Life Lifestyle man National Politics Technology

Curtea de Conturi va putea efectua auditul în domeniul gazelor naturale

CHIȘINĂU, 24 dec – Sputnik. Moldovagaz, dar și alte instituții din domeniul gazelor naturale vor putea fi supuse auditului public extern. Decizia a fost luată cu votul a 58 de deputați. Astfel, prin derogare de la legea privind societățile pe acțiuni, Curtea de Conturi va putea efectua audit public extern în domeniul gazelor naturale. Conform legii, Curtea de Conturi are dreptul să efectueze auditul financiar la întreprinderi de stat și municipale, la societățile comerciale al căror capital social aparține în întregime statului sau unității administrativ-teritoriale, precum și la societățile comerciale în care statul, unitățile administrativ-teritoriale, întreprinderile de stat și municipale dețin, fiecare separat sau împreună, cel puțin jumătate din capitalul social. Astfel, în cazul în care cota statului în capitalul social al unor astfel de întreprinderi este sub 50%, Curtea de Conturi este limitată în efectuarea unui asemenea audit. Prin urmare, proiectul de lege votat de parlamentari vine să permită Curții de Conturi să efectueze audit public extern la Moldovagaz, dar și la alte instituții din domeniul gazelor naturale. Amintim că anterior, în cadrul negocierilor dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” s-a constatat că „Moldovagaz” a acumulat o datorie istorică de 709 milioane de dolari. Atunci, „Gazprom” i-a cerut Chișinăului să recunoască această datorie ca fiind a Moldovei și s-o ramburseze în regim de urgență.Autoritățile moldovenești au declarat că vor recunoaște această datorie doar dacă va fi confirmată de un audit independent. Andrei Spînu a anunțat că efectuarea unui audit este necesar pentru a se vedea cum s-au format datoriile țării noastre față de Gazprom.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *