Cultură man Model National

Moșii de iarnă sau pomenirea morților – Arborele genealogic al nemuririi noastre. Biserica îi pomenește pe toți cei dragi plecați dintre noi

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, credincioșii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi trecuți la Domnul, amintește Ziarul Lumina. Cunoscută și sub denumirea populară de Moșii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare și rugăciune pentru cei care „s-au săvârșit în dreapta credință”.

Părintele Alexander Schmemann referindu-se la pomenirea celor adormiți spune: „Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste și Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți. El este Viața și această Viață este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii și motivația pentru care se săvârșesc rugăciuni pentru cei adormiți”.

În ziua sâmbetei Moșilor de iarnă, așa cum spune Sinaxarul zilei din Triod, „dumnezeieștii Părinți au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiți întru dreapta credință, în nădejdea învierii veșnice”.

A fost rânduită comemorarea în această sâmbătă, pentru că în ziua următoare este prăznuită cea de-a doua venire a Domnului, când are loc Înfricoșătoarea Judecată.

În acest sens Triodul ne spune că „prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoșătorul și dreptul Judecător să aibă, față de suflete, obișnuita Sa milă și să le așeze întru desfătarea cea făgăduită”. Rugăciunea pentru cei adormiți devine, astfel, o imagine a marii adunări eshatologice care va preceda Judecata, la care sperăm să dobândim cu toții răspuns bun.

Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți prin Învierea Sa, pe care o cinstim în fiecare duminică, ziua Învierii lui Hristos.

Cât de important este să întocmești un pomelnic pentru cei adormiți

Arhimandritul Mihail Daniliuc a explicat, pentru Doxologia.ro, ce semnificație are pomenirea morților pentru creștini.

„An de an, în sâmbăta de dinaintea duminicii Dreptei Judecăți, Biserica a rânduit pomenirea de obște a tuturor celor din veac adormiți în dreaptă credință, zi numită în popor Moșii de iarnă.

Prin aceasta ne arătăm iubirea către Dumnezeu, manifestată prin neuitarea și dragostea față de cei plecați dintre noi, ziua de pomenire oferindu-ne un binecuvântat prilej de a săvârși fapte bune în numele lor. Însă rugăciunile pentru ei pot fi, deopotrivă, un îndemn de a cugeta profund la moarte, socotită de Sfinții Părinți drept „cea mai înaltă filozofie a vieții”.

Ne vine greu să acceptăm că petrecerea noastră pământească se va sfârși. Dar, dacă ne vom gândi adesea la moartea vremelnică a trupului, ne vom izbăvi de moartea cea veșnică. În societatea contemporană, ce exaltă plăcerile și bucuriile înșelătoare ale existenței biologice, îndemnul de a medita la moarte pare utopic. Cu toate acestea, Sfântul Ioan Scărarul glăsuiește: „cugetă la moarte și nu vei greși în veci”. Bătrânii noștri probabil aveau acces mai greu la astfel de cugetări, dar simțeau, aveau convingerea că moartea nu înseamnă dispariție, ci mutare într-o altă lume. Așa îmi explic de ce acordau o atenție aparte soroacelor la care Biserica cheamă poporul să-și cinstească strămoșii. Îmi amintesc cu câtă grijă pregăteau bunica și mama coșul cu plăcinte, cozonac ori colaci. De cu seară, puneau la fiert grâul, veghindu-l cu dragoste și rugăciuni. Tot atunci se întocmeau pomelnicele.

Întocmirea pomelnicelor celor adormiți

Ați observat? Cei bătrâni au o memorie de invidiat. Aștern pe hârtie o mulțime de nume, într-o ordine doar de ei știută. Și acum întâlnesc asemenea mărturii ale neuitării, ale iubirii, purtate de mâini brăzdate de muncă și vremi, aduse cu lumânarea aprinsă către dumnezeiescul altar. Hârtiile cu numeroasele prenume așezate în coloane stau cuminți, așteptând să fie pomenite la Sfânta Proscomidie, Dumnezeiasca Liturghie și slujba parastasului. Vă mărturisesc că am lansat o provocare unor tineri: „Vă rog, scrieți toate rubedeniile voastre decedate, adăugând cunoștințe, colegi, prieteni, profesori trecuți la Domnul”. Cu amărăciune, am constatat că rezultatul s-a arătat, de cele mai multe ori, dezamăgitor. Unii nu știau nici cum se numesc nașii de botez ori chiar străbunicii lor. Vedeți cât de important este să întocmești un pomelnic pentru cei adormiți?

El adăpostește un întreg arbore genealogic, alcătuit ad-hoc, dovedind puterea iubirii și a neuitării strămoșilor, mărturisind că moartea, oricât de dureroasă și înfricoșătoare s-ar arăta, nu ne desparte de cei dragi. Cred cu tărie că scrierea pomelnicului celor aflați în veșnicie reprezintă nu doar un act de cult, ci și de cultură, determinându-ne să nu ne uităm spița neamului.

Mărturii scripturistice și patristice în sprijinul rânduielilor pentru cei adormiți

Așadar, Moșii de iarnă constituie un popas duhovnicesc în care ar trebui să medităm mai adânc la semnificațiile slujbelor Bisericii pentru cei adormiți, dar și să învățăm să le împlinim corect, căci de-a lungul timpului au apărut obiceiuri străine de tradiția Sfintei Ortodoxii. În numeroase cazuri, credincioșii pun accent îndeosebi pe îndeplinirea unor cutume, unele chiar amuzante, uitând esențialul: rugăciunea, însoțită de faptele de milostenie făcute în numele morților celor ce au o reală nevoie de ajutor. Poate că din acest motiv unii tineri manifestă nedumerire sau chiar ezitare când își văd părinții sau bunicii preocupându-se constant de astfel de rânduieli.

De aceea, se cade să aducem câteva mărturii menite să ne întărească în convingerea că slujbele de pomenire pentru repausați sunt absolut necesare. Bunăoară, în Vechiul Testament găsim îndemnuri la milostenie în numele celor adormiți. Pe lângă rugăciuni stăruitoare, se cereau și pomeni. Tobit, spre exemplu, aflându-se în ultimele clipe de viață, i-a spus fiului său: „împarte pâinea ta la mormântul drepților, dar celor păcătoși să nu le dai” (Tobit 4, 7), adică facerile de bine să vizeze pe cei nevoiași, dar și cucernici, credincioși. Isus Sirah învață: „dărnicia ta să atingă pe toți cei în viață și chiar morților fă-le parte de ea” (Isus Sirah 7, 35). O altă dovadă a necesității rugăciunilor pentru cei din lumea cealaltă o găsim în Cartea a doua a Macabeilor (12, 12-46), unde se subliniază cât de greu cântăresc rugăciunea și jertfele în slobozirea lor de păcate: „drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat”. În Noul Testament ni se vădește posibilitatea iertării chiar după moarte a unor păcate, excepție făcând cele împotriva Duhului Sfânt (Matei 12, 31-22). Sfintele evanghelii ne arată că Hristos a săvârșit nenumărate fapte minunate asupra unor persoane la rugămintea altora, iar cele trei învieri le-a înfăptuit mișcat de plânsul și rugăciunile celor dragi ai lor. Ni se adeverește astfel că, prin mijlocirea credinței și a dragostei, multe se împlinesc, deoarece, ne spune Sfântul Apostol Pavel, nici măcar mormântul nu poate stăvili iubirea (I Corinteni 13, 8). Rugăciunile, milosteniile în numele repausaților devin, așadar, o sfântă răspundere: „datori suntem să ne rugăm pentru frați” (I Ioan 15, 13).

Să amintim și câteva mărturii patristice, specificând că asemenea rugăciuni s-au săvârșit încă din Biserica primară, ele regăsindu-se în cele mai vechi liturghii cunoscute, ba chiar în Constituțiile Apostolice. Sfinții Părinți au lămurit în mod explicit necesitatea acestora: Sfântul Epifanie, trăitor în secolul V, spune: „pentru cei morți se fac pomeniri săvârșindu-se rugăciuni și milostenii”. Sfântul Chiril precizează că prin ele cei trecuți dincolo „vor dobândi mare folos”, iar Sfântul Ioan Damaschinul afirmă cu tărie că rugăciunile orânduite în cadrul Sfintei Liturghii pentru cei adormiți „au un folos cât se poate de mare”. În fine, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne îndeamnă: „dacă vrei să-ți arăți iubirea față de acel adormit, atunci folosește milostenia, căci ea va învia pe cel răposat și-l va acoperi cu slavă”.

Așadar, rugăciunile și pomenirile săvârșite pentru cei adormiți ajută sufletele lor spre ușurarea de păcate pe care ei nu au mai avut răgazul să arate pocăință, îndreptare, nici fapte bune pentru înduplecarea Preamilostivului Părinte. Se înțelege că cei morți în necredință nu pot beneficia de roadele acestor mijlociri ale Bisericii, rânduite, după spusele aceluiași sfânt părinte, prin Duhul Sfânt”, a scris acesta.

Despre parastas, sfântul Paisie Aghioritul ne sfătuia:

Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morți este viața noastră petrecută cu luare aminte, nevoința pe care o facem pentru a ne tăia neputințele și a ne curăța sufletul. Pentru că dezlipirea noastră de lucrurile materiale și de patimile sufletești, pe lângă faptul că ne pricinuiește nouă ușurare, are ca rezultat și ușurarea sufletelor celor adormiți din tot neamul nostru. Cei adormiți se bucură atunci când un urmaș de-al lor se află lângă Dumnezeu. Dacă noi nu suntem într-o stare duhovnicească bună, atunci suferă părinții noștri adormiți, moșii și strămoșii și tot neamul nostru. „Uită-te ce nepot am făcut!”, spun ei și se mâhnesc. Dacă însă suntem într-o stare duhovnicească bună, se bucură pentru că și ei au contribuit la nașterea noastră, iar Dumnezeu într-un anumit fel este obligat să-i ajute. Adică ceea ce va da bucurie celor adormiți este străduința noastră de a bineplăcea lui Dumnezeu, astfel încât să-i întâlnim în Rai și astfel să trăim cu toții împreună în viața cea veșnică.

Prin urmare merită osteneala să lovim în omul nostru cel vechi ca să se facă nou, astfel încât să nu se vatăme nici pe sine, nici pe ceilalți oameni, ci să se ajute atât pe sine însuși, cât și pe ceilalți, fie ei vii sau morți.

Veșnica lor pomenire, din neam în neam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.