ».3

La prima lectură, cititorul are percepția unei inadvertențe : « aces­te regiuni » par a nu se potrivi cu menționarea numai a Basarabiei.4 În realitate, « aceste regiuni » se referă nu la Ba­sa­­rabia, ci la sud-estul Europei. Chiar însă și cu această lămu­ri­re, textul articolului 3 poate fi înțeles în două feluri :

a) Germania consimte la anexarea Basarabiei de către URSS.

b) Germania consimte la anexarea de către URSS a Ba­sa­ra­­­biei și a altor teritorii din Europa de Sud-Est, cu condiția res­­pec­­­tării intereselor sale economice (partea germană își ex­pri­ma­­se numai dezinteresul politic pentru această arie a con­ti­nen­tu­lui).

Această dublă interpretare avea să provoace – așa cum se va vedea – prima fisură în cooperarea germano-sovietică, ca ur­­ma­re a revendicării sovietice, prezentată României privind nor­­dul Bucovinei.

Aplicarea clauzelor Protocolului adițional secret a început odată cu împărțirea Poloniei – a patra, după cele de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea (1772, 1793, 1795) – ca urmare a ata­că­rii acestei țări de către Germania (1 septembrie) și a intrării Ar­ma­tei Roșii pe teritoriul ei (17 septembrie 1939). În timpul celei de-a doua vizite a lui Ribbentrop la Moscova (27-29 septembrie 1939) a fost semnat tratatul germano-sovietic de frontieră și prietenie. Printr-un protocol adițional secret, Lituania a intrat și ea în sfera de interese a URSS, iar linia de demarcație în Polonia a suferit o modificare prin intrarea voievodatului Lublin și a unei părți a voievodatului Varșoviei în sfera de in­te­rese a Germaniei.5

Atenția lui Stalin s-a îndreptat asupra celor trei state bal­­tice – Estonia, Letonia și Lituania –cărora Moscova le-a im­pus tra­ta­te de ajutor reciproc, în temeiul cărora URSS a căpătat dreptul de a avea baze militare pe teritoriile lor. Stalin, precaut ca întot­deauna, pregătea anexarea statelor baltice, în etape, ți­nîn­d seama de contextul internațional, mai exact, de așa-numitul « război ciudat », caracterizat prin absența unor opera­țiuni militare de însemnătate pe frontul de vest.

României i se pregătea, deocamdată, o situație apropiată de cea a țărilor baltice. În absența altor surse, aceasta este conclu­zia ce se desprinde dintr-un articol publicat în revista In­ter­națio­na­la Comunistă de Boris Stefanov, secretarul general al CC al Par­ti­dului Comunist din România. În articolul inti­tulat « Răz­boiul imperialist și România », liderul comunist re­co­man­­da în­cheierea imediată a unui tratat româno-sovietic de ajutor re­ciproc.6

Nimeni nu era atît de naiv încît să nu înțeleagă că Boris Ste­fanov se conformase unei indicații a Kremlinului și că articolul său era un mijloc de a sonda reacția României. Probabil că acțiunile sovietice în vederea încheierii unui astfel de tratat ar fi continuat dacă, la 30 noiembrie 1939, nu ar fi izbucnit războiul sovieto-finlandez, care a concentrat interesul lui Sta­lin asupra sectorului nordic. Propunerea lui Boris Stefanov a fost, așadar, îngropată. Ministrului României la Moscova, Gheor­ghe Davidescu, comisarul-adjunct al Afacerilor străine, V.P. Po­tem­kin, i-a spus, la 8 decembrie 1939, că « articolul în ches­­­ti­­une expune considerațiuni personale ale autorului, care nu co­respund vederilor guvernului sovietic ».7

Încheierea războiului sovieto-finlandez (12 martie 1940) a pus capăt răgazului de care beneficiase România. La 29 martie 1940, vorbind în fața Sovietului Suprem al URSS, V.M. Molo­tov a deschis practic « dosarul basarabean », arătînd de ce nu exista un pact de neagresiune între Uniunea Sovietică și Ro­­mânia : « Aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexiune de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS, deși aceasta nu a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară. Astfel, nu este nici un motiv de agravare a rela­țiunilor sovieto-române. »8 Declarația lui Molotov cuprindea un avertisment dat României, dar și asigurarea că nu era de te­mut o acțiune militară. Această moderație se explică prin situația indecisă încă de pe frontul de vest, unde continua « războiul ciudat », Wehrmacht-ul acționînd în Norvegia. Probabil că Sta­lin avea în vedere și faptul că România beneficia de garanția an­glo-franceză din 13 aprilie 1939.9

Următorul demers sovietic l-a constituit conversația însărci­natului cu afaceri al URSS în Italia, L.B. Helfand, cu mi­nistrul României la Roma, Raoul Bossy (19 aprilie 1940). Abor­­­dînd problema Basarabiei, diplomatul sovietic a spus că ea era o « rană adîncă » pentru țara sa și că « trebuie căutat un mij­loc de a vindeca rana ». Din cele spuse de el nu au lipsit însă de­cla­rații liniștitoare și ademenitoare, cînd a îndemnat la discuții bi­la­terale : « De unde știți că dl. Molotov ar pune ches­tiunea Ba­sa­rabiei în totalitatea ei ? Eu cred că ați fi mirat de gene­ro­zi­tatea (sic !) guvernului sovietic » sau « Dar s-ar putea să nu vi se ceară nici o concesiune teritorială. De unde știți că dl. Mo­lo­tov nu s-ar mărgini să vă propună, de pildă, cedarea vreunei baze navale – ca Estoniei – menită apărării contra unei eventu­ale debarcări a trupelor generalului Wey­gand ?».10

Ofensiva declanșată de Wehrmacht pe frontul de vest la 10 mai 1940 a năruit scenariul lui Stalin, întemeiat pe un război de lungă durată între țările capitaliste, cu hecatombe de luptători, care să-i epuizeze pe adversari și să deschidă drumul Arma­tei Roșii și al revoluției comuniste. Războiul-fulger a înge­nun­­cheat Franța – pentru a nu mai vorbi de Belgia, Olan­da și Lu­xem­­burg – în decurs de patruzeci de zile (10 mai-22 iunie 1940). Nu se știa cît va mai rezista Marea Britanie, astfel că Stalin s-a aflat în fața perspectivei de a se găsi singur în fața unui Reich victorios și puternic. S-a grăbit, așadar, să treacă la anexarea țărilor baltice și să rezolve « problema basarabeană ».

În ziua de 13 iunie 1940, Stalin a convocat la Kremlin o cons­fătuire la care au participat Molotov, mareșalul S.K. Ti­moșenko, co­mi­­­sarul poporului pentru Apărare, mareșalul B.M. Șapoș­ni­kov, șeful Statului Major General, și alți înalți comandanți mi­li­tari, unde s-a discutat operațiunea ce trebuia desfășurată împotriva Româ­niei dacă ea s-ar fi opus revendicărilor teritori­a­le sovie­tice.11 Pe temeiul celor hotărîte la această consfătu­ire, Direcția Po­litică a Armatei Roșii a emis o directivă privind munca po­li­ti­că în rîndurile trupelor sovietice din regiunile militare Kiev și Odesa și acțiunile de subminare a moralului militari­lor ro­mâni. Directiva nu face referiri decît la Basa­rabia, nu și la Bu­co­­vina.12 Întrucît, la 23 iunie, V.M. Molotov l-a informat pe am­ba­sadorul german la Moscova, contele von der Schu­len­­bu­rg, că URSS va cere României să-i cedeze Ba­sa­rabia și Bucovina (toată Bucovina !), este de presupus că decizia de a adăuga și Bucovina pe lîngă Basarabia a fost luată între 21 și 23 iunie.

Comunicarea făcută de Molotov diplomatului german – că guvernul sovietic era hotărît să recurgă la forță dacă era necesar – a produs nervozitatea părții germane. Pentru economia de război a Reich-ului, livrările de petrol și cereale din Ro­mâ­nia erau esențiale. Cum să duci un război al motoarelor – așa cum era războiul-fulger – fără carburant ? Un război sovieto-ro­mân putea perturba livrările de petrol din România sau afecta grav zona petroliferă. Pe lîngă acest aspect, Hitler a fost iritat de ce­re­rea sovietică privind Bucovina. Führer-ul înțelegea art. 3 din Protocolul adițional secret ca referindu-se strict la Basa­ra­bia și percepea revendicarea Bucovinei ca prima depășire de către Stalin a limitelor teritoriale fixate sferei de interese a URSS prin acordurile germano-sovietice din august-septembrie 1939.13 În răspunsul guvernului german se preciza că pro­ble­ma Buco­vi­nei este « ceva nou », altfel spus, o problemă neabordată în discuțiile bilaterale anterioare. Față de poziția germană, Stalin, pentru a veni în întîmpinarea poziției germa­ne, a restrîns revendicarea la nordul Bucovinei, decizie comunica­tă de Molotov lui Schulenburg la 26 iunie.14

În nota ultimativă sovietică din 26 iunie adresată Româ­ni­ei, URSS cerea « restituirea » Basarabiei și reclama nordul Buco­vi­­nei, ca fiind locuit de ucraineni, și ca o compensație – neîndestulătoare – pentru cei 22 de ani de ocupație românească a Ba­sarabiei !

Guvernul român a avut prevederea să dea o astfel de formulare în răspunsul la cea de-a doua notă ultimativă sovietică încît să nu legalizeze din punctul de vedere al dreptului internațional raptul teritorial săvîrșit de URSS : « Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei se vede silit (s. n.) să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic. »15

La 29 iunie, tancurile sovietice au intrat în ținutul Herța,16 care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia, ci din Vechi­ul Regat, mai exact din județul Dorohoi, așadar, el nu fi­gura în nota ultimativă sovietică din 26 iunie 1940. S-a aflat sau nu Herța pe harta însoțitoare a notei și pe care ministrul României a crezut că este mai bine să nu o ia cu el în noaptea de 26/27 iunie ? (Harta luată de Gheorghe Davidescu la 29 iu­nie și publicată în acea zi în presa sovietică, hartă unde Herța intra în frontierele sovietice, putea fi una substituită.) Rămîne sigur faptul că militarii sovietici care au intrat la Herța, la 29 iu­nie, au declarat, după un incident în urma căruia au fost uciși și răniți mai mulți militari români, că « au greșit că au mers pînă la Herța ».17

În urma instrucțiunilor primite de la București, Gheorghe Davidescu i-a semnalat lui Molotov incidentul de la Herța și a subliniat că este vorba de « un vechi teritoriu românesc apar­ți­nînd României încă înainte de războiul din 1914 ».18 Că la Moscova existau îndoieli în privința ocupării ținutului Herța o dovedește – în opinia noastră – faptul că, la 30 iunie, Statul Ma­jor General sovietic a cerut șefului de Stat Major al Fron­tu­lui de Sud, N.F. Vatutin, să transmită, pînă la orele 14, « eva­luarea însemnătății raionului Herța din punct de vedere militar și economic ».19 Răspunsul a fost că « Herța nu are o însemnătate deosebită din punct de vedere economic. Din punct de vedere militar, raionul Herța, prin dispunerea sa pe malul de sud al rîului Prut, ocupă o poziție de comandă asupra raionului Novoselița (stație de cale ferată), constituie un nod de drumuri și un punct întărit. De aceea, este necesar ca raionul Herța să se afle în mîinile noastre. »20 Răspunsul lui N.F. Vatutin a pe­cet­luit soarta ținutului Herța !

Dictatul de la Moscova (căci în capitala sovietică a avut loc un dictat similar celui care avea să se desfășoare în Viena la 30 august 1940) a smuls României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța. S-a consumat astfel prima fază a lichidării Ro­mâ­niei Mari. În memoriile sale, Ion Negoițescu scrie cu dreptate, referindu-se la prăbușirea României Mari în iunie-septembrie 1940 : « Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut în urma unui război pierdut, situația nu ar fi fost atît de groaznică. Umilința suferită avea să aibă consecințe fatale pentru sufletul nației. A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ceea ce este eroic și tragic trebuie neapărat să-și spună cuvîntul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generații. »21

Plătim și astăzi !

Acad. Florin Constantiniu / Basarabia-Bucovina.Info

Mihai PelinSăptămîna patimilor (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, Editura Compania, București, 2008

Prefață via Ziaristi Online

Citiți și Profesorul Florin Constantiniu: „Datoria cea mai sfanta a clasei politice din Romania este sa readuca Basarabia in frontierele romanesti” 

Note

1 Credem că este de preferat « nordul Bucovinei », și nu « Bucovina de Nord » pentru a nu acredita ideea – greșită ! – că jumătatea de nord a acestei provincii ar alcătui o unitate istorico-teritorială.

2 Pentru argumentele lui Stalin, vezi V.L. Doroșenko, I.V. Pavlova, R.C. Ra­­ack – « Ne mif : reci Stalina 19 avgusta 1939 goda », Voprosî is­to­rii, 2005, nr. 8, pp. 3-20.

3 Florin Constantiniu – Între Hitler și Stalin. România și Pactul Ribben­trop-Molotov, București, Editura Danubius, 1991, p. 110.

4 Se întîlnesc lucrări ai căror autori, crezînd că e vorba de o eroare, mo­di­­fi­­că textul, scriind « această regiune » !

5 Florin Constantiniu – op. cit., p. 119.

6 Articolul a apărut în Kommnunisticeskii Internațional, 1939, nr. 10, pp. 36-42, dar, așa cum reiese dintr-o notă a autorului, fusese redactat pînă la 24 noiembrie 1939.

7 Relațiile româno-sovietice. Documente, vol. II, 1935-1941 (citat mai de­parte RRS), București, Editura Fundației Culturale Române, 2003, p. 283.

8 Ibidem, p. 295.

9 Guvernul britanic arătase, în toamna lui 1939, însă, la solicitarea gu­ver­­nului român, că onorarea garanției în cazul unui atac sovietic depindea de ati­tudinea Italiei, atunci neutră, și a Turciei, în bune relații cu URSS. Prac­­tic, era o modalitate de a spune că garanția era inoperantă într-o asemenea situație. În stadiul actual al informației, nu se știe dacă Stalin era la curent, grație servi­ciului sovietic de spionaj, cu poziția guvernului britanic.

10 RRS, p. 306. Nu era exclusă posibilitatea unei acțiuni militare din partea forțelor franceze de pe Teatrul de Operațiuni din Mediterana Orien­tală (TOMO), condus de generalul Maxime Weygand, partizanul operațiuni­lor periferice, în Balcani sau în Caucaz. Pentru spațiul balcanic, vezi Yannis G. Mourélos – Fic­tions et réalités. La France, la Grèce et la stra­té­gie des opérations périphe­ri­ques dans le Sud-Est Européen, Thessaloniki, Institute for Balkan Studies, 1990.

11 Mihail Meltiuhov – Osvoboditelnîi pohod Stalina. Bessarabskii vopros v sovetsko-rumînskih otnoșeniiah (1917-1949 gg.), Moscova, Ed. Ia­uza, Eksimo, 2006, pp. 285-286. Documentele acestei consfătuiri sînt și astăzi se­crete.

12 Ibidem, pp. 334-335. Textul integral al directivei a fost publicat de Ni­ko­lai Sidorov în Istocinik, 1995, nr. 3, pp. 61-68, și a făcut obiectul comuni­că­rii lui Simion Gheorghiu, Un document militar sovietic despre România (iunie 1940), prezentată la sesiunea Centrului de Studii Ruse și Sovietice cu tema « Uniunea Sovietică și instrumentul ei militar : Armata Roșie » (26-27 februarie 2008).

13 Pe larg, Florin Constantiniu – 1941. Hitler, Stalin și România, Bu­cu­re­­ști, Editura Univers Enciclopedic, 2002, pp. 94 și urm.

14 Ibidem, p. 108. Ambasadorul german i-a sugerat lui Molotov că liti­gi­ul sovieto-român ar putea fi mai ușor soluționat dacă URSS ar restitui te­za­­u­rul român trimis în Rusia în timpul primului război mondial, sugestie res­pinsă prompt și categoric de liderul sovietic.

15 RSS, p. 348. Vezi și comentariile lui M.D. Ereșcenko și M. Meltiuhov în M. Meltiuhov – op. cit., pp. 350-351.

16 Pentru ținutul Herța, vezi prof. dr. doc. Ion Gherman – Cartea Albă a unor vechi teritorii românești condamnate la înstrăinare, București, Editura Cerna, 1999, pp. 37-57.

17 Valeriu Florin Dobrinescu – Bătălia diplomatică pentru Basarabia, 1918-1940, Iași, Editura Junimea, 1991, p. 249 ; RRS, p. 352, nota 1.

18 Ibidem, p. 355.

19 Mihail Meltiuhov – op. cit., p. 393.

20 Ibidem, p. 393.

21 I. Negoițescu – Straja dragonilor, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1994, pp. 194-195.

Foto Profesorul Florin Constantiniu: Cristina Nichitus Roncea

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un „Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.