Life Lifestyle man National Politics Technology

Muravschi: Diversificarea pieței gazelor naturale trebuie continuată

CHIȘINĂU, 1 nov – Sputnik. Diversificarea pieței gazelor naturale trebuie continuată în Republica Moldova. De această părere este fostul viceprim-ministru, ministru al economiei în Guvernul Ion Sturza, Alexandr Muravschi, invitat la emisiunea ATITUDINI de la Sputnik Moldova.Alexandr Muravschi a fost solicitat să se pronunțe în contextul semnării contractului de livrare a gazelor naturale pentru următorii cinci ani între Moldova Gaz și Gazprom.Fostul viceprim-ministru consideră că diversificarea oferă posibilitatea de a alege o variantă mai bună de achiziție a gazelor naturale, dar și o flexibilitate în politica economică.Fostul ministru al Economiei este de părerea că trebuie să fim pregătiți pentru orice tip de scenariu pe viitor, în funcție de evoluția evenimentelor pe piața energetică.Totodată, Muravschi menționează că diversificarea pieței gazelor naturale ar putea fi o soluție favorabilă și în anumite cazuri tehnologice, de exemplu producerea unui accident.Amintim că în luna octombrie, Republica Moldova a început să achiziționeze volume de combustibil albastru din surse alternative. Asta pentru că, potrivit autorităților de la Chișinău, Gazprom ar fi livrat doar 67% din necesarul de gaz pentru luna octombrie, astfel fiind nevoie de surse adăugătoare pentru a menține presiunea în rețea.Astfel, în fiecare zi, Enercocom, compania responsabilă, a lansat licitații pentru companii străine, gata să livreze gaze către țara noastră. Zilnic, în ultima săptămână mai multe companii au furnizat în jur de un milion și jumătate de metri cubi de gaze spre Moldova.Precizăm că pe 29 octombrie, negocierile cu Gazprom s-au încheiat, iar acestea au rezultat cu semnarea unui contract de lungă durată. Asta după ce contractul vechi cu Gazprom a expirat la sfârșitul lunii septembrie, dar a fost prelungit până la sfârșitul lui octombrie.Conform contractului semnat vineri seara, în următorii cinci ani Republica Moldova ar trebui să primească gaz de la concernul rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *