Life Lifestyle man National Politics Technology

Neglijența i-a costat viața: Doi bărbați au ars de vii în propriile case

CHIȘINĂU, 14 dec – Sputnik. Cel mai recent caz a avut loc în această noapte, în jurul orei 02:30. Incendiul a izbucnit într-o locuință din orașul Căinari, raionul Căușeni. Oamenii legii când au ajuns la fața locului au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 50 de ani, care era deja carbonizat. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Căușeni, Mariana Didenco, bărbatul locuia de unul singur. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență urmează să stabilească cauzele izbucnirii incendiului. Una din ipoteze este că incendiul ar fi izbucnit din cauza fumatului în așternut. Un alt caz similar a avut loc luni, în satul Batâr, raionul Cimișlia. Este vorba despre un bărbat de 61 de ani , care la fel a ars de viu în propria locuință. Potrivit Poliției, bărbatul locuia de unul singur, iar soția acestuia care s-a întors recent de peste hotare le-a spun oamenilor legii că bărbatul era la evidența medicului narcolog și că acesta consuma alcool. Totodată, soția acestuia a mai adăugat că victima avea probleme și cu picioarele și se deplasa foarte greu. În urma incendiului, oamenii legii au cercetat locuința bărbatului și au depistat că în camera de la intrare, unde au izbucnit flăcările, a fost depistat un ulcior din plastic în interiorul căruia se afla vin și un borcan cu o capacitate de aproximativ 750 ml cu țuică. Ofițerii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *