Life Lifestyle National Natural Technology Uniunea europeană

Borrell: UE și SUA trebuie să lucreze pentru a ‘consolida încrederea’ în parteneriatul lor după criza franco-americană

DW

Uniunea Europeană şi SUA trebuie să lucreze pentru a ”consolida încrederea” în parteneriatul lor după criza franco-americană, a declarat miercuri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, la începutul unei întrevederi cu omologul său american, Antony Blinken, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Putem consolida încrederea între noi”, a spus el, referindu-se la o „săptămână foarte agitată” până acum pe coridoarele Organizaţiei Naţiunilor Unite, a cărei Adunare Generală a început marţi. Antony Blinken a afirmat că cei doi parteneri lucrează deja mult împreună ”în întreaga lume, inclusiv bineînţeles pe tema Afganistanului, a regiunii Indo-Pacific şi a Europei”.

Emiratele Arabe Unite relaxează restricţiile privind obligativitatea măştii

Preşedintele american Joe Biden a anunţat pe 15 septembrie o nouă alianţă strategică cu Australia şi Regatul Unit, torpilând astfel un contract pentru construcţia de submarine australiene de către Franţa şi provocând indignare la Paris, care nu a ştiut nimic despre această decizie.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *