man Model National Știri

Moarte subită la doar 27 de ani: Giulia Gazzani, fiica primarului din Castelbelforte, provincia italiană Mantova, a fost găsită prăbușită în baie după ce se întorsese de la sala de sport

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Încă o moarte subită: Giulia Gazzani, în vârstă de numai 27 de ani, a fost găsită moartă în baie sâmbătă seara, după o activitate sportivă. Era fiica lui Massimiliano Gazzani, primar la Castelbelforte și vicepreședinte al provinciei Mantova din Italia, informează Gazeta Românească.
Medicii de pe ambulanță au făcut eforturi îndelungate pentru a o resuscita, însă în zadar. Decesul a fost constatat în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie. Giulia Gazzani, născută în 1995, era educatoare de sănătate profesionistă. Vârsta, ocupația și istoricul medical demonstrează că nu suferea de vreo afecțiune cunoscută. Era fiica lui Massimiliano Gazzani, 58 de ani, lider istoric din Liga Nordului, primar în Castelbelforte și vicepreședinte al provinciei Mantova, scrie Corriere

I s-a făcut rău la duș

Tânăra a fost găsită fără suflare în casa în care locuia cu părinții ei și cu cei doi frați: nu cu mult timp înainte se întorsese de la sală. După activitatea sportivă, tânăra se întorsese acasă pentru a face un duș. Membrii familiei au fost alertați de faptul că fata nu mai ieșea din baie: după un timp, au intrat să verifice dacă se simte bine. Au găsit-o prăbușită pe jos, în stare de inconștiență.

La câteva minute după apelul telefonic, ambulanțierii și carabinierii au ajuns la domiciliul victimei. Ei au încercat să facă tot posibilul pentru a o resuscita pe tânără, însă, în cele din urmă, au fost nevoiți să se dea bătuți în fața realității.

Autopsie pentru Giulia Gazzani

În următoarele zile va fi efectuată o autopsie, dispusă de judecători sau solicitată de familia tinerei. Examinarea ar putea face lumină asupra cauzelor unei astfel de morți subite și dramatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.