
CHIȘINĂU, 14 ian – Sputnik. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, și-a exprimat speranța că negocierile cu Statele Unite ale Americii privind garanțiile de securitate vor fi reluate, iar asta depinde de răspunsul Washingtonului la propunerile Rusiei, scrie Ria Novosti.Miercuri, la Bruxelles a avut loc o reuniune a Consiliului Rusia-NATO. Întâlnirea a fost o continuare a negocierilor privind garanțiile de securitate dintre Rusia și Statele Unite, care au avut loc în perioada 9-10 ianuarie la Geneva. Joi, după ședința Consiliului Rusia-NATO, au loc consultări la sediul din Viena al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.La mijlocul lunii decembrie, anul trecut, Rusia a transmis Washingtonului și aliaților săi proiectele de acorduri cu Statele Unite și proiectele de înțelegeri cu statele membre NATO, care includ, printre altele, prevederi privind garanțiile reciproce de securitate în Europa, nedesfășurarea de rachete cu rază medie și scurtă de acțiune în zona de acces reciproc și renunțarea la extinderea în continuare a Alianței Nord-Atlantice, inclusiv în fostele republici ale URSS.