Life Lifestyle man National Politics Technology

Medicament gratuit pentru tratamentul COVID-19: Cine va beneficia

CHIȘINĂU, 12 ian – Sputnik. Peste 15 mii de oameni ar putea beneficia lunar de un medicament antiviral împotriva COVID-19. Medicamentul va fi compensat 100% și va putea fi utilizat în tratamentul la domiciliu. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Sănătății în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit Alei Nemerenco, autoritățile sunt în proces de asigurare a tratamentului pacienților la domiciliu cu preparate antivirale specifice. La moment, medicamentul este în proces de înregistrare la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Astfel, urmează înregistrarea prețului și includerea acestui medicament în lista medicamentelor compensate. Totodată, ministrul Sănătății anunță că se află la nivel de discuții cu producătorul unui alt medicament antiviral, care la fel ar putea fi compensat de stat pentru pacienții bolnavi de COVID-19. Medicament este utilizat în cazuri moderate și grave pentru pacienții spitalizați. Ala Nemerenco a precizat că în stoc există suficient medicament pentru multe luni înainte. Precizăm că autoritățile de la Chișinău anunță că se așteaptă la un nou val pandemic după ce în ultimele zile numărul cazurilor noi de infectare au crescut cu peste 70% comparativ cu săptămâna precedentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *