man Model National Știri

Tot mai mulți fotbaliști cad în timpul meciurilor sau al antrenamentelor. Creșterea numărului de jucători care se prăbușesc a devenit o preocupare majoră pentru cluburile din întreaga lume

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Mai mulți fotbaliști au început să cadă în timpul antrenamentelor sau al meciurilor. De pildă, Charlie Wyke, fotbalstul echipei Wigan Athletic, a ajuns la spital după ce s-a prăbușit pe teren în timpul unui antrenament, a anunțat, joi, clubul din League One (a treia ligă engleză), potrivit Hotnews.
Jucătorul în vârstă de 28 de ani a primit inițial îngrijiri de la staful medical al clubului Wigan, după care a fost transportat la spital, urmând ca, în perioada următoare, să fie monitorizat, scrie Știripesurse.
În aceeași categorie se află și John Fleck, mijlocașul lui Sheffield United, care a fost transportat de urgență la spital după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului echipei sale cu Reading, din Championship, conform Daily Mail.

Jucătorul în vârstă de 30 de ani a primit 10 minute de îngrijiri medicale urgente pe terenul de pe Madejski Stadium, marți seara, înainte de a fi transportat la spital. 

Recent, Alexandru Răuță, mijlocașul lui Dinamo, a fost luat cu ambulanța chiar de pe gazon. Fotbalistul, în vârstă de 29 de ani, s-a prăbușit în minutul 36 al meciului, acuzând probleme de respirație. Totul s-a petrecut brusc, întrucât, la începutul partidei dintre Dinamo și Rapid, Răuță părea în formă, fiind chiar aproape să marcheze.
Miercuri seara, în UEFA Champions League, Sherrif Tiraspol a asistat la scene tulburătoare când Adama Traore s-a prăbușit pe gazon, el nemaiputând să joace, în partida cu Real Madrid, conform Știripesurse.

Potrivit informațiilor, Aguero a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă, care înseamnă, pe scurt, o bătaie neregulată a inimii. Cu câteva luni în urmă recomanda călduros vaccinarea copiilor de 12 ani.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *