Life Lifestyle man National Politics Technology

Maia Sandu o apără pe Domnica Manole? Ce spune despre conflictul de interese depistat

CHIȘINĂU, 3 ian – Sputnik. Constatarea Autorității Naționale de Integritate privind admiterea unui conflict de interese de către președintele Curții Constituționale este una ilegală. Declarația a fost făcută de către președintele țării Maia Sandu. După administrarea dozei booster împotriva COVID-19, președintele țării a ieșit în fața presei pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor. Întrebată ce crede despre anunțul ANI privind admiterea unui conflict de interese de către președintele Curții Constituționale Domnica Manole, Maia Sandu a declarat că juriștii trebuie să facă lumină în acest caz. Maia Sandu a mai declarat că pune la îndoială constatările ANI. Declarațiile au fost făcute în contextul în care vineri, 31 decembrie, ANI a anunțat că președintele Curții Constituționale ar fi implicat într-un conflict de interese. Potrivit unui comunicat al ANI, în cadrul unui control inițiat în luna mai, s-a constatat că președintele Curții Constituționale, având un interes personal, a participat la emiterea unei decizii a CC, prin care a fost confirmată o altă decizie a CC de suspendare a acțiunii unor Hotărâri de Parlament și la controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului din 24 martie privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale, fără a declara la ANI conflictele de interese reale și fără a le soluționa prin abținere, prin ce s-a admis consumarea conflictelor de interese.În context, Maia Sandu a fost întrebată dacă a promulgat politica bugetar-fiscală, care prevede inclusiv majorarea salariilor magistraților Curții Constituționale. Amintim că, în data de 24 decembrie, deputații au reexaminat Legea pentru modificarea unor acte normative ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală și prevede ansamblu de măsuri și instrumente elaborate și promovate în vederea realizării prevederilor Legii bugetului de stat pentru anul 2022.Legea a fost reexaminată pe motiv că șeful statului nu a promulgat-o din cauza scandalului iscat în jurul salariilor magistraților Curții Constituționale. Maia Sandu a luat această decizie pe motiv că legea include un amendament cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale pentru care nu există avizul pozitiv al Guvernului. Anterior, Guvernul Republicii Moldova nu a acceptat amendamentul respectiv, motivând că propunerea depășește cadrul de resurse disponibil, neavând acoperire financiară în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2022.Amintim că amendamentul semnat de deputații PAS Olesea Stamate, Veronica Roșca și președintele Parlamentului, Igor Grosu, prevedea majorarea salariilor judecătorilor CC de la 44 de mii de lei la aproape 82 de mii. Inițiativa a fost însă dur criticată de opoziția parlamentară, de unele partide extraparlamentare, dar și de societatea civilă.Astfel, în urma reexaminării Legii politicii bugetar – fiscale, salariul magistraților Curții Constituționale va crește în acest an cu circa 15 mii de lei.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *