
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Nu războiul l-a făcut dictator pe
Zelenski. În corpul mărunțelului actor zăcea de mult un tiran măricel, care
aștepta să se năpustească la suprafață ca un furuncul.
Parlamentul de la Kiev a aprobat două
proiecte de lege care interzic muzica și cărțile rusești, într-un nou val de
epurare culturală.
Prima lege introduce restricții mari
împotriva oricăror scriitori care au deținut cetățenia rusă, după prăbușirea
Uniunii Sovietice, în 1991.
Actul normativ interzice tipărirea
cărților aparținând cetățenilor ruși și importurile oricărei cărți tipărite în
Rusia, Belarus sau în „teritoriile ucrainene ocupate”.
De acum încolo, în Ucraina vor putea
fi tipărite doar cărți scrise sau traduse în limba ucraineană și în limbile
oficiale ale Uniunii Europene. În nici un caz în rusă.
Sunt exceptați de lege scriitorii ruși
care renunță la pașaportul rusesc și obțin cetățenia ucraineană.
A doua lege interzice difuzarea
oricărui fel de muzică rusă în media sau în mijloacele de transport din
Ucraina.
Documentul majorează și cotele de
difuzare impuse pentru muzica ucraineană sau pentru produsele vorbite în
această limbă (piese, filme, emisiuni).
După toate informațiile, se pare că
președintele Zelenski va promulga fără probleme cele două acte normative.
În același timp, ministrul ucrainean
al Culturii, Oleksandr Tkacenko, membru al Partidul Servitorul Poporului al lui
Zelenski, a salutat noile acte normative.
„Legile au scopul să îi ajute pe autorii ucraineni să împărtășească un conținut de calitate unei audiențe cât mai mari, care, după invazia Rusiei, nu mai acceptă fizic nici un produs creativ rusesc.”
Pe canalul TV Ukraina 24, prim-adjunctul ministrului Educației, Andrei Vitrenko, a declarat la rândul său:
„Personal, consider că tot ce are în vreun fel sau altul legătură imperiul rus ar trebui aruncat la gunoi.”
Puseurile totalitare ale micului
dictator de la Kiev devin tot mai agresive.
În martie, Zelenski a interzis
partidele de opoziție și libertatea presei.
De asemenea, de Paști, sub pretextul
războiului, Zelenski le-a interzis oamenilor să meargă la slujba de Înviere.
Cu două săptămâni în urmă, regimul
Zelenski a anunțat că interzice în școli toate cărțile autorilor ruși care
vorbesc elogios de faptele militare ale rușilor.
De exemplu, Război și Pace de Lev
Tolstoi.
„Toate acestea vor fi complet excluse
din literatura străină”, declara același Andrei Vitrenko de la Educație, într-un alt interviu la postul de televiziune Ukraina 24.
El a anunțat că ministerul său
lucrează la lista cu lucrări interzise. Acum, odată cu cele două legi, problema
a fost rezolvată.
Nu războiul l-a făcut dictator pe
Zelenski. În corpul mărunțelului actor zăcea de mult un tiran măricel, care
aștepta să năpustească la suprafață ca un furuncul.
Astfel, încă din martie 2019, regimul
său a interzis aproximativ 40 de opere literare și de artă, din cauză că aveau
ca subiect Uniunea Sovietică și personaje din acea epocă.
Printre opere s-a numărat și Maestrul și Margareta, faimosul roman al
lui Mihail Bulgakov, interzis și în timpul sovieticilor.