man Model National Opinii

Corneliu Vlad: Eminescu, ctitorul politologiei românești. Scuturile supraviețuirii naționale: Echilibrul și Neutralitatea

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

În clipa astrală a Unirii
Principatelor Române, Mihai Eminescu avea nouă ani, iar când s-a
recunoscut numele oficial al țării, România, împlinea 12 ani. Omul deplin al culturii românești a
crescut așadar, s-a maturizat și s-a exprimat, tot mai lucid și
mai răspicat, odată cu afirmarea statului a cărei efigie
spirituală identitară avea să devină
.

Tânără Românie se vă confrunta,
încă din zorii existentei sale ca stat independent și până la
urmă unitar (dar nu și pe deplin întregit) în timpul vieții
sale. Iar Eminescu, prevăzând încercările
existențiale prin care el avea să treacă, i-a definit clarvăzător
și riguros sfidările cu care vă lupta și i-a jalonat calea
devenirii. Eminescu s-a dăruit tânărului stat
al românilor ca poet, prozator și dramaturg, ca filozof al istoriei
și politolog, ca lucrător diplomatic, ca gazetar lucid și
înflăcărat.Dar mai cu seamă ca militant de primă
linie al intereselor și idealurilor naționale, de la primele
elanuri în mișcările tineretului epocii până la elaborarea și
aplicarea strategiilor ambițioase și temerare ale Societății „Carpați”.

Întreaga viață și lucrare a
acestui mare roman au stat sub pecetea patriotismului și sub semnul
naționalismului rațional. Iar viața sa tumultuoasă și
zbuciumată și sfârșitul său nedrept de timpuriu au rămas în
conștiința colectivă ca jertfă supremă pe altarul slujirii
patriei, în luptele sale neîntrerupte pentru binele și propășirea
ei. Au trecut un secol și câteva decenii
de la dispariția sa pământeană, dar exegeții vieții și operei
sale nu contenesc să-i investigheze, cerceteze, comenteze și
răspândească uriașul patrimoniu de gândire și exprimare
artistică prin capodopere pe care l-a lăsat viitorimii.

Cercetători aplicați, de la Titu
Maiorescu și G. Călinescu, Dumitru Murărașu și C. Rădulescu
Motru, Eliade, Cioran și Țuțea, Ilie Bădescu și George Ene, s-au
aplecat cu precădere asupra moștenirii de politolog a Poetului
național, cel care poate fi considerat, între multe altele, și
ctitorul politologiei române moderne. Spiritul și verbul său au făcut
lumină în desișul tenebros al unei epoci tulburi a Europei, dar
mai ales a părții noastre de lume, pentru a-i defini mecanismele
puterii și a desluși obscurele, maleficele jocuri ale unor forțe
copleșitoare, „monștrii reci” ai epocii, cum îi numea
Nietzsche, forțe de regulă potrivnice intereselor românilor.

Din articolele sale de ziar, care au
îmbrățișat o vastitate de domenii, cei care s-au aplecat asupra
rândurilor așternute ordonat pe hârtie reconstituie și ne
restituie o arhitectură bine structurată a doctrinei de politolog a
lui Eminescu. Ei descoperă și scot la iveală un
edificiu de concepție și aplicativitate practică întru totul
valabil și astăzi, într-un moment istoric nu mai puțin complicat
și cotropit de primejdii pentru ființa noastră națională.Încercările feluriților Zoili de a
demonetiza sau răstălmăci parșiv mesajul lui Eminescu se
spulberă, de peste un secol, una după alta.

Actualitatea lui
Eminescu ca politolog și strateg al dăinuirii naționale rămâne
neclintită și de netăgăduit. Impactul tezaurului politologic al
gândirii lui Eminescu este uriaș și de arzătoare actualitate, dar
mult-mult prea puțin frecventat și cunoscut și însușit de către
puternicii zilei, adică tocmai cei ce ar avea datoria sfânta să se
supună primii comandamentelor acestei doctrine care este, în ultimă
instanță, cea a supraviețuirii naționale.

Preocupările de politolog în
domeniile securității și siguranței naționale au ca filigran al
întregii sale concepții de politică externă supraviețuirea
statului independent România.

Din acest cuprinzător tezaur de
înțelepciune politică pot fi valorificate și aplicate astăzi, în
fața multiplelor riscuri și pericole care asalteza mereu România,
de la statul abia închegat și până în zilele noastre.

Un stat care nu avea în vremea lui
Eminescu nici doctrină de securitate națională, nici un organism
național specializat și care trebuia să facă față rivalităților
dintre marile puteri inclusiv pe seama României și presiunilor
multiple ale acestora asupra țării noastre.

Eminescu punea pe acest teren încă
neatins primele jaloane pe calea devenirii statului român modern
într-un climat tot mai complex și subminat constant de adversități
și primejdii dinafară hotarelor. Prioritara era în această privință
apărarea și salvgardarea țării de pericolele externe, care
proveneau în majoritate covârșitoare din partea marilor puteri și
a alianțelor sau adversitatilor dintre ele. Iar coordonatele politici externe a
țării în acest context minat de riscuri, presiuni și amenințări
sunt Echilibrul și Neutralitatea.

Despre ele, într-un articol
viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *