Life Lifestyle man National Politics Technology

Peste 500 de decese din cauza COVID-19, raportate astăzi: Cum s-a ajuns la această cifră

CHIȘINĂU, 30 dec – Sputnik. În Moldova, 10 269 de persoane au pierdut lupta cu COVID-19 în cei doi ani de pandemie. Astfel, Ministerul Sănătății anunță că 579 de decese au fost incluse retroactiv în bilanț. Asta pentru că acesta nu au fost raportate la timp, iar în urma verificărilor s-a stabilit căб de fapt, în Moldova, numărul deceselor cauzate de COVID-19 este mai mare și depășește pragul psihologic de zece mii. Potrivit Ministerului Sănătății, aceste 579 de decese se referă la perioada mai 2020 – octombrie 2021, cele mai multe fiind înregistrate în decembrie 2020 și martie 2021. Astfel, în anul 2020, nu au fost raportate 121 de decese, iar până în octombrie 2021 nu s-au raportat alte 432 de decese. Ministerul de resort a menționat că urmează a fi publicate detalii despre fiecare deces neraportat anterior. Totodată, urmează verificările a încă 174 de cazuri de deces. Este de menționat faptul că de la începutul pandemiei, deficiențe în raportarea și validarea datelor statistice operative privind COVID-19 au fost înregistrate în mai multe țări.„Autoritățile naționale din Spania, Suedia, Franța, Germania, Elveția, dar și din alte țări au ajustat retroactiv, de mai multe ori, datele privind COVID-19, modalitate aplicată și de autoritățile din Republica Moldova”, a precizat ministerul.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *