man Model National Opinii

Petru Romoșan: Alegerile din Germania și criza lui Iohannis

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Nimeni
n-a înțeles până la capăt de unde a pornit criza guvernamentală
de la București. De la alegerea unor procurori sau de la PNDL-ul lui
Cîțu (fost al lui Orban) pentru a cumpăra primari PNL la alegerile
din 25 septembrie, cele pentru președinția partidului ? De fapt, se
pare că nici de la una, nici de la cealaltă.

Noua criză politică,
absurdă, irațională, a fost provocată de Klaus Iohannis, prin
Florin Cîțu, care l-a demis pe ministrul USR al Justiției, Stelian
Ion. În spatele lui Klaus Iohannis au fost, ca de obicei, cei care
l-au plasat la Cotroceni. Pentru că nu a fost pus acolo grație
votului românilor. Românii nu i-ar fi dat concurenți pe imaturul
Victor Ponta în 2014 și pe „gospodina” Viorica Dăncilă în
2019.

Și, la fel ca în cazul lui Traian Băsescu, „softurile”
nu au fost controlate de alegătorii români, nici măcar de STS, un
simplu executant.Criza
guvernamentală de la București e, foarte probabil, determinată de
alegerile parlamentare din Germania, alegeri care au loc în același
week-end cu cele din PNL, adică pe 26 septembrie. Bogdan Tiberiu
Iacob a fost primul în presa de la noi care a făcut legătura
directă dintre criza politică din România și alegerile
parlamentare din Germania, într-un articol lung și foarte bine
documentat istoric („Iohannis nu așteaptă congresul PNL, ci
alegerile din Germania”, inpolitics.ro, 10.09.2021).

Începând din
luna august, în toate sondajele, CDU-ul Angelei Merkel și al
modestului său urmaș, Armin Laschet, e dat perdant în fața
SPD-ului lui Olaf Scholz. SPD, adică PSD din Germania. Olaf
Scholz, actualul vicecancelar în marea coaliție cu CDU, dreapta
creștin-democrată (devenită o stângă moale, globalistă în
ultimii patru ani), este și ministru de Finanțe. L-a înlocuit pe
longevivul Wolfgang Schäuble.
53 % dintre alegătorii germani îl văd pe Olaf Scholz cancelar după
26 septembrie 2021, 15 % îl văd pe Armin Laschet (CDU) și doar 8 %
pe Annalena Baerbock, capul de listă al Verzilor (Die Grünen).
Cele mai recente sondaje dau SPD-ul câștigător cu 25 %, contra 19
% pentru CDU. Verzii ar lua 17 %, liberal-democrații (FDP) ar obține
13 %, național-conservatorii (AfD) 11 % și extrema stângă (Die
Linke) 6 %. În ultimele luni, SPD este în creștere, tras în sus
de Olaf Scholz. 26 % dintre cei care votează SPD spun că o fac doar
pentru Olaf Scholz.

Totuși, 30 % dintre electori se declară în
continuare indeciși. Surprizele nu sunt excluse (vezi și Isabelle
Missiaen – „Allemagne
: Les socio-démocrates
annoncés
en tête
d’un scrutin incertain”,
lepoint.fr, 12.09.2021).Presa
franceză scrie mult despre alegerile din Germania : „Vicecancelar
și vistiernic al guvernului Merkel, social-democratul Olaf Schulz,
moderat și cam lipsit de carismă, visează să producă surpriza
preluând frâiele Germaniei la 16 ani după mentorul său, Gerhard
Schröder.
Ironizat frecvent pentru figura lui austeră și discursurile pe care
le debitează ca un automat – de unde și porecla „Scholzomat”
–, fostul primar al Hamburgului a devenit în august favoritul
surpriză al unui scrutin cu totul nehotărât. Se prezintă în
campanie ca adevăratul său succesor și îndrăznește chiar să
apară pe un afiș întrebându-se dacă nu cumva va fi el „viitoarea
cancelară” […]. Social-democratul de tendință centristă Olaf
Scholz, în vârstă de 63 de ani, i-a urmat într-adevăr în 2018
la Ministerul de Finanțe foarte ortodoxului creștin-democrat
Wolfgang Schäuble.
Ministrul a făcut uitat tonul uneori aspru și moralizator al
predecesorului său, mai ales la adresa țărilor taxate drept
laxiste din sudul Europei. Dar i-a continuat gestionarea riguroasă a
finanțelor. Pe plan local, fostul edil, căsătorit cu o membră
SPD, a putut părea cheltuitor în mandatul său de la Hamburg
ocupându-se prioritar de problemele copiilor mici și de locuințele
sociale. Dar, dacă edilul a consumat cu asupra de măsură bugetul
orașului pe care l-a condus între 2011 și 2018, și-a respectat
credo-ul după ce a devenit ministru : „Nu dăm decât ceea ce
avem.”

În 2019, militanții au preferat la conducerea SPD-ului un
duo cvasinecunoscut dar situat mult mai la stânga. În ciuda acestui
eșec, Olaf Scholz a fost ales ca să apere culorile SPD-ului în
septembrie” (Fabien Cazenave – „Élections
en Allemagne. Qui sont les candidats pour succéder
à
Angela Merkel à
la chancellerie ?”,
ouest-france.fr, 8.09.2021).

Alegerile
din Germania sunt urmărite de cel puțin o lună atât la Cotroceni,
cât și „în pădure” cu mult mai mare interes și îngrijorare
decât „epopeica” luptă dintre Florin Cîțu și Ludovic Orban
pentru președinția PNL. Anunțata venire la putere a stângii în
Germania într-o coaliție condusă de SPD a crescut cota PSD la
București și l-a prins pe picior greșit pe pseudodreptaciul Klaus
Iohannis („Jó
napot kívánok,
PSD !”).
Alianța „de dreapta” cu USR Plus și UDMR îi poate crea mari
probleme „prompterului” de la Cotroceni. Susținătorii USR Plus,
atât cei din SUA (George Soros et comp.), cât și cei din Franța
(Emmanuel Macron și partidul său, LREM) par să treacă printr-una
dintre cele mai proaste perioade ale lor. Criza Covid, criza profundă
a președinției Biden, încununată de retragerea catastrofală din
Afganistan, manifestațiile neîntrerupte anti-Macron din Franța par
să-i scoată din joc pe patronii internaționali ai USR Plus și
să-i facă pe aceștia neinteresanți pentru statul subteran de la
București.

Marile
schimbări politice care se profilează în Germania după lunga eră
Merkel, noua axă Germania-Rusia, reorientarea masivă (vezi
exporturile care au crescut cu 24 %) spre Est a Germaniei (Polonia,
Ungaria, Cehia, România, Rusia) după Brexit – exporturile spre
Marea Britanie au scăzut în aceeași proporție – pun serios în
pericol cariera politică a lui Klaus Iohannis și a păpușarilor
săi. Despre posibila majoritate de stânga din Germania scrie, în
același sens, François
Stecher, corespondentul specializat în politică germană al
site-ului Polemia : „La
26 septembrie, domnia interminabilă a Angelei Merkel va lua sfârșit.
Ar trebui să spunem, de fapt, „domnia germană”, căci nimeni nu
poate afirma astăzi că acest monstru politic, după câteva luni de
relativ repaus și de concertare, nu se va hotărî să-și continue,
de data asta de la Bruxelles, cariera atât de nocivă pentru a-și
satisface pofta nesățioasă de putere, de-acum în detrimentul
tuturor europenilor, dar mereu în slujba „castei”.

Dar, oricare
ar fi intențiile doamnei, în zilele și săptămânile care vor
urma alegerilor din Bundestag, nemții vor asista la un exercițiu
care se arată a fi destul de dificil, cel al formării coaliției de
guvernare. Germania însăși intră într-o zonă de turbulență,
iar lunile de după alegeri vor fi destul de agitate […]. Mă voi
opri mai îndelung asupa vechiului SPD, care pare să se învioreze
cu ocazia alegerilor, până-ntr-acolo încât e dat drept cap de
pluton de câteva institute de sondaje. Dar să nu ne înșelăm : nu
e vorba aici de nici o victorie ideologică, de nici o recucerire
socială. Nu e vorba decât de „efectul Scholz”, după numele
candidatului SPD la cancelarie, în chip oportun preferat celor două
personaje care-i prezidează teoretic destinul – și care, de
altfel, au fost rugate să nu se manifeste până în 26 septembrie.
Olaf Scholz deci, care poartă pe umerii săi toate speranțele –
fondate – ale SPD-ului, este actualul vicecancelar al lui Merkel și
ministrul său de Finanțe. E un politician versat, fost primar al
orașului-stat Hamburg” (François
Stecher – „Élections
en Allemagne, la fin du règne
d’Angela Merkel”,
polemia.com, 2.09.2021).În
ciuda capacităților sale în mod evident foarte modeste, Klaus
Iohannis a fost împins în față în rolul de președinte al
României și pentru că era un etnic german. Iar Germania domina
autoritar UE.

Generalul Iulian Vlad (decedat la 30 septembrie 2017)
aprecia foarte mult lumea și civilizația materială germană. Îl
cunoscuse pe Helmut Kohl și colaborase îndeaproape cu marele om
politic german pentru Nicolae Ceaușescu, dar și pentru România.
După toate aparențele, statul subteran din România și Klaus
Iohannis, reprezentantul său, se pregătesc să se repoziționeze la
stânga în așteptarea unui eventual cancelar social-democrat la
Berlin. O majoritate PSD-PNL, chiar cu un prim-ministru PSD, nu mai
este de neînchipuit. În lumina alegerilor parlamentare germane din
26 septembrie mai contează cine va câștiga președinția PNL ?!
PSD își poate regăsi locul real pe eșichierul politic, primul,
obținut la ultimele alegeri.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *