ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Toate reacțiile autorităților la
pandemie au fost o permanentă tentativă de a pune stăpânire pe discursul public
și pe mecanismele de gândire individuale.
Un eseu excepțional al lui Aaron
Kheriaty, publicat de The Brownstone Institute pe care l-am tradus pentru
cititorii ActiveNews.
În clasicul său roman distopic 1984, George
Orwell a scris:
„Dacă doriți o imagine a viitorului,
imaginați-vă un bocanc zdrobind o față – pentru totdeauna.”
Această imagine șocantă a fost un
simbol puternic a totalitarismului secolului XX.
Însă, cum remarca recent Caylan Ford,
odată cu apariția pașapoartelor digitale de sănătate în statul securității
biomedicale, noul simbol al represiunii totalitare este „nu un bocanc, ci un
algoritm în cloud: lipsit de emoții, insensibil la contestații, modelând tăcut
biomasa”.
Deși mai curând digitale decât fizice,
noile forme de represiune nu vor fi mai puțin reale.
Noile mecanisme digitale de
supraveghere și control nu vor vor fi nici mai puțin opresive.
Aplicațiile de depistare a contactelor,
de exemplu, au proliferat sub cel puțin 120 de forme utilizate în 71 de țări
diferite, iar alte 60 de tipuri de mecanisme digitale de depistare a
contactelor au fost utilizate în 38 de țări.
Nu există nici o dovadă că aplicațiile
de depistare a contactelor sau alte metode de supraveghere digitală au folosit
la ceva pentru a încetini răspândirea COVID.
Dar, la fel ca și în cazul altor
măsuri pandemice, inutilitatea nu a descurajat utilizarea lor.
Alte tehnologii moderne au fost
folosite în ceea ce un comentator, cu o aluzie la Orwell, a numit „reflexul
bocancului”, pentru a descrie tendința guvernelor de a abuza de puterile de
urgență.
Douăzeci și două de țări au folosit
drone de supraveghere pentru a-și monitoriza populațiile și a-i prinde pe cei
care încalcă regulile COVID.
Altele au folosit tehnologii de
recunoaștere facială.
Douăzeci și opt de țări au folosit
cenzura pe internet.
Treisprezece țări au recurs la închiderea
internetului în timpul COVID.
În total, treizeci și două de țări au
folosit armata sau muniție de război pentru a impune respectarea regulilor,
lucru care a provocat victime.
În Angola, de pildă, poliția a tras și
a ucis mai mulți cetățeni în timpul unui lockdown.
Orwell a explorat puterea limbajului
de a ne modela gândirea, inclusiv capacitatea unui limbaj confuz sau degradat
de a distorsiona gândirea.
El și-a exprimat aceste îngrijorări nu
doar în romanele sale, Ferma animalelor și 1984, dar și în eseul său clasic„Politica și Limba Engleză”, unde afirmă: „dacă gândirea corupe limbajul,
limbajul poate la rândul său corupe gândirea”.
Regimul totalitar descris în 1984 le
cere cetățenilor să comunice în Noulimbă, un limbaj atent controlat, cu o
gramatică simplificată și cu un vocabular restrâns, menit să limiteze
abilitatea individului de a gândi sau articula concepte subversive, cum ar fi
identitate personală, exprimare a sinelui sau liber arbitru.
Prin această bastardizare a limbii,
gândurile complexe sunt reduse la niște termeni simpli care vehiculează idei
simpliste.
Noulimba elimină posibilitatea
nuanțelor, făcând imposibile conștientizarea și comunicarea varietăților
sensului.
De asemenea, prin cuvintele scurte ale
Noulimbii, Partidul urmărește și ca vorbele să devină automate iar vorbirea în
bună măsură inconștientă, ceea ce diminuează și mai mult posibilitatea unei
gândiri critice.
În roman, personajul Syme vorbește
despre munca sa editorială la noua ediție a Dicționarului Noulimbii:
„Până în 2050 – dar probabil mai
devreme – orice cunoștință reală despre Vechilimbă (engleza standard) va
dispărea. Toată literatura trecutului va fi distrusă. Chaucer, Shakespeare, Milton,
Byron – vor exista numai în versiunea Noulimbii, nu doar transformați în ceva
diferit, ci, de fapt, în totală contradicție cu ce au fost. Până și literatura
Partidului se va schimba. Până și lozincile se vor schimba. Cum ai putea avea
un slogan ca Libertatea este Sclavie, când conceptul de Libertate a fost
abolit? Întregul mediu al gândirii va fi diferit. În realitate, nu va mai
exista gândire, așa cum o înțelegem acum: corectitudinea înseamnă lipsa
gândirii – lipsa nevoii de a gândi. Corectitudinea este inconștientă.”
Mai mulți termeni meniți să compromită
au fost folosiți în pandemie, expresii al căror singur scop era de a bloca
posibilitatea unei gândiri critice.
Între acestea, „negaționist”,
„anti-vaccinist” sau „conspiraționist”.
Un scurt comentariu despre fiecare dintre ele ar putea fi util pentru a ilustra
cum funcționează.
Primul termen, „negaționist” al
COVID-ului nu cere prea multă atenție. Cei care aruncă această acuzație către
oricine critică reacția guvernului la pandemie asimilează în mod nesăbuit
COVID-ul cu Holocaustul, ceea ce sugerează că antisemitismul continuă să
infecteze discursul de dreapta ca și de stânga. Nu avem ce alte comentarii să
facem despre acest termen.
Epitetul „anti-vaccinist”, folosit
pentru a caracteriza pe oricine ridică semne de întrebare despre campania de
vaccinare în masă sau despre siguranța și eficiența vaccinurilor, funcționează
mai degrabă ca un blocant al dialogului decât ca o etichetă corectă.
Când cineva mă întreabă dacă sunt„anti-vaccinist” pentru că mă opun vaccinării obligatorii îi pot răspunde doar
că întrebarea are tot atâta sens pentru mine ca întrebarea „Dr. Kheriaty,
sunteți pro-medicație sau anti-medicație?”
Este limpede că răspunsul este circumstanțial
și nuanțat: ce medicament, pentru ce pacient sau grup de pacienți, în ce
circumstanțe și pentru ce indicații?
În mod evident, nu există medicament –
nici vaccin, de altfel – care să fie bun pentru toată lumea, în orice
circumstanțe și în orice moment.
În ce privește tema„conspiraționiștilor”, filosoful italian Giorgio Agamben notează că folosirea
sa orbește „demonstrează o surprinzătoare ignoranță istorică”.
Deoarece orice persoană care este
familiarizată cât de cât cu istoria știe că poveștile pe care istoricii pe spun
reconstituie și reconstruiesc acțiuni ale unor indivizi, grupuri sau facțiuni
lucrând împreună pentru a-și atinge scopurile comune prin orice mijloace.
Agamben menționează trei exemple
dintre mii oferite de istorie.
În 415 î.Hr., Alcibiade și-a folosit
influența și banii pentru a-i convinge pe atenieni să organizeze o expediție
către Sicilia. O aventură care s-a dovedit catastrofală și a pus capăt
supremației ateniene. Ca represalii, dușmanii lui Alcibiade au plătit martori
falși și au conspirat pentru a-l condamna la moarte.
În 1799, Napoleon Bonaparte și-a
încălcat jurământul de credință din Constituția Republicii, răsturnând
Directoratul printr-o lovitură de forță, și-a asumat puteri totale și a pus
capăt Revoluției. Cu câteva zile mai înainte, el se întâlnise cu conspiratorii complici
pentru a pune la punct ultimele detalii ale strategiei împotriva anticipatei
opoziții a Consiliului celor Cinci Sute.
Mai aproape de zilele noastre, Agamben
menționează Marșul asupra Romei a 25.000 de fasciști în octombrie 1922.
Mussolini a pregătit marșul împreună cu trei colaboratori, a avut contacte cu
premierul și cu personalități puternice ale lumii afacerilor (unii susțin chiar
că Mussolini s-a întâlnit în secret cu regele pentru a tatona terenul).
Fasciștii au făcut o repetiție a ocupării Romei printr-o ocupare militară a
Anconei cu două luni înainte.
Multe alte exemple de conspirații, de
la asasinarea lui Iulius Cezar la revoluția bolșevică, pot fi date de orice
student la Istorie.
În toate cazurile, este vorba de indivizi
adunați în grupuri sau partide, care elaborează strategii și tactici, anticipează
obstacolele, apoi acționează cu hotărâre pentru a-și atinge obiectivele.
Agamben recunoaște că nu este
întotdeauna necesar să evoci „conspirații” pentru a explica evenimentele
istorice.
„Dar oricine ar eticheta un istoric
care a încercat să reconstituie în detaliu intrigile care au declanșat anumite
evenimente drept conspiraționist ar face cu certitudine dovada propriei sale
ignoranțe dacă nu chiar a idioției.”
Oricine a vorbit de Marea Resetare în
2019 a fost acuzat că a aderat la o teorie a conspirației. Până când fondatorul
și președintele executiv al Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, a
publicat în 2020 o carte care prezintă agenda FEM cu titlul COVID-19: Marea
Resetare.
În urma recentelor dezvăluiri despre
ipoteza scăpării din laborator, despre finanțarea de către americani a
cercetărilor de la Institutul de Virusologie din Wuhan pentru creșterea
agresivității, periculozității și capacității de răspândire a virușilor, despre
ascunderea intenționată a problemelor de siguranță ale vaccinurilor, coroborate
cu activitatea coordonată de cenzură a presei și de reducere la tăcere a
oricăror voci disidente, se pare că singura diferență dintre teoriile
conspirației și informațiile credibile este de aproximativ șase luni.
About Post Author
