man Model National Opinii

La Washington se desfășoară o Revoluție Socialistă

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Lumea se schimbă la față cu o
rapiditate uimitoare. Schimbarea pornește din America, aflată în plină fierbere
revoluționară. Fantomele lui Robespierre, Lenin și Hugo Chavez bântuie pe
Potomac.

Un editorial cutremurător al lui
Victor Davis Hanson, în The Epoch Times, pe care l-am tradus pentru cititoriiActiveNews.

Americanii intră într-un teritoriu cu
totul nou și necunoscut. În următoarele cinci luni, ei ar putea trăi lucruri pe
care nu și le-ar fi imaginat până acum.

Până la conflictul ucrainean, nu am
mai asistat la un război terestru major în Europa în care să fie implicată
direct o putere nucleară.

În disperare de cauză, liderul labil
și iritat al Rusiei, Vladimir Putin, vorbește acum deschis despre posibilitatea
unui război nuclear.

Un președinte american de 79 de ani,
Joe Biden, strigă că adversarul său nuclear perdant este un asasin și un
măcelar care trebuie răsturnat de la putere.

După un an de politizare a armatei și
a catastrofei sale auto-provocate în Afganistan, America și-a pierdut
capacitatea de descurajare în lume. China, Iranul, Coreea de Nord și Rusia
colaborează pentru a exploata cât mai bine această rară fereastră de oportunitate
militară globală.

Fundamentele tradiționale ale
sistemului american – economie stabilă, independență energetică, abundență de
hrană, universități strălucite, sistem judiciar profesionist, forțe de ordine
și un sistem de justiție penală credibil – se topesc.

Prețul la benzină și motorină atinge
niveluri record. Inflația este cea mai mare din ultimii 40 de ani. Mașinile și
casele noi sunt inaccesibile. Remediul necesar – dobânzi mari și restricții
monetare  – va fi aproape la fel de dureros
ca boala însăși a hiperinflației.

Nu mai există frontieră de sud.

Ne așteptăm ca peste un milion de
cetățeni străini să năvălească în această vară, în Statele Unite, fără un control
al actelor, test COVID sau vaccin.

Nici unul nu se va teme de consecințe
pentru că a încălcat legea americană a imigrației.

Poliția este subfinanțată și acest
fenomen se agravează mereu. Procurorii districtuali eliberează în mod deliberat
infractori violenți fără a le aduce vreo acuzație.

(Zece mii de oameni au fost martori
oculari cum un un bărbat înarmat cu un cuțit l-a atacat pe actorul David
Chapelle la Hollywood Bowl, săptămâna trecută. Totuși, procurorul districtual
din Los Angeles a refuzat să depună plângere.)

Crimele și agresiunile se înmulțesc.
Furturile de mașini și jafurile cu violență au devenit evenimente normale în
marile orașe.

Infracțiunile penale au devenit o chestiune
politică. Ideologia, rasa și politica decid dacă legea este aplicată sau nu.

Rafturile din supermarketuri sunt tot
mai sărace, iar alimentele sunt acum prea scumpe pentru buzunarele a milioane
de americani.

Pentru prima dată în istorie, un
președinte american avertizează cu seninătate că ne așteaptă o penurie
alimentară.

Laptele praf pentru copii a dispărut
de pe rafturi.

Scena politică seamănă cu violența
ultimelor zile ale Republicii Romane. Scurgerea ilegală în public a unei
posibile anulări de către Curtea Supremă de Justiție a sentinței Roe vs Wade,
care ar permite alegătorilor din fiecare stat să-și stabilească propria
legislație privind avorturile, a creat o isterie națională.

Niciodată în istorie, Casa Albă nu a
aprobat tacit mulțimi de protestatari postați în fața caselor judecătorilor de
la Curtea Supremă, pentru a-i hărțui și intimida ca să-și schimbe decizia.

În campusurile universitare nu mai
există libertate de exprimare.

Criteriul meritului dispare. Admiterea,
angajarea, promovarea, păstrarea absolvenților în sistemul universitar și avansarea
se bazează tot mai mult pe debitarea dogmelor corectitudinii politice sau pe
apartenența la rasa, genul și etnia potrivite.

Când noile comisariate politice din
campusuri vor sfârși de demolat ultimele redute ale școlilor de științe, matematici,
inginerie, medicină și profesionale, America se va scufunda într-o mediocritate
permanentă și într-o scădere inevitabilă a nivelului de trai.

Ce s-a întâmplat?

Nu uitați că toate aceste catastrofe
sunt auto-provocate. Sunt rezultatul unor opțiuni, nu mâna destinului.

Statele Unite dețin cele mai mari
zăcăminte de gaze, cărbune și petrol din lume, luate împreună. Posedă știința
de a construi conductele cele mai sigure din lume pentru a oferi planetei
dezvoltarea energetică cea mai curată.

Inflația a fost o alegere deliberată a
lui Biden. Pentru un avantaj politic pe termen scurt a continuat să tipărească
trilioane de dolari, încurajând nemunca și menținând dobânzile la niveluri
record de mici într-o perioadă cu cerere mondială refulată.

Administrația este cea care nu a mai
dorit să existe frontieră. Slăbirea de către Stânga a sistemului legal de
imigrație are ca scop exploatarea politică a imigranților săraci și a votului
lor.

Considerate până nu demult exotice, idei
trăsnite precum teoria monetară modernă, teoria critică a legii și teoria
critică a rasei domină acum procesul de legiferare al administrației Biden.

Numitorul comun al tuturor acestora
este ideologia care calcă în picioare pragmatismul și bunul simț. Decât să fie
incorecte politic, păturile conducătoare preferă eșecul politic și lipsa de
popularitate.

Nu este oare așa întreaga istorie prăfuită
a revoluțiilor de stânga, de la Franța secolului XVIII la Rusia începutului de
secol XX și până la dezastrele contemporane din Cuba și Venezuela?

Poporul american respinge politicile
catastrofale din 2021 și 2022.

Cu toate acestea, cercul de cadre
radicale care îl înconjoară pe un Biden inert din punct de vedere cognitiv
continuă să forțeze aceste politici din decrete, directive birocratice și o
deliberată lipsă de performanță a guvernului.

De ce? Stânga nu are încredere nici în
sistemul constituțional, nici în bunul simț.

De aceea, în timp ce poporul face o
opoziție surdă, trebuie să ne așteptăm la o și mai drastică supraveghere pe
internet, la și mai multă „cancel culture”, cenzură, ministere ale
dezinformării, pichetare a domiciliilor persoanelor publice pentru intimidare
și, probabil, manifestări violente de stradă în această vară.

În acest timp, păturile conducătoare
de stânga își vor da toată silința să ignore deciziile Curții Supreme, să
anuleze ilegal datoriile studenților și, probabil, din toamnă, să introducă noi
lockdown-uri COVID.

Vor continua să urmărească mărirea numărului
de judecători la Curtea Supremă (pentru a o controla), eliminarea „filibusterului”
(posibilitatea opoziției de a boicota dezbaterea unei legi), desființarea
Colegiului Electoral, înființarea de noi state și înecarea scrutinului din
noiembrie cu alte sute de milioane de dolari negri din Silicon Valley.

Când revoluționarii subminează sistemul,
dobândesc antipatia publică și riscă un dezastru la urne, atunci sunt ei cel
mai periculoși. Ultimele luni au dovedit-o.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *