Istorie man Model National

28 februarie 1997. Venirea Regele Mihai în România. IMAGINI IMPRESIONANTE DE ARHIVĂ

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

28 februarie este o zi importantă și cu o încărcătură istorică majoră pentru români. În această zi, în 1997, Regele Mihai a revenit din exil, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului este acceptată de toate formațiunile politice. Regele Mihai a reprimit pașaport românesc.

Evenimentul a avut loc în timpul în care președintele Emil Constantinescu se afla la conducerea României. Atunci, Regelui Mihai i-a fost redată cetățenia română și i-a fost acordat permisul de a intra în țara noastră. Trebuie amintit că a fost întâmpinat de zeci de mii de români.

Ultimul suveran al Regatului României a trecut la Cele Veșnice pe 5 decembrie 2017, la reședința privată din Elveția, fiind în vârstă de 96 de ani. Adus în țară, trupul neînsuflețit al monarhului a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, apoi în Sala Tronului de la Palatul Regal din Calea Victoriei (București).

Slujba de înmormântare a fost oficiată la Catedrala Patriarhală din Capitală pe 16 decembrie 2017, iar înhumarea a avut loc în seara aceleiași zile la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *