Anti-Biserică Life Lifestyle National Natural Technology

Un student la Teologie declară că mai mulți preoți din Bucovina botează prin turnare. PS Calinic le găsește o scuză

ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor FOTO: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor FOTO: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Studentul i-a transmis un mesaj Înaltpreasfinţitului Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoţit de un clip realizat la un botez, arătând că preotul care a săvârşit ceremonia religioasă a încălcat regulile liturgice.

Echipa de comunicare a Înaltpreasfinţitului Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a publicat pe site-ul instituţiei bisericeşti un mesaj transmis de un student la Teologie, care reclamă că un preot din Bucovina n-ar fi respectat ritualul religios de săvârşire a botezului.

Tânărul a arătat că a participat la ceremonia oficiată într-o biserică din judeţul Suceava şi a văzut că preotul a săvârşit botezul prin turnarea apei pe capul pruncului şi nu prin cufundarea acestuia în cristelniţă.

Studentul susţine că este la curent cu faptul că anul trecut un prunc a murit în timpul botezului săvârşit într-o  biserică din Suceava, însă chiar şi aşa, în opinia acestuia, modificarea ritualului ar fi îngrijorătoare.

„După cum se observă în filmare, părintele slujitor încalcă rânduielile liturgice actuale, efectuând botezul prin turnare şi nu prin cufundare. Din simbolismul Tainei Sfântului Botez am reţinut următorul aspect: cufundarea şi ridicarea din apa Botezului închipuie îngroparea şi Învierea Domnului. Având rude în Bucovina, în zona …, am participat la mai multe astfel de slujbe şi nu doar o dată pr. … a efectuat botezul aşa, ci cam de fiecare dată. Şi nu doar sfinţia sa, ci mulţi alţi preoţi. Sunt la curent cu disputele ce au fost după tragicul deces al unui copil, la Suceava, după primirea Tainei Botezului. Ar fi o explicaţie de ce mulţi preoţi sunt stăpâniţi de frică în a mai practica botezul prin „imersiune” după cum ne şi indică însăşi etimologia cuvântului „botez”. Dar de aici şi până a face din a încălca rânduiala Bisericii o practică curentă mi se pare îngrijorător”, se arată în mesajul tânărului..

„Noi, viitorii preoţi, ce să învăţăm din aceste abateri? Că putem schimba rânduiala statornicită de Sfinţii Părinţi aşa după cum bate vântul secularizant, care bântuie din ce în ce mai mult astăzi? Şi încă o întrebare: dacă „pricinile binecuvântate” lipsesc cu adevărat, un astfel de botez, făcut prin stropire, este valid? Am învăţat la un curs de Liturgică că validitatea Tainelor Bisericii este dată de o serie de condiţii interne şi externe, între care şi împlinirea întocmai a ritualului”,  continuă acesta.

ÎPS Calinic i-a răspuns studentului că-i doreşte ca atunci când va deveni preot într-o parohie să respecte întocmai cele învăţate la facultate.

În acelaşi timp îl avertizează că se va confrunta cu diferite situaţii, arătând că în cazul unui copil născut prematur, cu probleme majore de sănătate, sau a copiilor născuţi în urma conceperii in-vitro, care ar avea o constituţie mai fragilă, sau a celor care se botează la maturitate, ori a celor aflaţi pe patul de moarte, Botezul se face prin turnare.

„Uneori, preoţii se confruntă şi cu cerbicia părinţilor pruncilor, care nu acceptă botezul prin cufundare. Astfel, preotul trebuie să se facă, asemenea Sfântului Apostol Pavel, tuturor toate, ca, în orice chip, să mântuiască pe unii (I Corinteni 9, 22). Mai mult, faptul că în Bucovina, pe alocuri, Botezul se face doar prin turnare este o reminiscenţă din vremea când Bucovina a fost sub diferite ocupaţii, ceea ce nu ştirbeşte din validitatea Tainei. Desigur, este de preferat respectarea prevederilor liturgice. Vă doresc cât mai puţine situaţii neprevăzute atunci când veţi fi preot. Sărbători cu bine!”, a transmis ÎPS Calinic.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *