Life Lifestyle man National Politics Technology

Bradul natural: Cum îl alegem și cum îl păstrăm ca să țină mult timp

Echipa Sputnik Moldova a mers la pepiniera din Strășeni pentru a afla cum trebuie aleși brazii naturali și cum îi păstrăm astfel încât să ne bucurăm de conifer mai mult timp. Inginerul în regenerarea pădurii din cadrul Întreprinderii silvo-cinegetice Strășeni Mihail Scutaru a declarat pentru Sputnik Moldova că în acest an, întreprinderea poate scoate în vânzare circa 16 500 de brazi. Totuși, Agenția Moldsilva nu a primit deocamdată o autorizație de tăiere a coniferilor, din acest motiv, molizii pot fi procurați de la întreprinderile silvo-cinegetice din țară cu tot cu rădăcină, plantați în ghiveci.Cei care optează pentru un brad natural trebuie să cunoască că este foarte important ca acesta să fie plantat corect în ghiveci, deoarece, în cazul în care rădăcinile sunt afectate în timp ce este scos din pământ, bradul se va usca și nu va putea fi replantat ulterior. Potrivit specialiștilor, indiferent dacă molidul este tăiat sau plantat cu rădăcină în ghiveci, acesta trebuie ținut într-o încăpere răcoroasă și udat de două ori pe săptămână. Dacă bradul este ținut într-o încăpere unde temperatura este mai mare atunci se recomandă să fie stropite și crengile de două ori pe zi. Astfel, coniferul va avea un ciclu de viață mai mare, iar cel în ghiveci va putea fi replantat cu ușurință în curtea casei sau într-o pădure.Un lucru important în procurarea unui brad natural este și ghiveciul în care este sădit. Specialiștii afirmă că dimensiune ghiveciului depind de dimensiunea bradului. Cu cât molidul este mai înalt, cu atât și ghiveciul trebuie să fie mai mare, asta pentru ca rădăcinile să poată încăpea cu ușurință, fără a le trauma. Totodată, se recomandă ca sub ghiveci să fie pus un vas, iar în cazul în care bradul a fost udat prea mult, apa să se scurgă în vas și să nu ducă la putrezirea rădăcinilor.După trecerea sărbătorilor de iarnă, bradul plantat în ghiveci poate fi sădit din nou. Pentru aceasta, este necesar de procurat din magazinele specializate sol bogat în microelemente, apoi se sapă o groapă unde se pune pământul procurat, ulterior se udă, iar apoi se scoate bradul din ghiveci și se pune în groapa pregătită. Bradul se așează bine, iar ulterior se udă. Potrivit inginerului în regenerarea pădurii din cadrul Întreprinderii silvo-cinegetice Strășeni Mihail Scutaru, coniferul are nevoie de aproape două luni pentru a se acomoda la noul loc.Prețurile pentru un brad natural variază în funcție de înălțime. Un metru poate fi cumpărat cu aproximativ 300 de lei, iar molizii de 1,5 – 2 metri pot ajunge la o mie de lei.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *