Tucker Carlson: Administrația Biden e gata să meargă până la Războiul Nuclear

Războiul din Ucraina nu are nici o
legătură cu Ucraina, cu suveranitatea și cu integritatea ei teritorială. Nici
cu sărmanul său popor. Este vorba despre putere și bani. Cu orice preț.

Când, în urmă cu câteva zile, am afirmat
că Războiul Nuclear ar putea fi dorit de globaliști pentru a le ușura misiunea
instaurării Noii Ordini Mondiale, mai multe voci, în public sau privat, mi-au
reproșat că sperii lumea.

M-am gândit că poate am exagerat. Că
globaliștii sunt și ei oameni ca noi, speriați de moarte, cu toate buncărele
lor anti-atomice de milioane de dolari.

Iată, însă, că în decurs de numai două
zile, am fost confirmat de două somități: Pat Buchanan și Tucker
Carlson.

Unul este veteranul conservatorilor americani, fost consilier al președinților Nixon, Ford și Reagan.

Celălalt este, probabil, cel mai mare ziarist din lume în acest moment.

Nu aș fi recurs niciodată la tocitul și
grandomanul clișeu al presei anilor ’90,„Am avut dreptate”, dacă nu m-aș fi simțit dator să atrag încă o dată atenția
asupra pericolului nuclear, cât se poate de real, care își arată tot mai cu
tupeu colții. Și despre care foarte puțină lume îndrăznește să vorbească, de frică să nu îi fie aplicată eticheta de „Putinist”.

Chiar și o utilizare a armelor
nucleare zise „tactice” – în legătură cu care au avertizat și una sau două voci din țara
noastră – ar provoca distrugerea unor teritorii uriașe.

Dacă dezastrul ar putea ocoli țări mai
îndepărtate, care se joacă acum de-a păpușarii războiului, el s-ar simți timp de secole în România.

Iată mai jos editorialul de luni seara
al lui Tucker Carlson de la Fox News, pe care l-am tradus integral pentru
cititorii ActiveNews.

E lung, dar de limpezimea cristalului
și merită citit până la ultimul cuvânt. Acest ultim cuvânt este „FIE!” și ar trebui să ne
dea frisoane. Veți vedea de ce:

*

Iată o amintire fericită: la micul
dejun, și chiar către prânz, în ziua alegerilor din 2016, practic nimeni la
Washington D.C. nu credea că Donald Trump ar putea câștiga.

Nu credea nimeni pentru că toată presa
le spusese timp de luni de zile că Trump nu are nici o șansă. Nici măcar una
teoretică.

Nici nu era de fapt o cursă electorală,
v-au spus. În realitate, pe 8 noiembrie, Donald Trump urma să fie înecat de un
colosal tsunami albastru (culoarea Partidului Democrat) și măturat definitiv,
împreună cu restul Partidului Republican. Sau cu colaboratorii săi, cel puțin.

Sondajele păreau să confirme că așa se
va întâmpla. La fel și bursele. Cel puțin una dintre ele afișase în acea
dimineață o cotă de victorie de 80-20 pentru Hillary Clinton.

Evident,  nu numai că s-au
înșelat toți. S-au făcut de rușine. Până la miezul nopții, Trump câștigase și
mulți dintre oamenii cu înaltă educație și foarte mare prestanță au apărut
brusc ridicoli.

Hillary Clinton însăși a fost atât de
șocată de rezultat în noaptea aceea încât a refuzat să accepte înfrângerea. A
mers să se culce sperând că totul este doar un vis urât.

Probabil că vă amintiți foarte bine
toate aceste lucruri, însă ceea ce s-a întâmplat apoi, între ziua alegerilor și
Ziua Recunoștinței (24 noiembrie), s-a dovedit în multe privințe mult mai
important.

Ce s-a petrecut în această perioadă a
trasat calea până unde ne aflăm acum. Ne îndreptăm spre una din cele mai mari
catastrofe din istorie.

*

În realitate, liderii Partidului
Democrat nu au putut înghiți rezultatul alegerilor din 2016. Au clacat sub
presiunea uriașă, sub așteptările zdrobite.

Însă, în loc să se uite în oglindă și
să își evalueze propria vină în acel eșec – „Ce am greșit? De ce alegătorii
ne-au respins?” și alte întrebări pe care persoanele mature emoțional și le pun
de obicei – liderii Democrați s-au grăbit să caute pe altcineva pe care să dea
vina pentru înfrângerea lor.

Și au ales Rusia.

Vladimir Putin este cel care l-a făcut pe Donald
Trump să câștige, ni s-a spus. Hillary Clinton a afirmat-o în repetate rânduri.

La început, era greu de luat în serios
așa ceva. Nu exista nici o dovadă că acest lucru este adevărat, deci nici o
persoană rațională nu a acceptat acest lucru.

Era un mecanism psihic de apărare copilăresc.
Nu era o afirmație factuală. Și, cu toate astea, ei nu au încetat să o repete,
fără nici o dovadă. Iar, cu timpul, au început să acționeze ca și cum ar fi
fost adevărat.

După încă o perioadă au paralizat
întregul guvern federal timp de ani de zile, încercând zadarnic să dovedească
afirmațiile cele mai importante din RussiaGate. Nu au reușit, pentru că aceste
afirmații nu erau adevărate. Și totuși, în mod critic, au rămas cramponați de
ele.

Nu au încetat să le susțină public: „Guvernul
rus ne-a piratat alegerile.”

Recent, Jen Psaki (purtătoarea de
cuvânt a Casei Albe) a rostit aceste lucruri răspicat, afirmând că sunt reale. Spunând asta, Psaki încerca să explice de ce administrația
Biden lucrează în acest moment la răsturnarea guvernului rus.

Democrații s-au convins pe ei înșiși
că Rusia le-a furat președinția, care i-ar fi aparținut de drept lui Hillary
Clinton. Cred acest lucru sincer. De aceea ne bagă în război cu Rusia.

*

Evident, ca în orice poveste complexă,
există mult mai multe fire narative. Însă motivația de bază este cât se poate de simplă.

Iată ce știm că NU este Războiul din
Ucraina:

Știm că Războiul din Ucraina nu este
despre salvarea democrației.

Știm că nu este despre protejarea
frontierelor noastre sacre de țară suverană.

Știm că administrația Biden nu se
sinchisește de aceste principii, pentru că ea conduce țara noastră și vedem cum
acționează.

Și știm cu siguranță – și aceasta este
o știre proastă pentru toți americanii miloși – că Războiul din Ucraina NU este
cu siguranță despre ajutorarea sărmanului popor ucrainean.

Mulți alți civili ucraineni vor muri
din cauza politicilor administrației Biden.

Dacă ar fi dorit să salveze Ucraina,
poporul său, infrastructura, țara, administrația Biden ar face presiuni pentru
o înțelegere pașnică ACUM.

Ar fi trebuit să o facă de două luni,
dar nu au făcut-o. Au respins din start orice înțelegere.

Deci, scopul lor nu este de a salva
Ucraina, de a salva vieți omenești. Nu, cu siguranță, nu acesta le este scopul.

În schimb, războiul are scopul de a
provoca o schimbare de regim la Moscova. Vor să răstoarne guvernul rus. Aceasta
ar fi o recompensă pentru alegerile din 2016. Este deci etapa finală logică,
probabil inevitabilă, a RussiaGate.

*

Ar fi trebuit să ne așteptăm la acest
deznodământ, pentru că o spuneau în gura mare de ani de zile.

Iată-l pe Adam Schiff (influent
congresmen Democrat, cu un rol covârșitor în procesele de „impeachment” ale lui
Donald Trump), cu doi ani în urmă, prezicând acest lucru:

 Adam Schiff: Cum a spus-o unul dintre
martorii noștri în investigația pentru destituire (a președintelui), Statele
Unite ajută Ucraina și pe poporul său pentru a putea combate Rusia ACOLO și a nu
fi nevoiți să o combatem AICI.

Deci, înarmăm Ucraina pentru a combate
Rusia. Câți americani (indiderent de ceea ce părere au despre Putin – probabil foarte proastă, și pe bună dreptate) doresc să„combatem Rusia”?

Foarte puțini. Dar Adam Schiff a spus
acest lucru răspicat în Camera Reprezentanților. Nu înarmăm Ucraina ca să îi
ajutăm pe ucraineni. Ei sunt doar niște pioni nefericiți în toată această afacere.
Înarmăm Ucraina ca să pedepsim Rusia. De ce? Pentru că i-a furat coroana lui
Hillary Clinton.

*

Dacă l-am fi luat în serios pe Adam
Schiff, când a repetat-o iară și iară… Măcar acum să o facem, deoarece Schiff
este unul dintre principalii actori ai acestui război.

Adam Schiff și-a petrecut weekendul în
Europa de Est, verificând mersul războiului pe care și-a dat atât de multă
silință să îl aprindă.

A călătorit împreună cu Nancy Pelosi
și cu alte câteva minți conspiraționiste de Democrați din Congres. Aceștia sunt
cei care cred cu adevărat în RussiaGate și care văd cum teoria lor a dat în
sfârșit roade.

Iată întregul grup, Pelosi, Schiff și
restul, întâlnindu-l pe președintele Ucrainei:

Zelenski: Bun venit. Încântat de
cunoștință. Mulțumesc pentru vizită.

Pelosi: Plăcerea este de partea mea să
vă întâlnesc.

McGovern: Jim McGovern, Massachusetts.

Zelenski: Încântat, mulțumesc.

Meeks: Ce plăcere să vă revăd, d-le
președinte.

Zelenski: Salutare din nou, încântat
să vă revăd.

Crow: Jason Crow din Colorado.

Zelenski: Încântat.

Schiff: Adam Schiff din California.
Onorat să vă întâlnesc.

*

Cum au ajuns Adam Schiff și Nancy
Pelosi la cârma politicii externe americane în timp ce ne îndreptăm spre Al
Treilea Război Mondial?

Și de ce Republicanii îi susțin?

Ce se întâmplă atunci când le
încredințezi unor persoane, care demonstrează o evidentă lipsă a limitelor, a
autocontrolului, a înțelepciunii, să se ocupe de ceva atât de important pentru
soarta unei națiuni?

Iată ce se întâmplă. Urmăriți-i pe
rând pe Democrații pe care tocmai i-ați văzut în imagini afirmând că această
schimbare de regim nu este nici pe departe gata să se încheie.

De fapt, războiul abia începe.Priviți:

Jason Crow: Însă există un lucru cu
adevărat clar pe care această delegație dorește să-l transmită, iar
președintele Biden a fost și el foarte clar cu ultima sa solicitare legată de
pachetul de ajutoare. Este o cerere istorică, pe care o vom promova în forță în
Congresul Statelor Unite pentru a fi aprobată. Iar aceasta transmite un mesaj
foarte simplu. Noi nu suntem interesați de impasuri. Nu vrem să revenim la statu
quo. Statele Unite sunt implicate în acest lucru pentru a câștiga și vom rămâne
alături de Ucraina până când victoria va fi obținută.

Acesta este congresmenul Jason Crow,
un bufon notoriu, care ne spune că noi nu ne aflăm aici pentru a ajunge într-un
impas. „Noi”? Serios?

Unii dintre noi aveau impresia,
formată pe baza declarațiilor publice, că apărăm suveranitatea unei alte țări,
Ucraina, care nu este a noastră. Ea aparține alegătorilor din Ucraina, pentru
că Ucraina este o democrație.

Dar iată cum congresmenul Crow ne
spune că nu vom accepta „impasurile”. Suntem implicați pentru a câștiga. Vom
câștiga. Vom fi implicați până obținem victoria.

Această afirmație ridică o întrebare.
Ce înseamnă a câștiga? Ce este victoria? Cum știm că am câștigat?

Ei bine, Jason Crow nu ne spune. Și
nici Nancy Pelosi. Ea a spus că vom continua să trimitem arme în Ucraina „până
când lupta va fi încheiată”.

Nancy Pelosi: Considerăm că această
vizită are rolul de a vă mulțumi pentru că luptați pentru libertate, că ne
aflăm la o frontieră a libertății, și că lupta voastră este o luptă pentru
toată lumea. Așa este și hotărârea noastră de a fi alături de voi până când
lupta va fi încheiată.

*

Cum am ajuns aici? Vă simțiți trădați?
Dacă sunteți unul dintre milioanele de americani cu inimă bună care și-au pus
un steag ucrainean la rever sau în fața casei pentru a-și exprima solidaritatea
cu poporul sărman și oprimat din Ucraina, probabil că nu v-ați gândit că
sunteți de acord cu așa ceva.

Nancy Pelosi ne spune că ne aflăm în
război cu o putere nucleară pentru o durată nedeterminată de timp. Ați mai
văzut filmul ăsta? Abia s-a terminat unul, după 20 de ani, în Afganistan.

Va fi și acesta la fel? Este un conflict
fără sfârșit, ne-a spus Nancy Pelosi. La fel ca și războiul împotriva
terorismului.

În caz că nu ați remarcat, toți
(membrii delegației) au repetat acest lucru. Iată-l pe coșmarul nostru, Adam
Schiff, însărcinat cu războiul împotriva Rusiei:

Adam Schiff: Toată lumea iubitoare de
libertate are un interes în deznodământul acestui război și să se asigure că
Ucraina iese victorioasă. Iar noi suntem hotărâți să facem tot ce ne stă în
putere pentru acest lucru. Suntem mândri să stăm umăr la umăr alături de
Ucraina și vom rămâne așa până la dobândirea victoriei.

Oamenii ăștia se joacă cu vorbele.
Habar nu au ce spun și nici nu le pasă. Încearcă să pretindă că pentru o zi sunt
oameni de stat.

Dar când Adam Schiff și Nancy Pelosi –
repetăm: oameni care ani de zile au demonstrat că sunt gata să spună orice
pentru interesul lor personal și al partidului lor – stau alături de un șef de
stat străin și îi spun: „Uite un cec în alb – tu scrie o cifră”, ar trebui să
te întrebi încotro se îndreaptă lucrurile.

*

Și știm încotro se îndreaptă. Aceasta
este politica externă cea mai imprudentă din toată istoria Americii.

Vedeți o
mână de lideri degradați, uneori senili de-a dreptul, eludând cu dezinvoltură
consecințele de a merge la război împotriva unei puteri nucleare, ignorând
eventualitatea unui război nuclear, ca și când ar fi o bagatelă care nici măcar
nu trebuie pomenită.

Dar trebuie pomenită. Ei ne repetă zilnic
că Vladimir Putin este răul suprem și este nebun, lucru care poate fi adevărat.
Dar dacă același om amenință cu armele sale nucleare Statele Unite și Europa
Occidentală, de ce să nu îl credem?

Poate că nu ați observat acest lucru.
New York Times nu a părut să își facă timp pentru subiect, însă iată-l pe
ministrul rus de Externe, săptămâna trecută, afirmând acest lucru:

Marcus Moore, reporter ABC: Ministrul
rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat un avertisment șocant. Într-o
declarație pentru presa de stat, Lavrov a spus: „Pericolul (nuclear) este
serios. Este real. Nu trebuie subestimat.” El a adăugat că nu își dorește să
vadă cum aceste riscuri ale unui război nuclear sunt „umflate artificial”.

Deci, ceea ce spun rușii este că „vom
folosi armele nucleare împotriva voastră și a aliaților voștri, dacă nu dați
înapoi. Dacă, de pildă, acțiunile voastre reprezintă o amenințare existențială,
cum ar fi încercarea de a ne răsturna guvernul.”

Știm că aceasta este o posibilitate
reală și încă de mai multă vreme. În urmă cu doi ani, Vladimir Putin a revizuit
politica nucleară de descurajare a Rusiei.

Acum, noua politică permite Rusiei să
folosească arme nucleare ca răspuns la o lovitură convențională. Adică o
eventuală provocare non-nucleară.

În luna martie, fostul președinte al
Rusiei, Dmitri Medvedev, care conduce acum Consiliul de Securitate, i-a amintit
țării noastre de această politică.

El l-a avertizat pe Joe Biden că Rusia
va folosi într-adevăr arme nucleare împotriva Occidentului ca răspuns la orice„act de agresiune comis împotriva Rusiei și a aliaților ei”.

*

Cum ar arăta o asemenea provocare? De pildă, să
dobori un avion cargo rusesc carea transportă sute de militari ruși? Pentagonul
a recunoscut că a făcut-o.

Nu trebuie să fii în pielea Rusiei
pentru a vedea în această acțiune un gest imprudent. Nu doar să îl faci, dar să
te mai și lauzi cu el la NBC News.

Unde ne duc toate astea?

Știm că Putin a plasat forțele
nucleare ruse în stare de alertă maximă. Repet: Rusia deține cel mai mare
arsenal nuclear din lume. De ce nu l-ar folosi?

Repet: Ne spun zilnic că este rău și
nebun și o amenințare.

Da, dar nimeni la Washington nu pare
să fie încercat nici de cea mai măruntă îngrijorare.

Mai mult, congresmenul Adam Kinzinger,
a făcut apel pentru un cec în alb, adică pentru
un conflict pe termen nelimitat în Ucraina, folosind aceeași justificare legală
care ne-a dus în Irak acum aproape 20 de ani. Vrea o autorizare pentru
folosirea forței armate. Iată:

Margaret Brennan, CBS News: Senatorul
Kaine a fost cu noi și ne-a declarat că este prematur pentru folosirea forței armate
în Ucraina. Credeți că are dreptate?

Adam Kinzinger: Nu, nu cred. Nu cred
că trebuie să folosim forța în Ucraina chiar acum. Am depus o AUMF (autorizare
de folosire a forței militare), care dă președintelui putere în fața Congresului,
adică permisiunea de a folosi forța armată, dacă în Ucraina sunt folosite ADM
(arme de distrugere în masă), nucleare, biologice sau chimice. Această lege nu
îl obligă pe președinte să o facă. Spune doar că, dacă dorește, are puterea să
o facă. S-ar putea să vină un moment… Vă amintiți, înainte de Al Doilea
Război Mondial a fost o vreme când nimeni nu dorea să se implice, dar în cele
din urmă au înțeles că trebuie să o facă. Sper să nu ajungem acolo, dar trebuie
să fim pregătiți.”

 „Înainte de Al Doilea Război Mondial…”,
explică Adam Krinzinger (congresmen Republican). Anul trecut, Kinzinger era un
tip care fusese redistribuit în afara propriului district și căuta cu disperare
un post de știri unde să facă declarații.

Viitorul părea sumbru pentru Adam
Kinzinger.

Acum, Kinzinger este în toate emisiunile
de duminică, încercând să îl imite pe Winston Churchill.

Puteți dar vedea că există un imbold
transpartinic printre membrii mediocri și limitați intelectual ai Congresului
să se joace de-a șoimii războiului.

*

Totuși, ar trebui să vă puneți
întrebarea: de ce, brusc, toată lumea vorbește despre arme chimice și
biologice?

Cu doar câteva săptămâni în urmă, Joe
Biden, implicit Statele Unite, au promis să răspundă „cu aceeași monedă” la o
potențială utilizare a armelor chimice și biologice de către Statele Unite,
dacă Rusia utilizează astfel de arme împotriva ucrainenilor.

Apoi, pentru că acest lucru însemna practic
recunoașterea faptului că avem arme chimice și biologice, consilierul pentru
securitate al lui Joe Biden, a cărui memorie încă funcționează, a revenit și
ne-a spus: „Nu, nu, președintele s-a exprimat greșit”.

La fel cum a făcut-o atunci când ne-a
spus că războiul din Ucraina urmărește o schimbare de regim în Rusia.

Nu vom folosi niciodată arme chimice
și biologice, ne-a spus Jake Sullivan. Însă, dintr-un motiv oarecare, mulți
oameni la Washington, din ambele partide, vorbesc încă de utilizarea armelor
chimice și biologice de către Statele Unite împotriva Rusiei.

Iată-l pe unul din membrii cei mai
limitați ai Congresului, Michael McCaul, un Republican din Texas, considerat un
fel de purtător de cuvânt al serviciilor de informații:

Michael McCaul: Ce se va întâmpla dacă
o armă chimică și/sau o armă nucleară tactică, cu rază scurtă, este aruncată în
Ucraina? Adică, lumea va sta cu brațele încrucișate și va privi fără să facă
nimic?

George Stephanopoulos, realizator ABC
News: Ce ar trebui să facem?

McCaul: Mi-e greu să spun, iar când
vorbesc cu secretarul general al NATO, treaba lor este să apere Articolul Cinci
al NATO, însă, în opinia mea, acest lucru ar însemna mult prea puțin. Acest
lucru (atac chimic sau nuclear al Rusiei) ar însemna încălcarea unei linii
roșii și, dacă se produce, trebuie să răspundem cu aceeași monedă.

Deci, evenimente ca acestea le oferă
unor tipi ca Michael McCaul să vă dea lecții de morală la televiziune.

Dar, încă o dată: avem membri ai
Congresului cu acces la informații de înalt nivel, discutând relaxat despre
folosirea armelor chimice sau nucleare împotriva unei puterni nucleare.

*

Nu e vorba de a lua apărarea Rusiei.
Nu trebuie să credeți că invazia Rusiei în Ucraina a fost justificată. Nu a
fost.

Dar nu înseamnă că ești de partea lui
Putin dacă gândești:

„Stați o clipă. Cum am ajuns aici? Cum
am ajuns să discutăm despre războiul nuclear la talk-show-urile de duminică?
Este normal? Suntem pregătiți pentru asta (un război nuclear)?”

Este limpede că nimănui din administrația
Biden nu-i pasă sau nu e îngrijorat. Escaladările continuă în ritm rapid și
înțelegi asta dacă urmărești banii.

Continuăm să sifonăm bani către
guvernul Ucrainei, guvern pe care cu doar un an în urmă Democrații îl descriau
ca fiind unul din cele mai corupte din lume. Dar ce contează? Acum trimitem
bani Ucrainei în sume amețitoare.

Joe Biden a semnat în martie pentru un
pachet de ajutoare de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Apoi a trimis alți 1,3 miliarde de
dolari suplimentari.

Mai trimisese 350 de milioane în
februarie.

Apoi alți 800 de milioane tot în
martie.

Peste toate astea, Joe Biden a cerut
aprobarea (Congresului) pentru alți 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina,
iar solicitarea include finanțări pentru „artilerie cu rază lungă”, cu un
calibru mai mare decât mortierele pe care deja le trimitem.

Cu alte cuvinte, trimitem în Ucraina
artilerie care poate lovi cu ușurință teritoriul Rusiei și încă în valoare de
33 de miliarde de dolari.

Cât reprezintă 33 de miliarde de
dolari? Un singur cec pentru Ucraina reprezintă mai mult decât dublul sumei pe
care administrația Biden o cheltuiește pentru a ne apăra frontierele.

Administrația Biden tocmai a solicitat
15 miliarde de dolari pentru întregul buget anual de la Vămi și Frontieră și 8
miliarde pentru Agenția de Imigrație.

*

Ce se petrece aici?

Daily Mail relatează că un
oligarh rus (Vladimir Evtușenkov), având legături cu Vladimir Putin, este pe
lista tipilor răi. Corect? Nici gând, pentru că el s-a întâlnit cu fiul
președintelui (Hunter Biden) la Moscova, de mai multe ori, pentru a discuta tot
felul de investiții.

Astfel că oligarhul este sancționat de
Marea Britanie, dar NU și de administrația Biden.

Cu toată retorica ei
belicoasă, administrația Biden a decis să nu-l sancționeze pe oligarh pentru că
este unul dintre prietenii fiului președintelui.

*

Să recapitulăm: toate astea nu au
nimic de-a face cu Ucraina. Războiul din Ucraina nu are nimic de-a face cu
Ucraina. Cu bunăstarea pe termen lung a acestei țări, cu sănătatea sau
securitatea poporului său.

Are de-a face cu multe alte lucruri.

De pildă, solicitarea administrației
Biden pentru ajutorarea Ucrainei – cine s-ar fi așteptat? – include și mijloace
de a obține cetățenia pentru refugiații afgani (din SUA), soțiile și copiii
lor.

„Secretarul Departamentului de Interne
poate modifica, dacă apreciază necesar, statutul unui cetățean afgan într-unul
al unei persoane legal admise pentru rezidență permanentă.”

Oh, deci în cadrul unui program de
ajutor, destinat să apere frontierele unei alte țări suverane, noi continuăm să
le degradăm pe ale noastre!1

Pariez că nu v-ați fi gândit niciodată
că apărarea democrației ucrainene înseamnă să primești mii de noi cetățeni
străini în țara asta, de azi pe mâine.

*

Dacă doriți să știți de ce liderii
noștri sunt atât de hotărâți să agraveze acest conflict, iată răspunsul:
aceasta înseamnă mai multă putere pentru ei!

Aceasta înseamnă o răzbunare pentru
alegerile din 2016.

Iar dacă aceasta înseamnă și declanșarea
unui conflict nuclear, fie!