
CHIȘINĂU, 15 ian – Sputnik. Președintele țării a venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Naționale a Culturii. Șeful statului a acordat mai multor oameni de cultură din țara noastră Medalia „Mihai Eminescu” și diverse titluri onorifice. De asemenea, pentru păstrarea și perpetuarea tradițiilor și culturii găgăuze, titlul de „Colectiv Artistic Emerit” i-a fost conferit Ansamblului de cântece și dansuri populare „Diuz-Ava” din orașul Comrat.Printre primii care au depus flori la bustul scriitorilor de pe Aleea Clasicilor din Capitală a fost ministrul Culturii, Sergiu Prodan. Ministrul Culturii a mai specificat că, din păcate, astăzi starea culturii în țara noastră, în mare parte, ar putea fi determinată printr-un cuvânt, și anume lipsuri. Lipsesc multe: un buget mai mare pentru instituțiile culturale, pentru salariile oamenilor care muncesc în domeniu, pentru producția cinematografică, pentru cărți, pentru proiecte culturale, pentru casele de cultură aflate în dificultate, multe dintre ele în paragină, pentru păstrarea și restaurarea patrimoniului, lipsesc cu desăvârșire specialiștii în administrația culturală, a concretizat ministrul.”Și totuși, trebuie să înțelegem, că nu bunăstarea unei societăți dă naștere culturii, ci anume cultura societății poate da naștere bunăstării. Tocmai de aceea, Cultura trebuiesă devină o prioritate pentru toți”, a sibliniat Prodan.Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adus un omagiu oamenilor de cultură care ne-au părăsit în 2021. Oficialul a scris pe rețelele de socializare că este o mare pierdere pentru cultura noastră trecerea la cele veșnice a scriitorul Nicolae Dabija, pictoriței Valentina Rusu-Ciobanu, a artistului Iurie Sadovnic și alții. Și primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a depus astăzi flori la monumentul poetului, Mihai Eminescu din scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, dar și la bustul scriitorului de pe Aleea Clasicilor.Ziua Națională a Culturii este marcată în țara noastră din 2012 și are drept scop promovarea culturii, artei, și efortului academic.