man Model National Știri

Preotul-ziarist Vasile Țepordei – luptător pentru Basarabia română și pătimitor în Gulagul rusesc – 20 de ani de la adormire (14 mai 2002)

În cele din urmă a fost predat rușilor și dus la Constanța. Aici, anchetatorii au încercat să-i smulgă prin forță și amenințări, cetățenia română, dar fără rezultat. I s-a adus în cele din urmă un maldăr de ziare, ”Basarabia” și ”Raza”, proprietatea preotului Țepordei, cu toate articolele scrise de dânsul, ce ponegreau personalitatea lui Stalin. Crezând anchetatorii că prin aceste dovezi au reușit să-i slăbească propriile sale convingeri, i-au propus să accepte, în schimbul eliberării, să fie martor al acuzării într-un lot cu vreo trei sute de nume, printre care erau și foști deputați din ”Sfatul Țării”, care votaseră Unirea în anul 1918. Refuzând și această ultimă încercare de compromis, în luna iunie a anului 1949, a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică, în lagărele sovietice. În luna octombrie 1949, toți cei reținuți de NKVD în orașul Constanța au fost urcați în vagoane de marfă și transportați la Ungheni, de unde au luat drumul Siberiei. (…)

Aici, i-a venit în ajutor steaua vieții sale, printr-o doctoriță rusoaică, fiică de preot, care, văzându-l îmbrăcat în rasă preoțească, l-a obligat mai întâi să jure că nu va divulga secretul, mărturisindu-i că ea a trecut cu armata sovietică prin multe orașe din România, de care s-a îndrăgostit foarte mult.

Pentru aceste motive, i-a făcut cunoscut că vrea să-i salveze viața internându-l în infirmeria închisorii, dându-i îngrijiri medicale. Tot această doctoriță l-a îndemnat să scrie de acolo din închisoare, în Basarabia, dacă are cunoștințe, și să ceară să i se trimită colete poștale, pe care le-a și primit. Astfel și-a salvat omul viața. Pentru diferite boli, ticluite de această doctoriță, preotul Țepordei a stat în închisoare până la 1 martie 1950, când a fost transportat spre Sferdlovsk, dincolo de Urali, în localitatea Azanca, unde începe un alt capitol tragic al vieții sale.

Aici a făcut cunoștință cu cea mai întinsă pădure de pe glob, taigaua siberiană. În acest lagăr, la fel cu celelalte lagăre din URSS, se muncea în condiții inumane, de exterminare, la tăiat copaci, cu norme greu de realizat.

După o oarecare vechime în lagăr, un brigadier care-l verificase fără știrea lui, i-a acordat încredere și la condus, într-una din zile, departe, în mijlocul pădurii, prin locuri greu accesibile. I-a arătat o groapă comună, acoperită cu un strat subțire de frunze putrede, unde zăceau scheletele a cinci sute de ucraineni, care au refuzat colectivizarea. (…)

Părintele Țepordei a trăit în acest lagăr până în luna iunie 1950, când a fost îmbrăcat în haine absolut noi, din cap până în picioare, pe motiv de repatriere. Numai că trenul a greșit intenționat adresa și, în loc să ajungă în România, a ajuns la Vorkuta, în lagărul minei de cărbuni nr. 29. Aici, pe un ger de -35 grade Celsius, a folosit experiența pe care o căpătase și cum a intrat pe poarta lagărului, a întrebat dacă în acel lagăr se află români.

Nicu Popescu VorkutaCrez și adevăr, București, 2009, p. 216-218 (FericițiCeiPrigoniți / Mărturisitorii)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.