
“Noi vom acționa cu bună-credință și vom informa Gazpromul despre toate măsurile pe care le ia Guvernul. Vom vedea care va fi reacția Gazpromului. Noi nu vedem niciun motiv rezonabil și rațional și, dacă vreți, la nivel comercial între Gazprom și Moldovagaz, ca începând de ziua de joi să nu primim gaz. Nu există niciun motiv în acest sens”, a declarat ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, la un post local de televiziune.Spânu a spus că Guvernul a expediat deja o scrisoare Gazpromului în care explicat care sunt pașii luați de Executiv în scopul stingerii datoriei către furnizorul rus de gaze naturale.În același timp, Spînu a prezentat filmul evenimentelor în dialogul cu Gazprom și Moldovagaz, menționând că concernul rus a fost la curent cu pașii întreprinși de autorități în vederea stingerii datoriilor pentru livrările curente, astfel că, în opinia ministrului moldovean al Infrastructurii, avertizarea acestuia privind sistarea livrărilor este regretabilă.Iată ce a declarat Spînu:“Încă săptămâna trecută personal am solicitat să am o discuție cu domnul Alexei Miller (președintele Consiliului de administrare Gazprom – n.n.) în care să explicăm care este situația și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm. Din informația pe care o am – și Moldovagaz a discutat la nivel tehnic cu Gazprom în care a explicat care sunt măsurile pe care le ia guvernul. Am reușit să am discuția cu domnul Miller luni, înainte de consiliul de observatori (Moldovagaz – n.n.), în care i-am explicat care sunt pașii pe care noi îi luăm și că avem un pic nevoie de timp. Domnul Miller nu m-a informat despre aceste 48 de ore. Am avut acest consiliu de observatori al Moldovagaz, a fost discutat proiectul dat, a fost luată și o decizie a consiliului prin care Moldovagaz trebuie să facă tot posibilul ca să plătească această datorie într-un termen cât mai scurt. În acea decizie a Consiliului nu este menționat termenul de 48 de ore, iar după ședința consiliului, în decurs de două ore, a apărut acea informație în presă.Imediat ce a apărut informația în presă, am vorbit cu Moldovagaz care m-a informat că au primit această notificare de 48 de ore. Imediat a doua zi dimineața, vorbim de ziua de astăzi, am avut discuția la Guvern – să vedem care este planul și v-am spus care este planul care era și săptămâna trecută”, a spus Spîni.Moderatorul emisiunii l-a întrebat de Spînu de ce Miller nu l-a informat despre acest termen de 48 de ore. Spînu a evitat să răspundă tranșant la întrebare, dar s-a arătat încrezător că problema va fi rezolvată și livrările de gaze naturale nu vor fi sistate de Gazprom.Amintim că Vicepremierul Andrei Spînu a susținut astăzi o conferință de presă după ce aseară Gazprom a anunțat că va sista livrarea gazului către Moldova.Banii rămași de la Energocom – 1,4 miliarde lei din cele 1,7 miliarde lei, sumă acordată de Guvern societății pe acțiuni cu scopul de a cumpăra gaze din surse alternative, va trece în contul Moldovagaz pentru a achita datoria la Gazprom de peste un miliard de lei, acumulată pentru luna octombrie și 50% avans din noiembrie, a spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regional, Andrei Spînu.Potrivit vicepremierului, soluția propusă de Guvern este de a încheia un contract de cesionare a unei părți din datoria Termoelectrica către MoldovaGaz, cesionarea acestei părți a datoriei către Energocom.Potrivit lui Spînu, aceste acțiuni ale Guvernului va permite achitarea datoriei Termoelectrica față de Moldovagaz, cât și soluționarea problemei actuale privind plata curentă a gazului consumat.Spînu a afirmat că autoritățile Republicii Moldova regretă faptul că Gazpromul a făcut notificarea de ieri prin care a anunțat că este posibilă sistarea livrărilor de gaze din cauză cu s-au efectuat plățile curente. Adică Spînu dezaprobă cumva notificarea Gazpromului, dar a refuzat să spună din ce motive furnizorul rus de gaze naturale a recurs la acest gest.Amintim că concernul rus Gazprom a anunțat Republica Moldova că, din cauza neefectuării plăților pentru gaz, va opri livrările către țara noastră. Anunțul a fost făcut de reprezentantul Gazprom Serghei Cuprianov, care a fost citat de Rusia 24.Gazprom este extrem de dezamăgit de felul în care Chișinăul își îndeplinește obligațiunile contractuale, a anunțat Serghei Kuprianov. Potrivit lui, Moldova trebuia să achite facturile pentru livrările curente până în data de 22 noiembrie.Ulterior, directorul MoldovaGaz Vadim Ceban, într-un comentariu pentru Sputnik Moldova a confirmat notificarea primită de la Gazprom și susține că l-a anunțat pe Andrei Spînu despre această înștiințare.